Igor Boțan: „Problemele R. Moldova se trag de la politizarea instituțiilor de drept”

Protestul din faţa Curţii Supreme de Justiţie, 26 iunie 2018

Punct de vedere săptămânal în dialog.

Analistul politic şi activistul civic Igor Boţan a căutat să explice de ce Statele Unite şi Uniunea Europeană au reacționat atât de critic – prin declaraţii oficiale – faţa de decizia Curţii Supreme de Justiţie de a invalida scrutinul de la Chişinău, câştigat de candidatul forţelor pro-europene Andrei Năstase.

Your browser doesn’t support HTML5

Vasile Botnaru în discuţie cu analistul Igor Boţan


Europa Liberă: Partidul Democrat, din start, și-a asigurat culoarul intangibil. A zis că, oricâte presiuni s-ar fi făcut asupra-i din exterior, partidul nu vrea să pună mâna pe telefon și să dea indicații judecătorilor. Tot ce a urmat, observațiile de la politicieni importanți din Uniunea Europeană, din Occident, nu-și poate avea efect direct. Partidul Democrat nu are de gând și zice că nu are cum să dea înapoi filmul. Prin urmare, vreau să vă întreb ce vor și ce cred că se poate face atunci când critică autoritățile de la Chișinău pentru invalidarea scrutinului local din capitala Republicii Moldova?

Analistul politic Igor Boţan

Igor Boțan: „Partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au documente adoptate, publicate, care reflectă situația din Republica Moldova inclusiv prin prisma justiției selective. Manifestarea justiției selective, din punctul lor de vedere, s-a văzut la alegerile din municipiul Chișinău pentru funcția de primar.”

Europa Liberă: Dar probele, domnule Boțan? Asta-i problema: cum poți proba faptul că decizia luată de prima instanță și cele ulterioare ar fi avut o legătură cu puterea?

Igor Boțan: „Probe de acest gen nu există, pentru că Partidul Democrat nu va oferi nimănui astfel de probe. Există un anumit parcurs al Republicii Moldova, există experiența internațională privind desfășurarea alegerilor, există explicații foarte clare că ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova – încălcarea legii în ziua tăcerii – nu poate avea un drept efect anularea scrutinului.”

Europa Liberă: Și acum ce vrea, la modul practic, Occidentul sau parlamentarii europeni să obțină de la partidul de guvernământ, în condițiile în care ei spun: „Nu dăm indicații judecătorilor”?

Igor Boțan: „Ei vor un singur lucru: ca memorandumul pe care Moldova îl are semnat cu Uniunea Europeană să fie îndeplinit, adică să fie asigurat pluripartitismul și să se desfășoare alegeri libere și corecte.”

Europa Liberă: Asta e o condiție generală, dar, la modul practic, după ce deja a trecut și de Curtea Supremă de Justiție această invalidare, ce mai poate face puterea, decât, iată, cum a spus și președintele parlamentului, să rectifice legislația, astfel încât asemenea decizii judecătorești să nu se mai întâmple?

Igor Boțan: „Modificarea legislației poate avea loc, dar eu nu cred că exact la capitolul la care ne referim acum – interdicția de a avea propagandă sau de a avea agitație electorală în ziua alegerilor. Acest lucru este foarte bine elucidat în literatura de specialitate, care spune că ziua tăcerii este introdusă ca un fel de limitare a unui drept fundamental, care se numește dreptul la exprimare. Deci, ceea ce își propune guvernul, am văzut ceea ce a spus domnul prim-ministru Pavel Filip, că nu este tocmai o idee foarte bună.”

Europa Liberă: Candu zice că americanii sunt foarte liberali în sensul acesta și ar fi trebuit să urmăm exemplul lor.

În Republica Moldova cultura politică nu este foarte înaltă, dacă se desfășoară agitație în ziua tăcerii, pot avea tot felul de tulburări ale ordinii publice...

Igor Boțan: „Nu doar americanii, ci patru cincimi din țările lumii nu au această limitare a zilei tăcerii. De aceea faptul că în Republica Moldova a fost introdusă ziua tăcerii este rezultatul unei estimări că în Republica Moldova cultura politică nu este foarte înaltă, dacă se desfășoară agitație în ziua tăcerii, pot avea tot felul de tulburări ale ordinii publice.”

