Am aflat de la cronicarul muzical britanic Nigel Williamson că acum 30 de ani, în vara lui 1987, un grup de directori din industria muzicală internațională s-au întîlnit ca să dea un nume unei muzici care, deși era gustată din ce în ce mai mult de melomani, nu se potrivea nicăieri în standardele de clasificare ale magazinelor de discuri din acele vremuri.
Așa a apărut termenul world music, un termen care mie mi se pare cumva neclar, pentru că parcă toată muzica de pe lumea asta e... world music.
Nigel Williamson mai spune că un foarte bun exemplu timpuriu de world music este albumul „Noir et blanc”, lansat în 1983, de casa de discuri belgiană Crammed Discs.
„Noir et blanc” e o colaborare între de compozitorul francez Hector Zazou, doi maeștri ai experimentului în muzica electronică, francezi și ei, Guillaume Loizillon și Claude Micheli (cunoscuți sub numele de CY1) și cântărețul congolez Bony Bikaye.
Alăturarea muzică electronică - experiment - muzică africană explică întrucîtva ce probabil au înțeles prin world music directorii aceia din industria muzicală care au inventat termenul, adică toată muzica din lumea asta care nu e jazz, soul, rock, blues, sau mai știu eu ce sltă formă muzicală specifică spațiului anglofon. Un fel de restul lumii, cum ar veni.
Muzică electronică - experiment - muzică africană este însă în cazul albumul „Noir et blanc” un hibrid cu totul nemaiauzit, în care ritmurile și melodiile africane calde se întîlnesc, și se potrivesc, se completează parcă perfect cu „răceala” experimentului electronic.
Un hibrid însă care și-a depășit cu mult epoca: Nigel Williamson spune că dacă ascultăm „în orb” acest album, adică fără să știm anul în care a fost lansat, muzica de pe el pare să fi fost înregistrată în 2017.
Iar cei de la Crammed Discs au reeditat albumul în octombrie anul acesta, într-o variantă la care au adăugat material audio ce nu a apărut în versiunea inițială, și o prezentare cu mărturii ale muzicienior care au intrat în studio în 1983.
