Consiliul Național al PSD a fost prilejul folosit de principalul partid de guvernare să lanseze cel mai dur atac antioccidental de când se află la putere și a anunțat „un moment zero” în lupta anticorupție, interpretat ca pregătire a amnistiei și grațierii faptelor penale.
Liderul PSD Liviu Dragnea a ținut un discurs de o oră și jumătate, în care și-a indicat adversarii și a cerut coaliției PSD-ALDE „să nu mai ezite” și „să repare nedreptățile”:
„Nu mă tem să folosesc aceste cuvinte – amnistie și grațiere. Nu știu cum, când, dar PSD și ALDE au această obligație – să repare nedreptățile”.
### Vezi și... ### De ce n-a reușit guvenarea PSD/ALDE să obțină încetarea monitorizării justiției româneștiÎn mai multe rânduri, Liviu Dragnea i s-a adresat lui Tudorel Toader, ministrul Justiției, prezent în sală, pentru a găsi o soluție legislativă în acest sens.
„Eu nu cedez, PSD nu cedează, mergem mai departe”, a spus Liviu Dragnea, în aplauzele colegilor lui de partid.
Președintele PSD, al treilea om în ierarhia statului, a afirmat și că „mai are puțin și distruge statul paralel”, entitatea despre care partidele aflate la putere susțin că ar fi formată din susținătorii luptei împotriva marii corupții.
### Vezi și... ### De ce este importantă o Ordonanță a Guvernului de la București pentru amnistie și grațiere? (VIDEO)Definindu-se ca reprezentant al unui partid de patrioți și coleg cu membri ai unui Guvern „de patrioți”, președintele social-democraților a marcat cel mai antioccidental discurs, care nu s-a mai auzit în România din de la începutul anilor 1990, de pe vremea primului mandat al lui Ion Iliescu și din timpul lui Corneliu Vadim Tudor. Cel puțin, nu la nivelul unui demnitar al statului român.
### Vezi și... ### Tentații (ne)europene: cui îi pasă de președinția rotativă a UELiviu Dragnea a afirmat că Uniunea Europeană, prin Parlamentul European și Comisia Europeană care au lansat în urmă cu o lună cele mai severe critici la adresa statului de drept, au transformat România „într-un țap ispășitor al luptei pentru putere dintre familiile politice europene”.
Declarațiile antioccidentale ale lui Liviu Dragnea vin după o serie de aserțiuni eurosceptice ale unor lideri de rangul al doilea din partid.
Recent, și fostul premier PSD Adrian Năstase a spus pe blogul său că partidul aflat la guvernare are nevoie de o generație nouă de politicieni, care să privească spre Est și să nu mai privească timorată spre Occident.
### Vezi și... ### Sabina Fati: „România preia conducerea rotativă a UE la 1 ianuarie pe fundal de criză politică și de neîncredere în valorile europene”Cu doar două săptămâni înainte ca România să preia președinția Consiliului Uniunii Europene, liderul social-democraților a spus că în România „intră mâncare cu otravă”, de proastă calitate.
Multinaționalele, companiile occidentale de retail și din domeniul energiei prezente în România au avut parte de cel mai furibund atac de când această țară este membră a Uniunii Europene.
„Să nu mai lăsăm România să fie la cheremul străinilor”, a spus Liviu Dragnea în prezența a aproape 1.000 de membri ai Consiliului Național al PSD, al doilea for de decizie, ca importanță, al acestei formațiuni politice, după congres.
### Vezi și... ### De ce refuzul lui Iohannis îl lovește în mod direct pe DragneaDin viața politică autohtonă, președintele principalului partid de guvernământ l-a atacat cel mai dur pe președintele Klaus Iohannis, înainte de începerea anului electoral în care sunt programate alegeri prezidențiale.
Nu au existat atacuri la adresa partidelor de Opoziție, care au depus o moțiune de cenzură la adresa cabinetului Dăncilă.
Dragnea le-a cerut celor de la PSD să depună plângere penală împotriva președintelui Iohannis pentru că a afirmat că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE.
Your browser doesn’t support HTML5
Este a doua oară când liderul social-democrat invocă înalta trădare împotriva lui Iohannis, prima dată, după protestele de la 10 august, înăbușite în gaze lacrimogene și agresiuni din partea jandarmeriei.
Există o procedură parlamentară pentru punerea sub acuzare a șefului statului pentru înaltă trădare, pentru care este nevoie de două treimi din numărul senatorilor și al deputaților. Dar în acest moment, PSD are o majoritate fragilă în Legislativ.
### Vezi și... ### Tăriceanu și dosarul care arată circuitul mitei la vârful politicii româneștiDiscursuri în același ton au ținut și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, precum și cel mai longeviv lider local al PSD, Marian Oprișan. Alături de Liviu Dragnea, aceștia au cerut „Guvern format din români” și „președinte român”.
Discursul lui Dragnea nu a fost ascultat până la capăt de mai mulți dintre participanți, mulți dintre ei părăsind sala Rosetti din Palatul Parlamentului cu mult timp înainte.
Your browser doesn’t support HTML5
Afară, în ploaia rece de decembrie, câțiva protestatari scandau lozinci anti-PSD păziți de jandarmi, în vreme ce ieșirea din Parcul Izvor, din fața Palatului Parlamentului, era blocată de garduri pe care Jandarmeria le-a amplasat cu puțin timp înainte de a începe ședința PSD.
Să consemnăm în închiere o posibilă premieră în lumea mediatică din România: postul de radio Digi FM a anunțat că întrerupe transmiterea în direct a liderului PSD Liviu Dragnea, din cauză că acesta formulează acuzații nefondate.