Europa Liberă: Totuși, cum am dat-o, primar nu-i ales. Ce va face puterea dacă cei care critică puterea de la Chișinău au în vedere și validarea, totuși, a scrutinului care a avut loc?

Igor Boțan: „Cei din Uniunea Europeană au o atitudine foarte pragmatică. Există un document, Acordul de Asociere, în cadrul acestui document sunt prevăzute măsuri care trebuie luate pentru dezvoltarea instituțiilor democratice. Republica Moldova cade aici examenul. Am văzut declarația ministrului justiției, că s-a prăbușit reformarea acestei justiții, am văzut cum se desfășoară scrutinul. Pentru prima dată în istoria Europei, nu știu dacă pe alte meleaguri au avut loc astfel de incidente, se invalidează un scrutin pe motiv că a avut loc agitație în ziua alegerii. Sunt niște lucruri strigătoare la cer, astfel de lucruri nu se întâmplă nicăieri în lume.”

Europa Liberă: Domnule Boțan, imaginați-vă că sunteți ambasadorul Uniunii Europene și eu vă întreb: domnule ambasador, dumneavoastră vreți să fie validat mandatul câștigat de liderul opoziției, Andrei Năstase, sau vreți să fie atentă puterea de la Chișinău la legislativele următoare?

Igor Boțan: „Cred că ambasadorul Uniunii Europene va spune foarte clar: „Noi nu vrem ca voi să aveți ingerințe în justiție, dar noi vrem ca justiția să nu facă gafe. De acum înainte vedeți ce se întâmplă, se apropie alegerile parlamentare, cel mai important exercițiu, și voi, în ajunul acestor alegeri, ați picat la examen.”

Europa Liberă: Dar gafa care s-a comis deja să fie reparată?

Igor Boțan: „Dar cum poate fi reparată? Dacă există mecanisme prevăzute de lege, atunci aceste mecanisme trebuie aplicate pentru a repara gafa.”

Europa Liberă: Și mai sunt asemenea mecanisme?

Igor Boțan: „Există specialiști care spun că există. Dacă ar exista voința politică, ar putea, prin Comisia disciplinară, să se revină, să se vadă, să se revadă.”

Europa Liberă: Deci, aici ajungem: se pune problema dacă vrea puterea să repare greșeala sau se face că plouă.

Igor Boțan: „Așa este. Dar toată lumea știe ce s-a întâmplat cu introducerea sistemului mixt în Republica Moldova. Autoritățile moldovene s-au adresat către Comisia de la Veneția și au rugat-o să dea un aviz privind trecerea la sistemul mixt. Autoritățile au promis că vor respecta aceste opinii. Le-au ignorat. Uniunea Europeană a intervenit și a rugat autoritățile moldovene să nu introducă sistemul mixt. Și această rugăminte a fost ignorată. Uniunea Europeană, pentru a condiționa ajutorul macrofinanciar, a semnat cu autoritățile moldovene un memorandum. Una din clauzele memorandumului a fost că Republica Moldova trebuie să respecte pluralismul. Uniunea Europeană ajunge la concluzia că Republica Moldova nici acest angajament nu-l îndeplinește.

Ce poate să facă Uniunea Europeană în condițiile când spune că Acordul de Asociere este cel mai important document care acoperă toate prevederile posibile din viața socială, politică, economică și așa mai departe, iar Republica Moldova cade la reforma justiției, lucru confirmat de ex-ministrul justiției, domnul Tănase. Republica Moldova cade, pentru prima oară, la un scrutin în ajun de alegeri parlamentare, îl invalidează pe motive care, pur și simplu, sunt de neimaginat într-un alt loc. Ce trebuie să mai facă Uniunea Europeană pentru ca autoritățile moldovene, care spun că, doamne ferește!, nu se ating de justiție, că ea este independentă, deși toată lumea știe că problemele Republicii Moldova se trag de la politizarea instituțiilor de drept și de reglementare.”

Europa Liberă: Și cum răspundeți la întrebarea pe care ați formulat-o dumneavoastră? Ce trebuie să mai facă Uniunea Europeană? Și ce credeți că va mai face?

