Etichetări, amestecul faptelor cu opiniile și răspândire de știri false – sunt doar câteva metode de care face uz presa, în special cea afiliată politic, pentru a manipula opinia publică și a lustrui imaginea partidelor politice. La această concluzie au ajuns experții Centrului pentru Jurnalism Independent din Republica Moldova, care au monitorizat 12 instituții de presă, mai ales televiziuni, în perioada 1 octombrie – 31 decembrie. Marea îngrijorare a autorilor cercetării este că aceste tehnici se vor multiplica în următoarele săptămâni, odată cu apropierea scrutinului electoral.
Your browser doesn’t support HTML5
De trei ani, Centrul pentru Jurnalism Independent analizează meticulos activitatea presei moldovene din perspectiva misiunii de informare a publicului. De la an la an, spun experții media, jurnaliștii devin tot mai „inventivi” în încercarea de a strecura în buletinele de știri ca pretinse reportaje sau informații concludente mesaje de natură să lustruiască imaginea formațiunilor politice care îi finanțează din umbră.
O tehnică relativ recentă ar fi așa numita „estompare” a unui eveniment, adică diminuarea importanței acestuia în funcție de scopurile urmărite. Acest procedeu a fost aplicat de o bună parte din instituțiile de presă monitorizate în cazul rezoluției din noiembrie a Parlamentului European, care spune, între altele, că Republica Moldova este „capturată de interese oligarhice” și că „dă înapoi de la standardele democratice și statul de drept”, constată Victor Gotișan.
„Atât Publika TV, cât și Canal 2 au reflectat tendențios și lipsit de echidistanță subiectul. În mare parte, ei s-au rezumat în a spune că UE laudă reformele, însă, dacă citim atent raportul și rezoluția, ne dăm seama că a fost, cred că, cel mai critic din cele care au fost emise și publicate până acum de către Parlamentul European și europarlamentari. Dacă Canal 2 și Publika TV au difuzat în mare parte opiniile pozitive, cealaltă parte, Jurnal TV, a insistat foarte mult pe opiniile critice. Putem menționa că a fost un fel de spațiu disproporțional atât ca surse, cât și ca informații oferite.”
O altă tehnică utilizată frecvent în ultima perioadă, mai ales pentru denigrarea oponenților politici, este cea care s-ar numi „salvatorul națiunii”. Cum funcționează? Se identifică un „dușman” căruia i se atribuie declarații exagerate, ușor interpretabile și imediat, în oglindă, este prezentat „un salvator” capabil să combată amenințările. Această metodă a fost pusă în aplicare la realizarea reportajelor despre adunarea Partidului Democrat de guvernământ din 21 octombrie, precizează Victor Gotișan.
Partidele de opoziție sunt prezentate ca un fel de dușman intern, care se opun reformelor în țară...
„Aici s-a văzut clar tehnica „salvatorului națiunii” și a „dușmanului intern”, în care PDM este prezentat de către Canal 2 și Publika TV ca un fel de salvator național care vine să rezolve problemele tuturor cetățenilor R. Moldova, iar partidele de opoziție sunt prezentate ca un fel de dușman intern, care se opun reformelor în țară. Un element important se referă la modul în care a reflectat televiziunea publică subiectul respectiv: foarte asemănător la imagini și aproximativ ca text ca și Publika TV și Canal 2. PRO TV a relatat într-un aspect ironic, iar TV 8 a reflectat oarecum neutru și echidistant, însă au inversat logica reflectării unui subiect. Dacă logic ar fi să oferim fapte și după asta opinii, în acest caz ei au început cu interpretări ale unor analiști și după aia au dat faptele.”
Unul dintre reproșurile formulate de experții Centrului pentru Jurnalism Independent vizează Consiliul Audiovizualului, care ar tolera nejustificat comportamentul părtinitor și neprofesionist al unor instituții de presă. Vorbind în nume propriu, membra Consiliului Olga Guțuțui a precizat că în majoritatea cazurilor deciziile de sancționare a radiodifuzorilor sunt supuse votului, iar deseori balanța înclină în defavoarea aplicării unei sancțiuni.
### Vezi și... ### CCA a amendat televiziunile care au trişat în campania electoralăAșa, bunăoară, spune Olga Guțuțui, a rămas fără măcar o avertizare postul de televiziune Publika TV care, la o zi după expulzarea profesorilor turci din rețeaua de licee „Orizont”, a dat pe post o știre potrivit căreia diplomații și angajații Ambasadei Moldovei în Germania ar fi fost amenințați cu moartea de membrii unei grupări islamiste. Mai târziu, atât Externele, cât și Ambasada Germaniei la Chișinău au dezmințit informația privind așa-zisele amenințări. Consiliul Audiovizualului a reacționat, însă nu din proprie inițiativă, ci doar la insistența deputatei comuniste Inna Șupac.
### Vezi și... ### Cum au reflectat televiziunile campania pentru alegerea primarului de ChişinăuÎn aceste împrejurări, consumatorii de presă sunt lăsați de fapt pe cont propriu, spun experții Centrului pentru Jurnalism Independent. Ei recomandă oamenilor să-și pună în funcțiune mecanismele de protecție împotriva știrilor ce întredeschid adevărul doar pe-jumătate. Cum? Să se informeze din mai multe surse, nu înainte de se convinge însă ca acestea sunt credibile și nu stau pe aceeași țeavă.