Linkuri accesibilitate

Vladimir Iastrebceak: „Nu trebuie să existe așteptări exagerate de la acest proces


Clădiri la Tiraspol
Clădiri la Tiraspol

Interviu cu fostul sef al departamentului de externe din stânga Nistrului între 2008-2014

​​​Serghei Ursul în dialog cu Vladimir Iastrebceak
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:00 0:00
Link direct

Cum sunt văzute de la Tiraspol evoluțiile din ultimul timp din reglementarea transnistreană? Corespondentul nostru în regiune, Serghei Ursul a stat de vorbă cu fostul șef al departamentului de externe din stânga Nistrului între 2008-2014, Vladimir Iastrebceak, pe care l-a întrebat pentru început ce crede despre recenta întâlnire dintre Igor Dodon și Vadim Krasnoselski.

Vladimir Iastrebceak: „În primul rând, cred că nu este rău faptul că întâlnirea a avut loc, că aceste contacte dintre conducătorii părților capătă caracter cât decât regulat. Amintesc că anul trecut a fost destul de greu de organizat două întâlniri, iar în acest an deja apare un optimism legat de faptul că se mai poate organiza încă o întâlnire până la sfârșitul acestui an. Aici un aspect important este că se întâlnesc reprezentanții conducerii de vârf a părților.

Pe de altă parte, nu trebuie să existe așteptări exagerate de la acest proces, pentru că de exemplu în Transnistria s-a atras atenția la declarațiile care au fost făcute chiar cu o zi sau două înainte de întâlnire, declarații făcute de ministrul Apărării de la Chişinău despre ceea ce el consideră a fi amenințarea cea mai mare pentru Republica Moldova. Sper că președintele Republicii Moldova a putut în cadrul întâlnirii să comenteze în vreun fel și să clarifice, sau să reacționeze cumva la declarațiile unuia dintre miniștrii de la Chişinău.

În ceea ce privește alte așteptări, aici putem face referire la experiența anului 2017, când după întâlnirea la nivelul celor doi președinți au fost eliminate unele probleme pe care le avea misiunea de pacificare. Dacă și de data asta se va reuși repetarea măcar a acestei realizări, atunci va fi un pas important înainte pentru a exclude aceste atacuri și încercări de a destabiliza misiunea de pacificare. Din punctul meu de vedere la nivelul președinților acum aceasta este tema principală.”

Vladimir Iastrebceak
Vladimir Iastrebceak

Europa Liberă: Liderul regiunii transnistrene în cadrul conferinței de presă a spus că Tiraspolul este gata să discute cooperarea umanitară, economică, culturală a celor două maluri ale Nistrului, dar că nu vrea să abordeze aspectele politice. Când în aceste condiții, din punctul Dumneavoastră de vedere, părțile vor fi gata să găsească o formulă și pentru reglementarea politică a problemei?

Vladimir Iastrebceak: „Aici impresia mea este că nu se înțelege foarte corect noțiunea de chestiune politică. Se încearcă cu consecvență impunerea tezei că problemele politice sunt exclusiv cele legate de statut. Și nu este așa. Aspecte politice apar la soluționarea practic a oricărei probleme sau chestiuni – inclusiv a celor legate de numerele de înmatriculare pentru mașini, pentru că eliminarea elementelor simbolice atât ale Republicii Moldova, cât și ale Transnistriei este deja o decizie politică. Așa că nu trebuie nici extinsă prea mult, dar nici îngustată excesiv aria problematicii politice. De exemplu, se pune problema discutării chestiunii legate de garanții – și aici sunt foarte multe aspecte politice. Așa că într-un fel sau altul vom fi nevoiți să discutăm problemele politice.

Altceva este că deocamdată într-adevăr părțile nu sunt gata să discute formula finală de reglementare. Aceasta este cea mai serioasă chestiune politică. Dar subliniez că nimeni la Tiraspol nu încearcă să evite subiectele politice și aceste decizii într-un fel sau altul trebuie adoptate – aceasta este calea adecvată pentru a soluționa contradicțiile politice dintre Moldova și Transnistria. Și aceste lucruri trebuie făcute consecvent, sistematic, fără atacuri cavalerești și fără a lega aceste lucruri de evenimente politice intere din Republica Moldova sau Transnistria.”

Europa Liberă: Aici chiar ar fi cazul să vă întreb cum va influența mersul procesului de negocieri numirea în funcție și apropiata vizită din această lună a reprezentantului special al Federaţiei Ruse, Dmitri Kozak. Ținem minte foarte bine că anume Kozak a elaborat memorandumul din 2003 în baza căruia problema transnistreană era cât pe ce să fie soluționată. Credeți că se poate reveni la unele prevederi ale acestui document?

Vladimir Iastrebceak: „Da, este o chestiune de actualitate, mai ales că au rămas mai puțin de două luni până la aniversare a 15 ani de la evenimentele din 2003 pe care și dl Kozak le ține minte foarte bine, la fel cum ține minte și din cauza cui nu a avut loc semnarea.

Cred că va fi foarte greu de reintrat în aceeași apă a doua oară – situația este foarte schimbată și în Republica Moldova, și în republica moldovenească nistreană. Au avut loc destul de multe evenimente politice interne și externe. Acum Republica Moldova este legată de angajamentele din cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. În Republica Moldova a apărut legea din 2005, în Transnistria a avut loc încă un referendum. În al doilea rând, dacă vorbim despre Memorandumul Kozak, trebuie de amintit că acest document a existat într-un context istoric și juridic concret și era un document foarte complex și integru din care nu pot fi extrase separat niște construcții sau niște componente. Ar fi incorect. Acel document a fost produsul unui compromis extrem de greu de atins și este ireal ca cineva să se aștepte ca de acolo să poată fi extrase doar anumite aspecte necesare, iar restul – aruncate sau folosite pentru a manipula.

Va putea sau nu Dmitri Nikolaevici influența situația? Despre Dmitri Nikolaevici, din modesta mea experiență din acei ani, pot spune că poate influența orice și pe oricine. Poate că nu-i poate influența doar pe factorii externi care pot fi mai puternici decât el. Dar ce are el cu prisosință este capacitatea de a convinge, mai ales atunci când are mandatul corespunzător din partea conducerii politice de vârf a Federaţiei Ruse, așa cum a fost în 2003. Dacă i se pune o sarcină în față, el o va îndeplini. Și nu cred că vor fi foarte mulți oameni care îi vor putea sta în cale sau îl vor putea împiedica să facă ceea ce și-a propus.”

XS
SM
MD
LG