Ce trebuie să facă în această situație UE? Să susțină partidul de guvernământ, care, are performanțele la care ne-am referit: justiție selectivă, încălcarea drepturilor omului, pe de o parte, și cetățenii supărați, care protestează...

Igor Boțan: „Uniunea Europeană are o dilemă: Uniunea Europeană vrea să ajute poporul Republicii Moldova. Pentru a ajuta Republica Moldova și cetățenii ei, trebuie să conlucreze cu autoritățile. Autoritățile sunt cele care au pe sigla de partid trei trandafiri. Dar, de fapt, Uniunea Europeană vede că, în loc de trandafiri, în Republica Moldova crește mătrăgună. Ce trebuie să facă în această situație Uniunea Europeană? Să susțină partidul de guvernământ, care, iată, are performanțele la care ne-am referit: justiție selectivă, încălcarea drepturilor omului și așa mai departe, pe de o parte, și cetățenii supărați, care protestează și transmit mesaje: „Dragă Uniune Europeană, banii pe care îi dai și suportul pe care îl transferi în Republica Moldova, autoritățile le folosesc împotriva noastră”.

Iată dilema Uniunii Europene. Deci, este un proces care, din câte îmi dau seama, va fi discutat în Parlamentul European chiar săptămâna curentă și acolo vor fi puse accentele așa cum trebuie. Dar nu am văzut ca Uniunea Europeană să ceară ca autoritățile să intervină în justiție.

Cum intervin autoritățile în justiție? Putem doar ghici. Atunci când sunt numiți judecătorii… Nu este necesar ca președintele parlamentului, Candu, să sune judecătorii. Aceste lucruri se fac după culise. De ce trebuie domnul Candu să ne asigure că el nu își poate permite să pună mâna pe telefon și să sune judecătorii. Sunt convins că el nu face așa, dar sunt alte mecanisme despre care știm cu toții că au funcționat. Am văzut cum se aranjează lucrurile, am văzut avocații care protestează pentru ceea ce se întâmplă cu folosirea arestului preventiv, am văzut cât de selectivă este justiția atunci când îi arestează și îi condamnă pe unii, fără să le permite măcar să se apere în public, și am văzut cum este exploatat, de exemplu, Ilan Shor. Ce dovezi trebuie să mai avem că lucrurile în țara noastră merg într-o direcție foarte proastă.”

Europa Liberă: Dar aceste deducții, bănuieli nu sunt probe la dosar.

Igor Boțan: „Nu sunt probe. Dar Uniunea Europeană este în drept să facă următoarea concluzie, citind memorandumul pe care l-a semnat cu Republica Moldova.”

Europa Liberă: Spuneați despre sigla Partidului Democrat cu cei trei trandafiri. Pe siglă nu se deslușesc ghimpii. Democrații de la guvernare au dat impresia că șantajează iar, a câta oară, Occidentul, că dacă se va dezice de această guvernare, va avea una de alternativă pro-rusească, pro-estică și vor plânge după această guvernare democrată pro-europeană.

Igor Boțan: „Nu cred că acest mesaj mai lucrează, mai cu seamă după ce la 28 iunie, domnul Igor Dodon și-a transmis mesajul pentru participanții la forumul de la Crans Montana, în care a spus foarte clar că domnia sa lucrează, împreună cu guvernarea, la o strategie pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană, astfel încât, atunci când se va pune pe agendă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, țara noastră să fie pregătită. Deci, domnul Dodon a transmis acest mesaj. Ce este în capul domnului Dodon putem doar ghici.”

Europa Liberă: Deci, s-a voronizat și el?

Igor Boțan: „Probabil sau s-a voronizat, sau are schelete în dulap și, iată, aceste schelete îl fac să vorbească într-o limbă de neînțeles pentru cei care l-au votat la funcția de președinte.”

Europa Liberă: Adică sugerați că democrații îl roagă frumos să-și schimbe opțiunea?

