Luna aceasta, o mare dezbatere în parlamentul britanic l-a opus pe șeful opoziției laburiste, Keir Starmer, șefului guvernului Boris Johnson, acesta trebuind să răspundă întrebării: de ce reduce forțele armate cu încă 10.000 de oameni, făcând ca totalul forțelor terestre britanice să scadă la doar 72.000 de oameni, cel mai coborât nivel din ultimii 300 de ani.
Este ceea ce a anunțat ministrul apărării Ben Wallace pe 22 martie. În paralel vor fi trimise la casare multe avioane, tancuri și nave militare.
În loc de asta, guvernul vrea să investească masiv în drone, roboți, AI și cibernetică. Tot așa, unul din proiectele guvernului lui Johnson este să mărească cu 40% stocul de ogive nucleare.
După Brexit, și în perspectiva unui nou referendum pentru independență în Scoția, mulți s-au temut că o dezmembrare eventuală a Marii Britanii, ar putea declanșa uriașe probleme de împărțire și redistribuire a resurselor militare britanice. Baze militare și material există și în Scoția și în Irlanda de nord, unde unii politicieni locali insistă că ar prefera să se despartă de Anglia și să rămână în Europa.
Despărțirea de Scoția și eventual Irlanda de Nord ar însemna reducerea spațiului de securitate britanic. Divorțul intra-britanic ar mai însemna, desigur, încă o reducere a efectivelor militare ale Angliei. Deja în situația actuală experții trag de mai mulți ani semnalul de alarmă, întrucât Marea Britanie nu încetează să opereze reduceri în cheltuielile militare, ba chiar guvernul lui David Cameron, cele care a declanșat Brexitul, inițiase o serie de măsuri pentru a reduce forțele armate la efective de maximum 50.000 de oameni.
Efective atât de reduse înseamnă că Marea Britanie — sau Anglia, în cazul scindării — n-ar mai fi capabilă să facă față la două conflicte simultan. Chiar și acum, voci din cadrul ierarhiei armatei Marii Britanii, putere nucleară legală, atrag atenția politicienilor că, în condițiile în care Londra menține trupe în puncte de conflict precum Afganistanul sau Irakul, capacitatea de reacție în fața unei ipotetice agresiuni rusești în Europa de Est ar fi extrem de redusă.
De la Paris la Berlin, farfuriile zboară mai bine decât dronele
Viitorul NATO riscă să vadă o cursă spre modernizare lipsită de cooperare între statele membre, care s-ar putea dota fiecare cu armament „național”, pierzându-se astfel faimoasa „interoperabilitate” NATO la care s-a ajuns cu mare greu de-a lungul deceniilor.
Un exemplu este modelul franco-german de drone botezat în Franța MALE (moyenne altitude, longue endurance). Datând de la începutul anilor 2000, proiectul este învechit deja, iar la rândul său proiectul de avion militar comun franco-german menit să înlocuiască actualele Rafale și Typhoon bate pasul pe loc. La fel se întâmplă și cu proiectul unui tanc comun, destinat să înlocuiască francezul Leclerc și germanul Leopard.
Dronele din noua generație pe care mizau ambele țări nu sunt încă funcționale, iar în celebra operațiune «Serval» din Mali, în 2013, armata franceză a fost nevoită să împrumute drone de la SUA.
Anumite tensiuni au apărut și între Emmanuel Macron și Angela Merkel, ambii apropiați de sfârșitul mandatului, ceea ce pune la grea încercare cooperarea franco-germană. Merkel va ieși definitiv din politică, iar Macron se pregătește pentru alegerile prezidențiale de anul viitor.
În absența cooperării franco-germane, este limpede că întregul proiect – atât de contestat de NATO și SUA – al unei structuri militare europene s-ar prăbuși.
Dar un NATO în care, de pildă, armata terestră britanică s-ar reduce la câteva zeci de mii de profesioniști riscă să se arate mai șubred ca oricând.
