Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor despre turul II: „Putem să ne așteptăm la un deznodământ similar cu cel de anul trecut” (VIDEO)


Un dialog cu analistul Vladimir Socor despre rezultatele alegerilor locale și opțiunile electoratului.

Duminică au avut loc alegeri locale – entuziasmul alegătorilor a fost mai mic față de acum patru ani, poate semn al unei oboseli politice după o vară foarte agitată? Partidul Democrat, dat aproape uitării după ce a pierdut guvernarea în iunie, a câștigat totuși cele mai multe mandate de primar în cele peste 500 de localități din R. Moldova unde alegerea edilului s-a decis din primul tur. Socialiștii au câștigat cele mai multe locuri de consilieri locali. Majoritatea curselor pentru funcția de primar, începând cu cea de la Chișinău, se vor decide în turul doi, pe 3 noiembrie, iar la Orhei, prin interpus, a câștigat Ilan Șor și partidul omonim. Ce spun rezultatele din 20 octombrie despre starea politică a națiunii?

Vladimir Socor despre turul II: „Putem să ne așteptăm la un deznodământ similar cu cel de anul trecut”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:46 0:00
Link direct

Europa Liberă: V-au surprins sau nu aceste rezultate ale alegerilor generale locale și cine sunt perdanți, cine sunt învingători?

Vladimir Socor: „La Chișinău cred că Andrei Năstase are șanse bune să câștige alegerile în al doilea tur. Anul trecut, după primul tur, dl Ion Ceban conducea cu o diferență de 10% aproximativ, dar Andrei Năstase a câștigat în al doilea tur, deoarece a mobilizat voturile tuturor alegătorilor care s-au prezentat la vot dintr-o anumită parte a spectrului politic, să-i spunem, cei vorbitori de limba română. Cred că situația aceasta are șanse bune să se repete și anul acesta. Domnii Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu împreună au obținut aproximativ 15 la sută, împreună, laolaltă ei i-au îndemnat pe alegătorii lor să voteze pentru Andrei Năstase în turul al doilea. Deci, putem să ne așteptăm la un deznodământ asemănător cu cel de anul trecut. Reamintesc faptul că anul trecut sistemul judiciar al dlui Plahotniuc a invalidat victoria legitimă a lui Andrei Năstase în al doilea tur, lipsindu-l pe acesta de mandat în mod cu totul ilegal. Acest gest a fost unul dintre factorii care în cele din urmă au condus la căderea regimului Plahotniuc.”

Europa Liberă: Pe cine îi considerați victorioși și pe cine perdanți?

Vladimir Socor: „E greu de spus, deoarece în unele raioane din nordul republicii Partidul Socialiștilor a obținut mai puține voturi și mai puțini consilieri și primari decât se așteptau. Partidul Socialiștilor a obținut rezultate bune, dar totuși sub așteptări. În foarte multe raioane din toată republica rezultatele sunt nedecise și vor fi necesare coaliții la nivel raional în foarte multe raioane, probabil în cele mai multe raioane.”

Europa Liberă: Aceste coaliții vor fi asemenea coaliției din Parlament?

Vladimir Socor: „Ar fi bine ca aceste coaliții la nivel local, la nivel raional să reproducă acea configurație a coaliției la nivel central. Extinderea acestui proces de la nivelul central la nivelul raioanelor ar conferi actualei guvernări o bază solidă în teritoriu, un factor de continuitate, ar putea să favorizeze continuarea actualei coaliții de guvernământ pentru un întreg ciclu electoral. O asemenea perioadă ar da posibilitate Guvernului să facă planificare strategică.”

Europa Liberă: Dar s-ar putea porni pregătirile pentru alegerile prezidențiale din toamna viitoare?

Vladimir Socor: „Da. Alegerile locale au o importanță foarte mare pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Reproducerea coaliției centrale la nivel local îi va asigura guvernării stabilitate, durabilitate și posibilitatea planificării strategice pentru ca guvernarea să nu fie tentată de mișcări improvizate, cum asistăm acum, pentru că acum ne lipsește certitudinea unei guvernări.”

Europa Liberă: Atât șeful statului, Igor Dodon, cât și șefa Executivului, Maia Sandu, se pare că într-un gând au spus că aceste alegeri au demonstrat că guvernarea ar merge pe calea cea bună.

Vladimir Socor: „Da, sunt de acord. Eu sunt de acord cu această evaluare din partea ambilor.”

Europa Liberă: Dar s-au aruncat săgeți cu critici – Andrei Năstase la adresa lui Ion Ceban, iar Ion Ceban la adresa lui Andrei Năstase. Credeți că au fost critici doar așa, pentru electorat, sau la modul serios ar putea să se producă ceva pe interior?

