Nadejda Brânzan: „Aceşti indivizi şi-au bătut joc de popor”

R. Moldova are nevoie de stabilitate pentru a scăpa de moștenirea lăsată de guvernarea PD coordonată de Vladimir Plahotniuc. PDM demult nu mai era partid politic, ci o grupare care avea prioritate interesele de clan, crede deputata în primul parlament al Moldovei independente, Nadejda Brânzan.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Nadejda Brânzan

Nadejda Brânzan: „Situaţia este extrem de gravă, complicată şi nu ştim care vor fi consecinţele.”

Europa Liberă: Dar ce trezeşte îngrijorare?

Nadejda Brânzan: „PD.”

Nadejda Brânzan

Europa Liberă: Cei din PD sunt 30 de deputaţi care au acces în parlament. Cum îi vedeţi Dvs. în opoziţie?

Ei vor încerca să-şi apere ceea cu ce s-au pricopsit pe parcursul anilor...

Nadejda Brânzan: „Ei vor încerca maximal să-şi apere ceea cu ce s-au pricopsit pe parcursul anilor. Curtea Constituţională ce a făcut a fost o dramă. Să faci o Curte Constituțională din PD când ea trebuie să fie o instituţie depolitizată. Naşa Raisa Apolschi, deputata, Curtea Constituţională nu e un restaurant unde îşi sărbătoresc jubileul nănăşeii. Reşetnicov care l-a trădat pe Voronin şi s-a vândut PD a ajuns la Curtea Constituţională. Băieşu era mai demult la Curte. Gurin a fost adus la funcţia de procuror de PD, iar apoi la Curte. Deci au făcut o echipă politizată, fără cunoştinţe şi competenţe şi care ce a făcut prima – o bătaie de joc faţă de sute de mii de moldoveni care se află peste hotare. Curtea le-a lipsit de dreptul de a vota cu paşaportul expirat, de parcă dacă a expirat el deja cetăţean nu este. Aceşti sute de mii trimit milioane de dolari şi euro acasă. Ei şi-a bătut joc de aceşti oameni. Colegul meu Mihai Cotorobai doctor în drept, conferențiar universitar şi Avocat al Poporului a mers la Curte, dar magistraţii l-au respins - aşa se simţeau stăpâni pe situaţie. Eu înţeleg un lucru – Curtea Constituţională trebuie să fie formată din profesori universitari, specialişti în dreptul constituţional de la facultatea de drept a USM. În primul rând ei cunosc Constituţia pe de rost, în al doilea rând sunt intelectuali veritabili care respectă Constituţia şi îşi respectă poporul. Ceea ce au făcut aceşti indivizi e că şi-au bătut joc de acest popor.”

Europa Liberă: Redevenind la rolul pe care trebuie sau ar putea să-l joace PD în opoziţie. Exponenţii PD promovează insistent mesajul că acest parteneriat dintre socialişti şi blocul ACUM vor duce Moldova în braţele Rusiei sau cu ei va rămâne Moldova sub influenţa Rusiei.

Nadejda Brânzan: „Cei din blocul ACUM nu sunt rusofili. Ei îşi iubesc patria, iubesc România şi UE. Dovadă este că de îndată după formarea guvernului au venit reprezentanţi din UE, persoane de înalt nume să facă cunoştinţă cu blocul ACUM. Aceia, chiar dacă sunt ceea ce sunt, mă refer la socialişti, nu o să poată realiza nimic singuri. Cu 35 de mandate nu ai să hotărăști situaţia cum vrei tu. Dacă ei îşi trădează poporul, neamul, ei nu înţeleg un lucru că cea mai mare crimă pe care o poate face un om de stat este trădarea de neam şi ţară. Astfel, aceşti oamenii s-au înscris într-o filă neagră a istoriei, dar istoria nu iartă şi amnistie nu există în acest domeniu. Vor sau nu vor, urmaşilor lor le va fi ruşine că au avut aşa rude pentru că vor fi scrise cărţi, turnate filme, sunt documente. Când a venit tovarășa Greceanîi şi a spus că limba de comunicare e limba rusă am rămas şocată. Cum adică, ai ajuns la pensie şi încă nu ai înţeles că în toate ţările lumii limba de comunicare este limba populaţiei majoritare. În baza cărui drept poţi să-i obligi pe moldoveni, baştinaşii majoritari acasă să comunice într-o limbă a unui stat străin.”

