Vladimir Beșleagă: „Regele Mihai e o figură providențială. A salvat statul român și a contribuit la păstrarea lui într-un moment de cumpănă”

Regele Mihai la Cimitirul de la Țiganca

Un cunoscut scriitor moldovean despre suveranul României și Basarabia.

In aceasta dimineață, tot un interviu despre Regele Mihai, care a încetat din viață pe 5 decembrie. Trupul său neînsuflețit va fi depus miercuri, 13 decembrie, la Castelul Peleș din Sinaia. Primii care vor depune condoleanțe vor fi Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova. Mai târziu, vor depune condoleanțe Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, ai NATO, și ai altor organizații internaționale. Liderii executivului și legislativului de la Chișinău au adresat mesaje de condoleanțe după moartea Regelui Mihai, dar nu este cunoscut vreun asemenea gest din partea președintelui Igor Dodon. Președinția de la Chișinău a spus Europei Libere că va fi reprezentată la funeralii de Corneliu Popovici, consilierul prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării.

Scriitorul Vladimir Beșleagă evocă în continuare, într-un interviu acordat corespondentei noastre personalitatea Regelui Mihai și raporturile sale cu Moldova de dincolo de Prut.

Your browser doesn’t support HTML5

Un interviu cu scriitorul Vladimir Beșleagă


Vladimir Beșleagă: „Odată cu plecarea din viață a Regelui Mihai, se încheie o epocă întreagă, în care Regatul României a avut de parcurs un drum complicat, un drum cu multe cumpene, dar, până la urmă, a reușit să se mențină ca stat național, chiar mai mult, să se întregească prin teritorii, ceea ce s-a întâmplat după destrămarea celor două imperii – Austro-Ungar și Rus.

În special, Mihai a fost cel care a fost martor, participant la ultima încercare mare a statului român în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar în acel de-al Doilea Război Mondial statul român era pus iarăși sub semnul întrebării. Foarte complicată situație, atunci când a abdicat tatăl lui, Carol I, a rămas el tânăr de tot și a fost nevoie ca să vină la conducerea statului mareșalul Antonescu. Împreună cu mareșalul Antonescu, Mihai a fost cel care a contribuit la conservarea, la păstrarea statului, care era amenințat din partea Germaniei naziste. Iată că în perspectiva deceniilor, a istoriei ne dăm seama despre marele rol al lui Mihai I.”

Europa Liberă: Am urmărit ce scrie presa rusă și majoritatea mass-mediei rusești scoate în prim-plan faptul că Regele Mihai a fost cavalerul Ordinului „Victoria”. De ce vor să nuanțeze acest moment din biografia lui?

Vladimir Beșleagă: „Regele Mihai a fost decorat de Stalin cu Ordinul „Victoria”, care a fost într-un singur exemplar, de fapt. Un singur exemplar, care a fost acordat Regelui Mihai. Vorba e că după ’42, după bătălia de la Stalingrad, în iarnă, se știa că Germania a pierdut războiul și până și Marele Comandament al Armatei Germane și-a dat seama, nemaivorbind de Armata Română și celelalte state aliate ale Germaniei. Și se știa că pierderi au să fie, s-au făcut încercări de a contacta Occidentul, de o coaliție antihitleristă, până la un moment dat până și Antonescu, dar nu au putut să facă, pentru că erau în chingi și iată când a venit momentul că frontul se apropia deja de granițele României, în partea asta, Regele Mihai a fost cel care a devenit liderul pentru a-l înlătura pe Antonescu de la putere. Și împreună cu persoane de primă mărime sau care erau din partea forțelor de stânga, el a contribuit la înlăturarea mareșalului de la putere și la întoarcerea armelor împotriva Germaniei.”

Europa Liberă: Cu mai multe ocazii, el a vorbit și despre ceea ce se întâmplă dincoace de Prut, în partea stângă a Prutului. Ce a însemnat pentru el Republica Moldova? De fapt, despre el s-a vorbit și dincolo de Nistru, acolo de unde sunteți Dvs.

Vladimir Beșleagă: „Regele Mihai a vizitat zona transnistreană atunci când ea a fost sub administrație civilă română. Eu am trăit în acea perioadă, eram la vârsta de 11-12 ani și cunosc lucrurile celea și perioada aceea. El a venit împreună cu Armata Română, care a pornit război împotriva bolșevismului, nu împotriva poporului rus, care era și el asuprit și era batjocorit. Și împreună cu alți demnitari, el a făcut vizite în zona aceea și a văzut lucrurile astea. Și eu îmi amintesc, fiind elev de liceu, în zona noastră și în special în satul nostru, la Mălăiești, a avut loc o Horă a Unirii în centrul satului, în care noi, elevii, ne-am încadrat și am dansat. Eu, copil fiind, elev, îmi aduc aminte ce roată mare era și cum am învârtit noi Hora Unirii. Era de 10 mai, Ziua Regatului României, dar în genere rolul lui Mihai a fost pozitiv, dar pe urmă forțele de stânga l-au expulzat din țară și l-au lipsit de patrie. Atâția ani, decenii întregi, el a fost înstrăinat.”

Europa Liberă: Dvs. cum ați înțeles atitudinea lui față de Republica Moldova?

Vladimir Beșleagă: „Eu am înțeles-o tot așa cum se comportă și frații noștri în ansamblu, pentru că Republica Moldova este o problemă mare în contextul european de astăzi. Este o zonă gri, care nu poate să-și revină, nu poate să-și consolideze statalitatea sa decât numai cu ajutorul și cu sprijinul Uniunii Europene și, în special, al României. Regele Mihai primul pas care l-a călcat în teritoriul de dincoace de Prut a fost la Țiganca, acolo unde s-au dat teribile bătălii la începutul războiului, în iunie ’41, unde au căzut sute și sute de ostași români. El a venit și s-a prezentat ca un exponent al voinței poporului român.”

Europa Liberă: Despre monarhie ce se mai știe și ce se va mai vorbi în continuare?

Regele Mihai este o figură providențială, care a salvat și statul român, și a contribuit la păstrarea lui într-un moment de mare cumpănă

Vladimir Beșleagă: „Monarhia la bun început, dacă e s-o luăm de la origine, de când a fost adus Carol I, n-a fost decât un pas de mare importanță pentru formarea Statului Național Român, pentru că se încadra în sistemul regatelor din Europa. Odată cu Alexandru Ioan Cuza, s-au produs mari disensiuni în clasă și, dacă nu era adus un domnitor din afară, nu se putea face pace și echilibru în interiorul țării. Și tocmai de aceea domnia lui Carol I, doamnă Valentina, a durat 47 de ani; aproape cât a durat domnia lui Ștefan cel Mare. Știi ce înseamnă asta? Înseamnă stabilitate. Așa ceva nu se întâmplă des în lume. Rar. Și iată, pentru că a fost o minte înțeleaptă și după ce a venit Ferdinand, când în Primul Război Mondial s-a produs reunificarea teritoriilor, s-a produs unirea celorlalte teritorii românești într-un stat. Și iată în linia aceasta Regele Mihai este o figură providențială, care a salvat și statul român, și a contribuit la păstrarea lui într-un moment de mare cumpănă. Deci, să-i spunem: „Dumnezeu să-l odihnească în pace”.”