Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a fost unul din primii oficiali străini importanți care l-au felicitat pe Volodimir Zelenski după victoria acestuia, dar Alianța se află acum cufundată, de fapt, într-o incertitudine totală în privința viitorului relațiilor bilaterale cu Ucraina.
Ucraina este o piesă esențială în echilibrul militar și geostrategic din jurul Mării Negre. În condițiile în care Turcia, membru în NATO, se apropie tot mai mult de Rusia lui Putin, cumpărând chiar sisteme de rachete care nu sunt compatibile cu cele NATO și încălcând astfel principiul interoperatibilității militare, țări precum Ucraina și Georgia, care au un parteneriat cu NATO, se dovedesc tot mai importante, participând la manevre comune și punându-și facilitățile militare la dispoziția Alianței. Toate acestea ar putea fi puse in pericol de o eventuală re-orientare a strategiei țării sub Zelenski.
Ucraina (ca și Georgia) chiar a avut, cu Poroșenko, ca țintă oficială aderarea la Uniunea Europeană și la NATO, obiective care nu sunt realiste pe termen scurt, dar care au devenit, în ambele cazuri, parte din doctrina națională.
În iunie 2017, Rada Supremă de la Kiev a aprobat astfel proiectul de lege № 6470, care stabilea prioritățile politicii externe a Ucrainei, printre care și aderarea la NATO.
Deputații inițiatori subliniau atunci că necesitatea aderării Ucrainei la NATO a fost demonstrată de experiența unui număr de state vecine Ucrainei, care în urma aderării au obţinut „cel mai eficient instrument de asigurare a securităţii, păstrării integrității și suveranității teritoriale“.
Kievul a fost încurajat de NATO să adopte acest proiect de aderare, în ciuda opoziției Rusiei. Decizia de aderare la NATO este o alegere independentă a fiecărei țări și niciun alt stat nu o poate împiedica, nici măcar Rusia, spunea atunci secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg.
Ușa NATO este întotdeauna deschisă, mai spunea Stoltenberg. Cu toate acestea, pentru a se alătura organizației, este necesar ca țara candidat să corespundă standardelor și cerințelor de reformă, să lupte împotriva corupției și pentru statul de drept, mai spunea Stoltenberg, vorbind despre posibilitatea aderării la NATO a Ucrainei și Georgiei. De asemenea, secretarul general al NATO a spus atunci că pentru ca o țara să adere la NATO, toți ceilalți membri ai organizației trebuie să fie de acord. „În niciun caz Rusia nu are și nu va avea dreptul de a bloca acest proces“, spunea el. Potrivit lui Stoltenberg, fiecare stat are dreptul să aleagă propriul destin, și Rusia nu poate face această alegere în locul lui.
„Trebuie reamintit faptul că nu NATO se extinde spre est, ci estul vine în NATO“, mai zicea secretarul general.
### Vezi și... ### Artiom Filipenko: „În acest scrutin se decide viitorul războiului din Donbas, relaţia ulterioară cu Rusia şi viitorul Crimeii”
Acum, însă, viitorul președinte Volodimir Zelenski a anunțat că va supune chestiunea aderării la NATO unui referendum național. Un gest care nu poate, desigur, decât să îngrijoreze Alianța în legătură cu viitorul cooperării. Și Crimeea a fost anexată tot în urma unui „referendum”.
Ucraina e importantă pentru faptul că a putut pune la dispoziția NATO și SUA un port precum Odesa. Marea Neagră are o situație juridică specială, încă de acum un secol, de la sfârșitul războiului care a dus la prăbușirea Imperiului Otoman. Situația este specială în primul rând prin faptul că intrarea navală în Marea Neagră se face prin îngustul pasaj al Dardanelelor și Bosforului, traversând Istanbulul.
Potrivit Convenției de la Montreux, un tratat din 1936 privind trecerea navelor militare prin Bosfor și Dardanele, puterile neriverane, precum Statele Unite și celelalte țări din NATO, trebuie să notifice Turcia când navele lor trec prin acele strâmtori care leagă Marea Egee și Mediterana de Marea Neagră. Conform tratatului, țările care nu sunt riverane la Marea Neagră trebuie să-i anunțe pe turci de trecerea navelor cu cel puțin 15 zile înainte.
### Vezi și... ### „Sea Shield 2019”: NATO, Rusia și geopolitica Mării Negre
În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Montreux, navele ţărilor neriverane nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.
Asta înseamnă că navele SUA și NATO trebuie să asigure o rotație, altfel zis: la fiecare trei săptămâni, navele militare occidentale trebuie să părăsească apele Mării Negre, fiind înlocuite imediat de altele, care urcă prin strâmtoarea Bosforului.
Rusia, la rândul său, ocupând, prin anexarea Crimeei, o parte suplimentară a litoralului de nord al Mării Negre, posedă acum cea mai mare parte a litoralului, însă nu dispune de infrastructurile necesare pentru a fi cea mai mare putere militară a bazinului.
Principalul port rusesc la Marea Neagră rămâne Sevastopol în Crimeea, pentru care Moscova plătea chirie Ucrainei până în 2014. Ca dimensiuni, însă, Constanța este principalul port de la Marea Neagră, nici Turcia, nici Rusia neavând un port de asemenea dimensiuni cum are România.