Europa Liberă: Ce aşteptări aveţi acum de la Guvernul Maiei Sandu?

E greu să spui că într-o săptămână poţi face o revoluţie, dar zi şi noapte văd că lucrează...

Nadejda Brânzan: „Ea a adus din partea blocului ACUM personalităţi, oameni de valoare, specialişti buni. E greu să spui că într-o săptămână poţi face o revoluţie, dar zi şi noapte văd că lucrează.”

Europa Liberă: Concret, care ar fi priorităţile? Ce probleme trebuie să rezolve ca cetăţenii să poată să aibă încredere în această guvernare?

Nadejda Brânzan: „Trebuie în primul rând să lupte împotriva corupţiei. Corupţia este la ea acasă aici, e stăpână. Ei deja au anunţat că vor cere copia raportului Kroll care a fost ascuns. Ei vor insista şi vor primi o copie, adică vor încerca să întoarcă miliardul furat de la populaţia asta sărăcită şi alungată de aici. Am văzut că s-a întâlnit cu toţi primarii şi a vorbit foarte inteligent. Erau acolo, clar, sute de primari din căruţa PD, dar Maia Sandu le-a spus tuturor că acţiunile noului guvern pentru primării, pentru problemele care apar vor fi indiferent de aparteneţa partinică.”

Europa Liberă: Cetăţenii aşteaptă salarii mai mari, pensii majorate, locuri de muncă. E cu putinţă să se întâmple aceste lucruri?

Nadejda Brânzan: „Trebuie de terminat cu corupţia. Am auzit că vor toate întreprinderile de stat să fie luate la strict control, vor să închidă dutty free-urile de la hotare şi acei bani să vină în buget pentru salarii, pensii, pentru medicina care e mai mult bolnavă decât singuri pacienţii. Acesta este scopul lor – să termine cu corupţia, cu mafia şi să se pună în slujba poporului.”

Europa Liberă: Dvs. sunteţi doctor de meserie, aţi fost şi deputat în primul parlament al R. Moldova, în domeniul ocrotirii sănătăţii schimbări, reforme pot fi făcute ţinând cont de situaţia care este astăzi?

Nadejda Brânzan: „Sistemul de sănătate în general e bolnav. O treime din toţi medicii sunt pensionari. Din absolvenţii facultăţii în 2017 s-au dus în sate doar 15, iar în 2018 – doar 10. În general, din tot ciclul, 225 s-au dus în oraşele R. Moldova, dar absolvenţi sunt peste 900, iar în acest an sunt mai puţini ca anul trecut. Tineretul, oamenii pleacă, fiindcă sistemul de sănătate a fost politizat. E o bătaie de joc. Aşa ceva nu se întâmpla nici pe timpul regimului comunist.”

Europa Liberă: Va fi stopat exodul? Plecarea moldovenilor peste hotare poate fi stopată?

Occidentul a închis finanţarea pentru R. Moldova din cauza corupţiei, spălătoriei banilor, furtului miliardului. Acum noua guvernare va aduce banii...

Nadejda Brânzan: „Aceasta nu se face într-o zi. Trebuie să treacă măcar jumătate de an să se vadă nişte schimbări spre bine şi atunci o parte se vor întoarce. Trebuie însă să aibă garanţii că au un loc de muncă, că vor putea face o afacere fără să fie mituiţi, şantajaţi şi furaţi. În general, sunt plecaţi tinerii activi, cu carte şi cred că o parte se vor întoarce.”

Europa Liberă: Dvs. credeţi că viaţa actualei guvernări va fi lungă? Iniţial se vorbea că se creează acest parteneriat pe o perioadă scurtă ca executivul să poată asigura buna desfășurare a alegerilor anticipate? Acum mulţi spun că ar fi mai raţional şi mai judicios ca actual guvern să-şi ducă mandatul până la alegerile ordinare parlamentare.

Nadejda Brânzan: „Normal ar fi aşa. Orice guvern dacă are un plan bine chibzuit, un program de activitate, atunci se vor strădui să rămână maximal cât va fi posibil. Într-o ţară, unde aţi văzut ce a fost cu manifestaţiile, cu corturile, cu cei care stăteau culcaţi pe iarbă, e greu de făcut nişte pronosticuri garantate sută la sută. Sper să fie bine, sper ca oamenii să înţeleagă. Mi-a plăcut ministrul de externe Nicolae Popescu, tânăr, activ, îndată s-a dus în SUA. Occidentul a închis finanţarea pentru R. Moldova din cauza corupţiei, spălătoriei banilor, furtului miliardului. Acum noua guvernare va aduce banii.”

