Subiectul secțiilor de votare pentru regiunea transnistreană continuă să fie discutat la Chişinău. Despre necesitatea retragerii trupelor ruse și schimbarea abordării în negocierile pentru reglementarea transnistreană, într-un interviu acordat de președinta Maia Sandu Europei Libere.
O reconstrucție a unei lupte dintre armata sovietică și cea nazistă a avut loc pe plaja orășenească de la Tiraspol. Administrația transnistreană a marcat astfel 80 de ani de la invazia nazistă în URSS, în iunie 1941. Sute de spectatori au venit pe plajă să urmărească „live” scenele de război.
Vital Kuznecik și fiul său Vladislav sunt adăpostiți în ambasada Suediei la Minsk, unde s-au refugiat în septembrie, fiind urmăriți de forțele de securitate din Belarus, după ce s-au alăturat protestelor pro-democrație.
În regiunea transnistreană au avut loc balurile de absolvire pentru elevi. Statisticile de la Tiraspol spun că în acest an școala medie a fost absolvită de 2147 de tineri. Dintre aceștia, 289 au avut medii maxime, iar 100 de elevi la una dintre materii au avut cu un punct mai puțin decât nota maximă
Subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, a vorbit într-un interviu acordat de la Bruxelles prin Skype serviciului ucrainean al Europei Libere despre summitul SUA-Rusia de la Geneva. Victoriei Nuland a luat parte la discuția lărgită a echipei americane cu cea rusă.
Pe 16 iunie este programată întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin, la primul summit SUA-Rusia al președinției noului șef de stat american. Nu există așteptări prea mari pentru discuțiile din Elveția.
„Nimeni nu mai are nicio îndoială că acest regim este unul terorist”. Svetlana Țihanovskaia, la Praga
Lidera opoziției din Belarus, Svetlana Țihanovskaia, a fost marți la sediul din Praga al Radio Europa Liberă/Radio Libertatea și a acordat un lung interviu postului de televiziune Current Time.
Un tribunal al Organizației Națiunilor Unite de la Haga emite marți, 8 iunie, verdictul final pe marginea recursului fostului șef militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, împotriva sentinței prin care a fost condamnat pentru genocid.
Analistul politic Ion Tăbârță spune că măsurile de promovare a încrederii ar trebui reevaluate, având în vedere că actuala strategie a „pașilor mici” nu pare să fi adus o apropiere reală a celor două maluri ale Nistrului.
Încarcă mai mult