Vladimir Socor: „Criticile sunt desigur serioase și trebuie luate în serios. Ele sunt de asemenea produsul campaniei electorale. Aceste două mari forțe politice coalizate la guvernare sunt în același timp rivale, iar într-o situație de alegeri este firesc ca ele să se critice unele pe celelalte în competiția pentru voturi. Criticile reciproce trebuie luate în serios în acest sens.”

Europa Liberă: Dar faptul că la Orhei a câștigat reprezentantul Partidului „Șor” și la Bălți a câștigat Renato Usatîi poate fi înțeles ca un eșec al actualei guvernări că nu au găsit reprezentanții lor în aceste două municipii?

Vladimir Socor: „Situațiile sunt foarte diferite la Orhei și la Bălți. La Orhei, dl Ilan Șor, din bani pe care chiar dânsul și complicii dânsului i-au furat, a alocat o parte din acești bani ca să construiască un fel de stat social.”

Europa Liberă: Și Ilan Șor astăzi a spus că va continua să construiască un Monaco la Orhei.

La Orhei ea se îndeplinește într-un mod nelegal, nelegitim, din bani cu certitudine furați, dar locuitorii sunt mulțumiți...


Vladimir Socor: „Da. N-o să fie Monaco, dar e un stat social. Este aspirația foarte multor cetățeni din Republica Moldova. La Orhei ea se îndeplinește într-un mod nelegal, nelegitim, din bani cu certitudine furați, dar locuitorii sunt mulțumiți. Așa ne explicăm noi alegerea partidului lui Ilan Șor.”

Europa Liberă: Cum definiți acest fenomen?

Vladimir Socor: „Sunt mai multe definiții posibile. O definiție este jungla legislativă care a fost Republica Moldova pe timpul lui Plahotniuc, lipsa oricărei domnii a legii, distrugerea statului de drept din care unii profită și aruncă firimituri de la masa lor și sărăcimii. Așa se explică pretinsul stat social de la Orhei. Aici pot să vin cu o comparație din Georgia. Dl Bidzina Ivanișvili, Plahotniucul Georgiei, cel mai bogat om din Georgia cu mulți ani înainte de a fi cucerit puterea acolo, a construit un stat social în localitatea lui de baștină, localitatea Chorvila din vestul Georgiei, undeva lângă Kutaisi. El acolo a construit un stat social în care personal plătea cheltuielile concetățenilor săi din localitatea respectivă. Le-a construit case, case frumoase, case moderne, casă pentru fiecare familie în parte, canalizare, autobuze, asigurare medicală... Chorvila era un paradis social.”

Europa Liberă: Dl Șor este plecat de patru luni, a fugit din Republica Moldova.

Vladimir Socor: „Iar dl Ivanișvili pe vremea aceea era în Rusia.”

Europa Liberă: Credeți că alegătorul conștient a mers și și-a dat votul știind că Ilan Șor ar putea să nu mai revină în Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Vedem foarte clar: alegătorul din Orhei era mulțumit cu firimiturile aruncate de la ospățul dlui Șor. Cazul Bălți e cu totul diferit. Eu sunt foarte neliniștit de reapariția lui Renato Usatîi ca factor politic important în Republica Moldova. Eu îl consider pe dl Usatîi ca pe un semănător de ură, vrajbă, și de destabilizare. El a venit în Republica Moldova pentru prima dată în anul 2014, tot în contextul unor alegeri parlamentare, ca - evident - un proiect rusesc nu știu al căror agenții de spionaj rusesc, dar cu certitudine un proiect al unei agenții rusești, aruncând bani în dreapta și în stânga tot după același model: banii furați devin firimituri aruncate de cei bogați de la masa ospățului lor către săraci. Așa a apărut pentru prima dată Renato Usatîi la Bălți. Acest proiect rusesc, secret cu siguranță, a fost interceptat de către dl Plahotniuc, care l-a întors pe Usatîi și l-a folosit în interesul dlui Plahotniuc întâi pentru distrugerea lui Vlad Filat și apoi pentru alte matrapazlâcuri ale dlui Plahotniuc.”

Europa Liberă: Dar la Chișinău se consideră că e un fel de democrație, dacă nu domină doar Partidul Socialiștilor pe eșichierul de stânga.

E vorba despre o balansare a puterilor pe flancul stâng, dar întrebarea este: interesele cui le reprezintă Renato Usatîi...


Vladimir Socor: „Nu-i vorba de democrație, e vorba despre o distribuție a puterilor, e vorba despre o balansare a puterilor pe flancul stâng, dar întrebarea este: interesele cui le reprezintă Renato Usatîi?”

Europa Liberă: Și răspunsul Dvs. care e?