Europa Liberă: Pe ce cale Moldova să meargă în continuare?

Nadejda Brânzan: „Relaţia cu UE este prioritară, dar întregirea neamului înseamnă că automat eşti membru UE. Acesta este visul meu, aş vrea să trăiesc să-l văd împlinit, dar nu depinde de mine.”

Un popor nu poate exista fără intelectuali...

Europa Liberă: Despre rolul intelectualității în zilele de azi ce ne puteţi spune?

Nadejda Brânzan: „Preşedintele Academiei române, Ioan Aurel Popa, a spus o frază: <<un popor nu poate exista fără intelectuali. Elitele veritabile de regulă sunt în opoziţie cu puterea>>. Aceasta este foarte important, fiindcă elitele intelectuale au avut un rol foarte important în mişcarea de eliberare naţională.”

Europa Liberă: Astăzi ce fac aceste elite intelectuale?

Nadejda Brânzan: „Vocea lor nu se mai aude. O parte au plecat în ceruri, care erau cu verticalitate. În perioada ceea a primului parlament intelectualii au fost o forţă mobilizatoare pentru toţi.”

Europa Liberă: Dar astăzi care este rolul intelectualităţii?

Nadejda Brânzan: „Ar trebui să fie la fel, să fie elite intelectuale veritabile în opoziţie cu puterea. Dar nu au fost. În campania electorală nimeni nu i-a văzut. Acei care cântă bine şi le pare lor că cântă bine au ieşit şi au zis votul mixt, nu ştiu dacă în general ei pricep ce e acela votul mixt. în acest fel aşa zişii intelectuali s-au înscris într-o filă neagră. Vor avea copii şi nepoţi şi le va fi ruşine. Degeaba ei trăiesc cu ziua de azi şi cu lacomia. Eu nu îi respect, nu îi mai salut pe aceştia care şi-au trădat poporul. Nu am nici un interes faţă de ei, pentru că şi-au trădat poporul, nu ştiu, contra plată sau pentru ceva, dar a fost un act de trădare. Iar în consecinţă nu prea a câştigat PD. Ei au câştigat 30 de mandate, dar numai în sate unde au pus stăpânire pe primari. În oraşe ei nu au câştigat nicăieri.”

Europa Liberă: În patru ani lucrurile se pot schimba dramatic?

Deşteptare moldoveni, deşteptare!...

Nadejda Brânzan: „Aş vrea primul an să vedem cum vor merge lucrurile. Dacă se porneşte bine - mai departe aşa va continua. Forţele răului încă nu au plecat, încă sunt. Ei s-au împrăștiat prin lume şi de undeva dirijează. Ei nici nu recunosc că vina pentru tot ce s-a întâmplat o poartă cei care sunt acum în opoziţie – PD, el a fost la putere, el a capturat instituţiile statului, primarii şi președinții de raioane. Când se va termina acest regim, lucrurile vor merge normal. Este necesar şi Curtea Constituţională să fie schimbată. E necesar CEC să fie depolitizată, să fie formată din jurişti, buni specialişti, cu autoritate din societatea civilă. Sunt atâţia tineri deştepţi, talentaţi pe care îi vedem şi cunoaştem. Atunci va fi ordine şi nu se vor aduce în timpul alegerilor electoratul şi li se va da câte un pahar de vin. Asta e cumpărare de alegători, care mai întâi au fost sărăciţi, nenorociţi, i-au fost alungaţi copiii, cu pomeni electorale. Aceste trei partide au fost cu pomeni electorale. A lui Dodon soţie umbla şi făcea pomeni electorale, Şor făcea pomeni electorale şi Plahotniuc. Oamenii ce ziceau - că el o furat, dar ne dă şi nouă. M-a mirat că aceşti oameni nu judecă. Dacă el a furat, tu eşti indirect complice la furt. Ei plătesc cu votul lor pomana şi în felul acesta nu înţeleg că de fapt îşi alungă copiii, nepoţii din ţară, iar cei plecaţi nu vor dori să se întoarcă în aşa regim şi în aşa condiţii. Slava Domnului că situaţia un pic s-a schimbat. Iar moldovenii, aici am un apel: deşteptare moldoveni, deşteptare!”