Igor Boțan: „Nu știu dacă îl roagă democrații. Iarăși, nu putem dovedi. Dar este un fapt. La fel cum Igor Dodon anunță Occidentul că lucrează la o strategie pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, la modul serios, și nu există dovezi că îl impune Partidul Democrat, la fel am văzut cu toții că a fost invalidat un scrutin, lucru care nu s-a mai întâmplat anterior și nu există dovezi că acest lucru s-a făcut la indicația Partidului Democrat. Dar sunt fapte și sunt realități din care putem deduce, desprinde anumite lucruri și anumite tendințe. Despre asta este vorba.

Uniunea Europeană vede că au trecut peste trei ani de zile de la furtul miliardului și nu s-a găsit nimic. Apar probleme dacă se caută acest miliard furat...

Iar noi, cetățenii și partenerii de dezvoltare, vrem să avem o guvernare previzibilă, care, dacă spune „a”, „a” este „a”, dar „a” nu este „z”, așa cum se întâmplă în cazul domnului Dodon, așa cum se întâmplă în cazul alegerilor din municipiul Chișinău. Este felicitat un candidat care a câștigat, toată lumea spune: „Ați văzut cu toții că statul nostru nu este capturat, pentru că un candidat de opoziție poate învinge”, iar peste câteva săptămâni, candidatului din opoziție i se spune: „Ai încălcat legea, scrutinul este invalidat”.”

Europa Liberă: Dar tocmai faptul că Plahotniuc, în marțea de pomină, a anunțat ca și cum a câștigat mandatul de primar de Chișinău, îl desculpă. Acesta-i alibiul lui politic, că vezi Doamne, nu el stă la originea acestor matrapazlâcuri.

Igor Boțan: „Acesta nu este alibi, acestea sunt declarații. Alibi e atunci când există cu certitudine dovada că cel implicat într-o anumită faptă nu a putut să o comită, pentru că, de exemplu, nu era la locul săvârșirii faptei sau alte lucruri de acest gen. Declarații pot fi de tot felul, atunci când toată lumea are această senzație că Partidul Democrat controlează totul și liderul partidului spune: „Nu, eu nu controlez nimic, totul se desfășoară cu de la sine putere”.

Europa Liberă: Deci, Plahotniuc, fiind omniprezent și omnivor, nu are un asemenea alibi credibil.

Igor Boțan: „Eu cred că nu poate avea acest alibi credibil, pentru că toată lumea se întreabă: „Dar cum a apărut majoritatea aceasta în Parlament alcătuită alături de Partidul Democrat, dacă acest partid a venit cu doar 19 mandate? Cum s-a întâmplat că o treime din primari și-au schimbat orientarea politică și au aderat la Partidul Democrat? Cum se întâmplă că primarii care nu vor să adere la Partidul Democrat au dosare penale?”. O mulțime de lucruri la care trebuie să găsim răspunsuri. și aceste răspunsuri nu există.

Același lucru este și cu justiția. Cum de s-a întâmplat că breasla judecătorească nu s-a consolidat și nu a fost o corporație solidă atunci când a avut probleme, de exemplu, doamna Domnica Manole și s-a consolidat atât de rapid după interviul domnului Plahotniuc pentru a o apăra pe doamna Berdilo?

Sunt lucruri care sar în ochi, nu sunt presupuneri, sunt fapte. A fost invalidat un scrutin într-o țară în care tot Uniunea Europeană a constatat că există justiție selectivă. Acestea sunt fapte reale. Justiția selectivă ei au descoperit-o în alte cazuri și, de asemenea, au dovezi. Acum, că a venit acest ordin de la domnul Plahotniuc sau de la Partidul Democrat, sau justiția este una care intuiește ce i-ar plăcea Partidului Democrat e altă chestie.

Pentru Uniunea Europeană e un fapt: în Republica Moldova degradează ceea ce a caracterizat-o, adică democrația electorală. Și, dacă oamenii au protestat atunci când li s-a furat un miliard de dolari, Uniunea Europeană vede că au trecut peste trei ani de zile de la furtul miliardului și nu s-a găsit nimic. Apar probleme dacă se caută acest miliard furat. I-a rămas cetățeanului să pedepsească o guvernare sau alta prin vot. Iată că și votul se fură. Acest vot a fost furat, oamenii protestează, sunt nemulțumiți. Ce poate face Uniunea Europeană în astfel de condiții, decât să invoce documentele semnate deja și să aducă aminte autorităților ce obligațiuni și-au asumat.”