Vladimir Socor: „Am arătat adineauri că Renato Usatîi a fost un proiect întâi lansat de ruși, apoi interceptat de dl Plahotniuc și folosit în interesul lui. Apoi între Plahotniuc și Usatîi a avut loc o „razborkă” (scandal), care a rezultat în expulzarea sau fuga lui Renato Usatîi din Moldova, după care Renato Usatîi s-a întors în Moldova și și-a oferit din nou serviciile lui Plahotniuc. Ați văzut cu siguranță acea înregistrare care a circulat la televiziune, în care Usatîi îi telefonează unui polit-tehnolog din anturajul lui Plahotniuc, Usatîi oferindu-și serviciile în slujba dlui Plahotniuc. Usatîi era cel cu inițiativa, iar polit-tehnologul lui Plahotniuc încerca să-l tempereze pe Usatîi.”

Europa Liberă: Deci, Renato Usatîi ar putea să fie o piedică întru o bună guvernare între PSRM și ACUM?

Vladimir Socor: „Usatîi este prin definiție un factor de destabilizare, de distrugere, este acela care aruncă sămânța vrajbei în interiorul Republicii Moldova. Usatîi are acces în interiorul sistemului lui Plahotniuc încă nedemontat și Usatîi produce tot felul de înregistrări pe care le aruncă pe piață fără niciun scop clar, dar cu scopul de a face dezordine și de a învrăjbi unele grupări împotriva altor grupări. Este un factor periculos.”

Europa Liberă: Ion Ceban a declarat că actuala campanie electorală a fost dominată de lupte geopolitice și isterii naționaliste. Ce au în comun alegerile locale cu geopolitica?

Vladimir Socor: „În general, alegerile nu ar trebui să aibă mult în comun cu geopolitica, dar cu atât mai puțin ar trebui să aibă alegerile locale. Alegerile locale au menirea de a determina cine gospodărește mai bine localitatea respectivă; alegerile locale sunt, în primul rând, despre gospodăria locală, dar și despre personalități locale, personalități care sunt cunoscute la nivel local, au credibilitate la nivel local. E vorba despre gospodăria locală, nu despre geopolitică, dar în situații ca aceea a Republicii Moldova - de sărăcie disperată, de faptul că până de curând nu se vedea o luminiță la capătul tunelului - acum geopolitica e un subiect de a distrage atenția de la problemele reale. E ușor să discuți despre geopolitică, oricine se pricepe la geopolitică și, mai ales, sunt unii politicieni care se simt în postura de eroi, dacă ei discută despre națiune, despre limbă, despre orientarea externă. Te simți bine pentru unii politicieni.”

Europa Liberă: Dar știți că și majoritatea parlamentară care a format guvernarea e constituită din două entități. Se spune că una e cu viziuni pro-ruse și alta cu viziuni pro-occidentale. Ați putea să spuneți ce înseamnă în Moldova să fii politician pro-rus și politician pro-Vest?

Vladimir Socor: „Noțiunile de pro-rus, pro-occidental, rusofil versus proeuropean sunt utilizate în spațiul public fără încercarea de a le defini mai îndeaproape. Ele devin un fel de simplificări până la limita calitativă.”

Europa Liberă: Foarte pe scurt. Cum i-ați explica Dvs. omului simplu ce înseamnă politician pro-rus și politician pro-occidental?

Alegătorul obișnuit nu gândește în termeni strategici...

Vladimir Socor: „Sunt mulți factori care se ascund îndărătul acestor epitete superficiale, dar factorul cel mai important nu este cel politic, cu atât mai puțin cel strategic. Alegătorul obișnuit nu gândește în termeni strategici - este factorul cultural, este atașamentul față de sfera moștenită a culturii ruse, pe de o parte, și sfera încă neexplorată de cea mai mare parte a cetățenilor a culturii occidentale. Când vorbim despre cineva care are viziuni pro-ruse, e mai degrabă vorba despre o viziune ruso-centrică decât pro-rusă.”

Europa Liberă: Să exemplificăm. Igor Dodon are atașament față de Rusia?

Vladimir Socor: „Aș spune că are viziuni ruso-centrice, în sensul că apelează la un electorat care a moștenit din perioada sovietică viziunea ruso-centristă, iar dl Dodon capitalizează pe acest electorat, în sensul că dl Dodon, fiind izolat de Occident, a construit o relație unilaterală cu Rusia lui Putin. Dacă dl Dodon ar fi avut acest post în Moldova pe vremea lui Elțin, ar fi fost Elțin și dacă nu mai e Putin ar fi alt conducător al Rusiei. Dodon acum, slavă Domnului, are alternativă. Până acum n-a avut alternativă. Relația cu Rusia a fost singura alternativă a dlui Dodon. El era izolat de Occident, izolat de România, izolat de Ucraina.”

Europa Liberă: Acum a ieșit din izolare?

