După Panama Papers, Paradise Papers… Paradise, pentru că e vorba de paradisuri fiscale și pentru că de data asta scandalul o atinge chiar pe regina Angliei, femeia cea mai bogată din lume.
Zece milioane de lire pitite în fonduri private offshore, în insulele Caiman și Bermuda.
Cu totul, Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație a publicat 13 milione de documente care dovedesc ascunderea în paradisuri fiscale a nu mai puțin de 350 miliarde euro.
Cele 10 milioane de lire ale reginei Angliei sunt așadar mărunțiș pe lângă ce alte sume se regăsesc acolo. Sume pitite de nume foarte mari. De la Wilbur Ross la Rex Tillerson, principalii locatari ai Casei Albe după Trump, până la Stephen Bronfman, membru de frunte al Partidului Liberal din Canada și apropiat de premierul Justin Trudeau, dar chiar și multinaționale ca Nike și Apple, lista mai conține sportivi, oligarhi ruși și politicieni africani. La fel, miliardarul rus Iuri Milner, de pildă, a plasat sume uriașe în Facebook și Twitter prin structuri financiare apropiate Kremlinului și bazate în paradisuri fiscale.
Tot așa, potrivit documentelor, Gazprom, gigantul energetic rus controlat de Kremlin, a investit în Facebook. Până și marele și bogatul cântăreț Bono, de la mega-grupul de pop U2, apare în hârtii ca investitor în Lituania printr-o societate bazată în Malta, un alt paradis fiscal, deși membru în UE.
Totul pleacă de la un masiv transfer de documente din cadrul unui cabinet internațional de avocați, Appleby, bazat în Bermuda. Spre deosebire de „Panama Papers”, unde era vorba în special de spălare de bani, de data asta este vorba de scheme financiare prin care anumite structuri pot exploata faliile legale, inclusiv din țări ale Uniunii Europene.
Nu este vorba, așadar, de ilegalități flagrante, ca în cazul societății Mossack Fonseca, de unde au pornit acele „Panama Papers”, ci de ceva mult mai insidios, în marginea legalității, de un fel extrem de complex de a profita de ceea ce legislația multor țări, inclusiv din UE, nu a prevăzut. Este vorba de o întreagă industrie offshore, de fluxuri financiare dirijate în mod artificial spre teritorii care practică impozitul zero. Este vorba de mii de societăți ecran care permit marilor multinaționale să nu plătească impozite acolo unde își exercită activitatea.
Reiese din acele documente că elitele secolului XXI nu plătesc impozite.