Vladimir Socor: „Acum iese din izolare și eu salut faptul că dânsul iese din izolare. Deci, având relația aceasta cu Putin, apoi este rolul Bisericii rusești, care în Republica Moldova continuă să fie un rol covârșitor, din păcate, deoarece nu există, cel puțin eu nu văd cerere de la rădăcini, de jos în sus pentru o schimbare a acestei situații de dominare categorică a Bisericii Ortodoxe Ruse. Și atunci, dl Dodon, ca orice politician în căutare de voturi, capitalizează pe această situație și aduce în Moldova, că există în Moldova cultul de moaște, sfinți, biserici, hramuri, care n-au absolut nimic de-a face cu Republica Moldova. Serghei Radonejski, Aleksandr Nevski și nu mai știu eu cine n-au nici cea mai mică legătură cu Republica Moldova, dar această situație reprezintă o bază politică pentru politicieni care, în lipsă de altceva, recurg la asta. Viziunea dlui Dodon, ca și a multor alegători ai socialiștilor, este în acest sens una ruso-centrică; nu aș spune că este pro-rusă, rusofilă, de dragoste față de Rusia, e ruso-centrică.”

Europa Liberă: Dar cum vă explicați că Vladimir Putin a acceptat atâtea vizite ale lui Igor Dodon în Federația Rusă?

Vladimir Socor: „Este în avantajul lui Putin, deoarece relația lui Putin cu alți lideri de stat din fosta Uniunea Sovietică este o relație foarte proastă, foarte tensionată. Dl Putin are legături foarte tensionate cu președintele Belarusului Lukașenka...”

Europa Liberă: Și cu cel ucrainean...

Dl Dodon e singurul lider din spațiul post-sovietic despre care dl Putin poate să spună că are o relație bună cu cineva...

Vladimir Socor: „Nu mai vorbim de situația cu Ucraina; Armenia a ieșit de sub controlul dlui Putin; Georgia e un caz aparte, dl Putin nu are nicio relație cu Ivanișvili, relațiile de la guvern la guvern între Georgia și Rusia sunt niște relații proaste. Dl Dodon e singurul lider din spațiul post-sovietic despre care dl Putin poate să spună că are o relație bună cu cineva; nuo mai are cu nimeni altcineva în afară de dl Dodon.”

Europa Liberă: De ce Moscova până acum a închis ușile pentru pro-occidentalii din Republica Moldova?

Vladimir Socor: „A fost principiul de care s-a ghidat Moscova în relațiile ei cu toate fostele state sovietice de a nu sprijini opoziția împotriva guvernării existente, chiar și pe vremea când dl Plahotniuc era stăpânul Republicii Moldova și Moscova avea relații tensionate cu dl Plahotniuc, nici atunci Moscova nu a avut nici cel mai mic contact cu Blocul ACUM.”

Europa Liberă: Și schimbarea macazului?

Vladimir Socor: „Iar dl Dodon, cu care Moscova avea contacte foarte puternice, nu era un oponent real al dlui Plahotniuc, dl Dodon era un oponent subordonat al dlui Plahotniuc pe vremea aceea. Dl Dodon se temea de dl Plahotniuc. Și am observat că, după plecarea dlui Plahotniuc, dl Dodon s-a schimbat complet, a devenit altă persoană, e scăpat de o povară mare.”

Europa Liberă: Eu am să citez ce zice Andrei Năstase despre Igor Dodon.

Vladimir Socor: „Da.”

Europa Liberă: Spune că „președintele în fiecare zi șantajează Blocul ACUM cu formarea unei noi majorități” și mai spune că „dacă va dori Partidul Socialiștilor, atunci într-o săptămâna va fi o nouă majoritate în Legislativ”. Și poate fi continuat șirul declarațiilor pe care le face Igor Dodon la adresa Blocului ACUM.

Vladimir Socor: „Declarațiile dlui Dodon, într-adevăr, pot fi interpretate ca niște amenințări. Aceste declarații au apărut ca urmare a slăbirii disciplinei din interiorul Blocului ACUM. Câțiva deputați din interiorul Blocului ACUM fie că au abandonat, fie că amenință să abandoneze Blocul ACUM și să atragă după ei...”

Europa Liberă: Sunt doi deputați – Octavian Țîcu, cel care a candidat la alegerile locale și dl Reniță.

Vladimir Socor: „Da... Și mai este încă un deputat care parcă amenință și el că ar putea să părăsească...”

Europa Liberă: Lilian Carp.

Vladimir Socor: „Desigur, părăsirea de către ei a blocului ar fi urmată și de părăsirea unui oarecare număr de votanți. La aceasta reacționează dl Dodon și eu încerc să reconstruiesc raționamentul dlui Dodon.

Care ar fi raționamentul dlui Dodon? Iată-l: slăbește disciplina din Blocul ACUM.


Care ar fi raționamentul dlui Dodon? Iată-l: slăbește disciplina din Blocul ACUM. Ponderea, forța Blocului ACUM din interiorul marii coaliții e în scădere, se gândește, probabil, dl Dodon. Iată o ocazie bună ca eu, dl Dodon, Partidul Socialiștilor să ne mărim cota de putere din interiorul coaliției pe socoteala Blocului ACUM. Dacă Blocul ACUM slăbește în interiorul coaliției, atunci celălalt component al blocului coaliției poate să profite pentru a-și spori împuternicirile sau pentru a adăuga noi posturi, iar Blocul ACUM va avea mai puțină forță ca să se opună. Mai mult decât atât, în dezbaterile din interiorul coaliției dl Dodon poate să le spună Maiei Sandu și lui Andrei Năstase: „Dvs. sau nu mai stăpâniți propriul dvs. bloc sau poate, dimpotrivă, dvs. în mod secret îi încurajați pe acești deputați să părăsească blocul, dvs. nu sunteți loiali. Dacă dvs. nu sunteți loiali, eu, dl Dodon și Partidul Socialiștilor cerem garanții pentru continuarea coaliției”. Aceasta este rațiunea...”

Europa Liberă: Pare-se că de asta s-a și insistat să fie semnat un nou acord între Blocul ACUM și PSRM, pentru a evita asemenea situație?

Vladimir Socor: „Da. Dl Dodon a fost din capul locului și până la sfârșit pentru semnarea acestui acord.”

Europa Liberă: Și dacă Igor Dodon va continua să amenințe Blocul ACUM?

Vladimir Socor: „Prin această reconstrucție a raționamentelor Partidului Socialiștilor, eu vreau indirect să atrag atenția unor deputați ca dl Țîcu, dl Reniță și alții să conștientizeze consecințele propriilor lor acțiuni, acțiunile lor lovesc în modul cel mai direct în Blocul ACUM, acțiunile lor slăbesc forța Blocului ACUM. În balanța puterii din interiorul coaliției, acțiunile lor întăresc poziția socialiștilor, chiar dacă ei își imaginează că îi combat pe socialiști prin ceea ce fac, ei, de fapt, întăresc poziția socialiștilor, ei, de fapt, slăbesc poziția propriului bloc în interiorul acestei mari coaliții. Este o atitudine cu totul iresponsabilă. Și eu văd aici confluența a doi factori, nu trebuie să escaladăm lucrurile.

Aceste două componente – unionismul plahotniucist și unionismul antiplahotniucist – se întâlnesc acum.


Cei de la marginea Blocului ACUM care recurg la aceste tactici, eu îi denumesc unioniști nerăbdători. Unioniștii sunt de multe nuanțe, multe, multe nuanțe; ei fac parte din nuanța unioniștilor nerăbdători. Ei sunt antiplahotniuciști, dar avem o confluență a unionismului plahotniucist și a unionismului antiplahotniucist. Unionismului plahotniucist este un termen consacrat de către Dan Dungaciu și eu îl consider un termen foarte reușit. Dl Plahotniuc a construit o tabără unionistă plahotniucistă în interiorul taberei mari plahotniuciste; Blocul ACUM avea și el o componentă unionistă. Aceste două componente – unionismul plahotniucist și unionismul antiplahotniucist – se întâlnesc acum. Anume publicațiile unionismului plahotniucist, canalele mediaholdingului au același mesaj ca și website-urile deschide.md și ziarulnational.md, exact același mesaj, se adresează aceluiași public de nișă, unioniștilor nerăbdători, îndemnându-i să părăsească Blocul ACUM, să-l abandoneze, să nu-l voteze, pentru că Maia Sandu și Andrei Năstase, și, în general, tot blocul nu ar fi suficient de patrioți, nu ar fi suficient de români, nu ar fi suficient de unioniști. Deci, partea aceasta să abandoneze Blocul ACUM. Iată alianța de facto între unionismul plahotniucist și unionismul antiplahotniucist.”


Europa Liberă: Dar nu ați răspuns la întrebarea: ce se va întâmpla dacă Igor Dodon va continua să amenințe Blocul ACUM, indiferent care va fi prilejul?

Vladimir Socor: „Două lucruri se pot întâmpla. Un lucru ar fi ca dl Dodon, prin aceste amenințări, să câștige mai multă putere în balanța internă din coaliție...”

Europa Liberă: Și prin șantaj poate obține mai multă putere?

Vladimir Socor: „Poate obține. Dvs. vorbiți despre șantaj, eu aș spune pur și simplu amenințare; amenințare cu perspectiva unor alegeri anticipate în care socialiștii ar obține un rezultat mai bun decât îl au în prezent, iar Blocul ACUM s-ar prezenta în asemenea alegeri dintr-o postură mai slabă, mai ales că ar suferi defecțiuni pe flancul drept, cei care i-ar urma pe dnii Țîcu, Reniță ș.a.m.d.

Amenințarea cu alegeri anticipate este o amenințare reală și eficientă, iar cealaltă posibilă consecință este de a forța Blocul ACUM, sub presiuni interne, să abandoneze coaliția.


Deci, amenințarea cu alegeri anticipate este o amenințare reală și eficientă, iar cealaltă posibilă consecință este de a forța Blocul ACUM, sub presiuni interne, să abandoneze coaliția. Ceea ce, din punctul meu de vedere, ar fi o tragedie pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Și ar putea să se reconfigureze în Parlament o altă coaliție, alianță?

Vladimir Socor: „În Parlamentul actual nu, deoarece atât socialiștii, cât și Blocul ACUM au jurat să nu facă alianțe cu transfugi de la Partidul Democrat, dar în Parlamentul actual totuși oamenii lui Plahotniuc încă mai dețin 30 și ceva, poate 40, cei ai lui Plahotniuc...”

Europa Liberă: 30 de mandate.

Vladimir Socor: „Și mai sunt niște fugari de la Plahotniuc, și mai sunt niște fugari de la Șor, în total ei aveau 47 de mandate, acum dacă scazi numărul fugarilor, poate rămân mai puțin de 40. Deci, Parlamentul actual are această marjă de incertitudine.”

Europa Liberă: Dle Socor, unde se mai văd disensiuni între felul cum înțeleg să rezolve problema transnistreană Executivul și instituția prezidențială? Dacă ați putea să enunțați câteva opinii ale Dvs. – ce se întâmplă dacă Igor Dodon rămâne pe pozițiile sale și Maia Sandu rămâne și ea pe aceeași poziție?

Vladimir Socor: „În chestiunea Transnistriei?”

Europa Liberă: Da.

Vladimir Socor: „Dl Dodon a adoptat exact atitudinea potrivită – să amâne discutarea soluționării politice a acestui conflict. Republica Moldova nu este pregătită pentru rezolvarea politică, deoarece în Republica Moldova încă nu există domnia legii și statul instituțional este departe de a se fi refăcut, nici nu a început, de fapt, să se refacă după distrugerea lui în perioada Plahotniuc.

Reintegrarea Transnistriei într-un stat care nu e stat de drept și e lipsit de instituții n-ar face decât să distrugă statul în mod desăvârșit.


Reintegrarea Transnistriei într-un stat care nu e stat de drept și e lipsit de instituții n-ar face decât să distrugă statul în mod desăvârșit. Indiferent de ce scrie pe hârtia pe care se rezolvă conflictul, îndărătul acestui paravan de hârtie ar avea loc înțelegeri neformale între grupări de putere de pe ambele maluri ale Nistrului. Dl Dodon nu mai are iluzia că electoratul din Transnistria ar vota pentru partidul dânsului în eventualitatea reunificării țării, nu ar vota pentru dânsul în eventualitatea reunificării țării o Transnistrie controlată de Rusia. Transnistria ar avea propriul ei partid politic într-o Republica Moldova unificată pe hârtie, partid politic al intereselor nomenclaturii Transnistriei, ghidat de la Moscova. Iar Moscova ar avea tot interesul să aibă în Republica Moldova două partide diferite, ruso-centrice, pe care să le manevreze unul contra celuilalt; unul pe malul drept – socialiști, eventual, sau alt partid mare pe malul drept și unul pe malul stâng.”

Transnistria ar avea propriul ei partid politic într-o Republica Moldova unificată pe hârtie, partid politic al intereselor nomenclaturii Transnistriei,


Europa Liberă: Deci, lăsați să se înțeleagă că el nu va mai forța o soluție pentru criza transnistreană?

Vladimir Socor: „Deci, dl Dodon a înțeles, cred eu, că electoratul din Transnistria nu va vota pentru partidul dânsului, va vota pentru un partid transnistrean ghidat de Moscova. Și acest considerent îl determină pe dl Dodon să amâne chiar discutarea unei soluționări politice. Dl Dodon se transformă într-un politician normal.”

Europa Liberă: Și viziunea Maiei Sandu referitor la soluționarea problemei transnistrene?

Vladimir Socor: „Maia Sandu încă din luna iulie a acestui an a atras atenția partenerilor occidentali că o soluționare politică a problemei Transnistriei este imposibilă fără transformarea internă a Transnistriei. Potrivit dnei Maia Sadu, transformarea internă a Transnistriei este o cerință preliminară a oricărei rezolvări politice, este o condiționare.

Maia Sandu încă din luna iulie a acestui an a atras atenția partenerilor occidentali că o soluționare politică a problemei Transnistriei este imposibilă fără transformarea internă a Transnistriei.


Ce înseamnă transformarea internă a Transnistriei? Nu reducem această transformare la termenul simplist democratizare. Democratizarea e numai o componentă și poate nu chiar cea primordială. Componentele primordiale sunt: demilitarizarea, controlul eficient al segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, stârpirea contrabandei, stârpirea completă a corupției, dezoligarhizarea Transnistriei, așa cum are loc pe malul drept; pe malul stâng încă nici n-a început. Deci, toate acestea sunt numai premisele unei transformări interne a Transnistriei și nu trebuie să limităm această cerință la democratizare. De ce? Pentru că, iată, anumite guverne occidentale propun să organizeze niște alegeri hocus pocus, tam-nisam în Donbasul Ucrainei și să-l declare peste noapte democratic. Cineva poate să ne servească această rețetă pentru Transnistria. Iată, organizăm alegeri peste noapte în Transnistria și calificăm Transnistria pentru un statut special într-o Moldovă democrată și reformată. Nu, democratizarea politică va veni abia după celelalte elemente ale transformării interne a Transnistriei. De aceea, Maia Sandu are perfectă dreptate să ceară transformarea internă a Transnistriei ca premisă a oricărei soluționări și să ceară încetarea „pașilor mici”, așa-zișilor.


Dna Maia Sandu a declarat clar: „Nu putem continua „pașii mici” atâta timp cât nu știm direcția în care ne conduc «pașii mici».” Și, într-adevăr, OSCE sau nu știe direcția în care ne duc „pașii mici”, sau o știe și dl Claus Neukirch a spus acum câteva zile că „«pașii mici» sunt elementele constitutive ale viitorului statut special”. Atunci, nu avem nevoie de «pașii mici».”

Europa Liberă: Maia Sandu insistă ca armata rusă să fie evacuată, Igor Dodon e mai rezervat atunci când trebuie să ceară Rusiei ca armata să se retragă din stânga Nistrului.

Vladimir Socor: „Da, dl Dodon a acceptat logica Rusiei, potrivit căreia soluționarea politică trebuie să aibă prioritate, iar abia după aceea s-ar retrage trupele rusești. Aceasta este logica Rusiei de mulți ani încoace. A acceptat-o și dl Dodon în discursul său de la Organizația Națiunilor Unite.”

Europa Liberă: A acceptat-o în defavoarea Republicii Moldova?

Vladimir Socor: „Da, în defavoarea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Și ce va urma?

Vladimir Socor: „Va urma aproape cu siguranță, cred eu, o revizuire a poziției dlui Dodon ca parte a acelei transformări a dlui Dodon într-un politician de tip normal, convențional. Dl Dodon a renunțat la fosta sa carte de vizită cu care s-a prezentat la început în calitate de președinte, cartea lui de vizită era rezolvarea problemei Transnistriei și intrăm în istorie cu rezolvarea problemei Transnistriei și reîntregirea țării. Reîntregirea țării este un obiectiv foarte bun. Eu sunt totalmente pentru reîntregirea țării. E vorba despre condițiile în care se face reîntregirea țării, iar dl Dodon…”

Europa Liberă: Și prețul pe care-l plătește Republica Moldova pentru această reunificare a celor două maluri ale Nistrului?

Vladimir Socor: „Exact! Sau, în paralel, Ucraina. Dl Dodon, transformându-se într-un politician normal, de tip convențional, a renunțat la cartea de vizită a reunificării cu Transnistria. Dânsul spune: „Nu ridicăm acum problema rezolvării politice, deoarece riscăm să scindăm coaliția, nu vrem să scindăm coaliția, rezolvarea problemei Transnistriei va avea loc într-o altă etapă, într-o etapă ulterioară.” Iar dl Dodon dorește să fie reales în mod liniștit pentru un al doilea termen prezidențial, dorește să aibă liniște, continuitate, predictibilitate.”

Europa Liberă: Și credeți că dorința lui va avea sorți de izbândă?

Vladimir Socor: „Eu sper că da, pentru că ar fi un deznodământ în concordanță cu realitățile politice interne din Republica Moldova. Dl Dodon reprezintă o parte foarte mare a electoratului, aproximativ jumătate. Convențional vorbind, electoratul este scindat în două jumătăți, aproximativ, dl Dodon reprezintă o parte foarte mare. Are șanse să fie reales cu o majoritate mai mare decât cea cu care a fost ales prima dată ca președinte, 52 la sută prima dată, acum are șanse la o majoritate mai mare. Deci, dl Dodon vrea să fie reales, vrea stabilitate…”

Europa Liberă: În 2016 l-a susținut PD-ul?

Vladimir Socor: „Sigur!”

Europa Liberă: În 2020 cine o să-l susțină?

Vladimir Socor: „Faptul că el este președintele în exercițiu, acest lucru are o mare importanță.”

Europa Liberă: Și dacă eventual ar dori și Maia Sandu să se implice în cursa prezidențială?

Vladimir Socor: „Dna Sandu nu a anunțat acest lucru și…”

Europa Liberă: Dar dacă ar vrea Andrei Năstase să candideze pentru fotoliul de președinte?

Vladimir Socor: „Nu e exclus, nimic nu e exclus în Republica Moldova, dar interesul țării este stabilitatea și continuitatea.”

Europa Liberă: Nu cu orice preț.

Vladimir Socor: „Exact! Și condițiile stabilității și continuității sunt conținute în acordul de coaliție și, având în vedere faptul că dl Dodon circulă în Occident, are din ce în ce mai multe contacte cu politicieni și cu oameni de stat occidentali, devine un om respectabil. Oricare politician, șef de stat dorește să aibă mai multe voturi, să aibă continuitate și previzibilitate, și respectabilitate internațională.”

Europa Liberă: Și nu vorbiți nimic despre figura premierului, vorbiți despre Igor Dodon care merge și la Est, și la Vest. Și despre Maia Sandu ce spuneți?

Vladimir Socor: „Guvernul este dominat în mod categoric de reprezentanții Blocului ACUM, ei practic au guvernarea în mână. Dna Maia Sandu are relații strălucite în Occident. Eu pot să vă spun că la Washington prestigiul și credibilitatea Maiei Sandu sunt pur și simplu la un nivel maxim, sunt strălucite. În același timp, Guvernul are datoria să gestioneze relațiile în toate direcțiile. Curând dna Maia Sandu va face o vizită la Moscova. Aceasta înseamnă o revenire la normalitate. Relațiile externe ale statului nu sunt gestionate de partide, sunt gestionate de guverne. Până acum am avut o situație nesănătoasă în care Partidul Socialiștilor nici măcar ca partid, dar în persoana dlui Dodon gestiona relația interstatală între Republica Moldova și Rusia.”

Europa Liberă: Ce rezultate poate aduce vizita Maiei Sandu în Rusia?

Vladimir Socor: „Poate aduce, în primul rând, normalitate, faptul că relația cu Rusia va fi administrată de către Guvern, care are această responsabilitate constituțională. Guvernul trebuie să discute despre interesele Republicii Moldova în relația cu Rusia, despre deschiderea pieței pentru produsele agricole moldovenești, despre aprovizionarea cu gaze, despre tratamentul gastarbeiterilor în Rusia – acestea sunt prerogativele Guvernului, nu ale Președinției.

Guvernul trebuie să discute despre interesele Republicii Moldova în relația cu Rusia, despre deschiderea pieței pentru produsele agricole moldovenești, despre aprovizionarea cu gaze, despre tratamentul gastarbeiterilor în Rusia.


Deci, e firesc și este salutar faptul că Guvernul se însărcinează cu aceste probleme din rația bilaterală, anume așa trebuie să fie. Deci, asta este un lucru. Al doilea – se vorbește despre normalizarea relațiilor cu Rusia. Eu am rezerve mari față de cuvântul normalizare. Rusia nu are relații normale prin definiție cu nici un stat din fosta Uniune Sovietică, Rusia are o mentalitate de stăpân și mentalitate de prădător. Relațiile nu pot fi normale, relațiile pot fi prudente și administrate, și gestionate în mod profesional, asta e altceva decât normalizare. Dacă mă refer la normalizare, atunci mă refer la normalizarea relațiilor comerciale și prin aceasta înțeleg înlăturarea barierelor discriminatorii în accesul pe piața rusă al produselor moldovenești. Accesul produselor moldovenești pe piața rusă trebuie să fie conform legislației comerciale internaționale, nediscriminatoriu, fără criterii politice și fără a alege în mod arbitrar o companie sau altă companie sau a face liste de companii care au acces pe piața rusă. Aceasta înseamnă normalizarea relațiilor comerciale cu piața rusă.”

Europa Liberă: Și politica nu va mai domina cooperarea economico-comercială?

Vladimir Socor: „Politica va fi în mod inevitabil un factor și normalizarea relațiilor comerciale înseamnă excluderea politicii, dar politica va domina în alte aspecte ale relațiilor economice, de exemplu, aprovizionarea cu gaze, acolo politica inevitabil va domina, deoarece aprovizionarea cu gaze este o chestiune politică nu numai în Republica Moldova, dar în raporturile tuturor țărilor cu toți aprovizionatorii, nu numai cu Rusia, dar mai ales cu Rusia. Deci, politicul va continua să fie foarte prezent și în chestiunea aprovizionării cu gaze, dar normalizarea trebuie să se aplice în mod specific la accesul nediscriminatoriu, depolitizat al produselor moldovenești pe piața Rusiei.”

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG