Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

Pe 10 februarie curent poeta Mariana Marin ar fi împlinit 55 de ani. Nu a ajuns însă nici la 50, prăpădindu-se pe 31 martie 2004. Vestea dispariţiei – din câte se pare, benevole – stârnise atunci o adevărată undă de şoc, presa literară fiind practic unanimă în aprecierea Marianei Marin drept unul dintre marii poeţi contemporani, helas! trecuţi în rândul celor drepţi.

Cu puţin înainte de gestul fatal, scotea la Editura Muzeului Literaturii Române antologia Zestrea de aur, iar titlul s-a dovedit a fi premonitoriu. Dar şi fără această „strângere a rândurilor” – cu atât mai necesară, cu cât cea de-a doua carte a ei fusese literalmente mutilată de cenzură (de unde şi titlul celui din urmă volum, Mutilarea artistului la tinereţe, 1999) – posteritatea ei e una plină de viaţă, Mady (cum îi zicea toată lumea) fiind revendicată până şi de tinerii poeţi născuţi după ’89.

Nu mi se întoarce limba-n gură să spun că am fost prieteni – de stat împreună „la un pahar de vorbă”, asta da! Nu o dată, nu dădăori… Rezistentă ca nimeni altul la tărie, Mady putea să bage sub masă un detaşament de cazaci, după care să ajungă pe picioarele ei acasă. Dar mai cu seamă pentru tăria de caracter era respectată & temută! Şi – sigur – pentru suflul vizionar al poeziei sale. Au făcut epocă versurile poetei din 1982 (sic!): „Revoluţia n-a început nici anul acesta/ dar noi continuăm s-o aşteptăm,/ decembrişti cu toţii/ pentru că în acest decembre/ ne-a lipsit zăpada/ aşa cum ne-au lipsit şi altele” (subl. mea).

Aproape totul se poate cita (şi citi!) din ce a dat la tipar Mariana Marin, de la bijuteriile minimaliste de felul acesteia:

M.M.

Liniile din palma mea stângă
seamănă uimitor cu cele din palma mea dreaptă.
Nu ştiu ce înseamnă pentru chiromanţi asta.

E ca şi cum aş fi venit pe lume în rugăciune.

la poemele ample al căror suflu vizionar nu a încetat să uimească şi astăzi, Scrisorile către Emil sau Elegii. Zeci de versuri mă urmăresc, unul mai cumplit – în frumuseţea lui – decât altul (citez doar câteva, spre exemplificare: „La marginea oraşului sentimentele aveau capul retezat”; „şi deschizi dulapul de haine cu o singură bătaie de inimă”; „Ca şi cum pleoapele mi-ar creşte pe vârful unghiei”; „o închisoare vie/ în care secundele îşi întind de bunăvoie gâtul pe buturuga călăului”; „Via-a ta – o mică crimă perfectă”; „Sfântă mizerie la 24 de ani! (…) – O femeie, un hotel şi un somn de 50 de lei/ în care să visezi doar de 20/ (restul apă caldă/ restul ceaiul sălciu,/ restul «doar noi ne-am iubit»,/ restul l-ai uitat, moarte)”; „Învăţ un alfabet nou,/ în care fiecare literă îmi poate inventa sângele”; „Refuzul de-a continua astfel specia./ Refuzul meu de a fi o altă casă a morţii/ pe astfel de vremuri”; „Seara, când mă întorc obosită acasă,/ o existenţă sumar îmbrăcată mă întâmpină la uşă”; „Mă privesc uneori în oglindă/ pentru ca să mai fie cineva în această casă”; „Patria se pustiise de noi” ş.a.m.d.) Nu descompunerea în citate – oricât de sclipitoare – dă însă măsura acestei poete, ci fiece poem în parte; mi-a fost greu să optez pentru unul singur – pentru finis coronat opus. În cele din urmă, m-am oprit la Elegie XII – după mine, o capodoperă!


* * * * * * *

Mariana MARIN

Elegie XII

Între sânii mei a înnoptat moartea.

Dar între mine şi tine (se spune)
va exista întotdeauna o Europă sau o Mare Roşie.
Limba în care gândesc eu cuvântul moarte
nu este şi limba în care gândeşti tu cuvântul iubire.
Ceea ce azi ne desparte (se spune)
ne va despărţi şi mai mult mâine.
Iată de ce, cu toată întunecimea trecutului nostru
pe care îl desfăşurăm aidoma
unui pergament din vechiul Egipt,
îţi cer să fugim în hăul ce ni s-a dat.
Acolo, pistruii şi părul tău roşu
vor înţelege desigur şi vor iubi
limba sânilor mei

între care va înnopta şi atunci moartea.
(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

„Eşti analfabet? Scrie-ne şi te ajutăm pe gratis” – aşa suna anunţul pe care l-am descoperit recent pe-un site, nu spun care anume pentru a nu-i face – helas! „pe gratis” – publicitate. Punerea în ecuaţie a analfabetismului şi a internetului pare de-a dreptul absurdă, acum când copiii ştiu să mânuiască mouse-ul înaintea stiloului.

Totuşi nu poţi fi sigur că-n epoca informaticii toată lumea ştie carte – îmi vin în minte secvenţele (cumplite!!!) ale unui film francez din prin anii 2000 în care o tânără menajeră riscă să fie descoperită, în chiar momentul angajării, ca fiind analfabetă – Nota Bene: acţiunea are loc în Franţa începutului de milieu III –, drept care aceasta-şi asasinează cu sânge rece stăpânii, pe când aceştia s-au instalat comod ca să asculte un concert de muzică clasică.

Şi dintre cei care ştiu a ceti & scrie, care-i de fapt procentul de „analfabeţi” ai înţelegerii celor citite/scrise? Întrebare deloc gratuită – prieteni (din publicitate & mass-media) ştiu de ce!... Gândul acesta năstruşnic mi-a venit răspunzând la o întrebare a lui Ion Toma, pentru site-ul www.AllMoldova. Cu permisiunea jurnalistului, o reproduc aici: „Uneori se creează impresia că poeţii şi scriitorii sunt atât de departe de realitate, încât până şi limba lor sună straniu, asemenea latinei pentru plebeii romani. De ce operele bine cotate de specialişti sunt imposibil de citit de oamenii obişnuiţi?”

După ce interviul a fost plasat pe site, simt nevoie să revin pentru a nuanţa anumite idei. Iată aşadar un răspuns ceva mai dezvoltat:
Şi oamenii obişnuiţi, sunt ei oare o-biş-nu-iţi şi dacă da, în ce măsură, cu lectura?! Cred că de aici ar trebui să începem. În acest sens amintesc că junimiştii scoteau Convorbiri literare – revistă care-a făcut, nu-i aşa? istorie, şi nu doar literară – într-un tiraj „fabulos” de tocmai 150 de exemplare. Şi că printre semnatarii acestei publicaţii se numea şi poetul Mihai Eminescu, acuzat de contemporani că – nici mai mult, nici mai puţin! – strică limba română, tocmai el, creatorul de geniu al limbii literare moderne, din ale cărei ape freatice îşi vor trage sursa limbajele poetice ale începutului de secol XX. (Îmi imaginez că Rugăciunea unui dac bunăoară trebuie să fi sunat unei urechi neformate la şcoala marii literaturi, altminteri practic inexistentă la acea oră pe teritoriul Principatelor, chiar mai straniu decât „latina pentru plebei” – hai să zicem, asemenea sanscritei pentru urmaţii lui Traian şi Decebal…) Vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem că „la începutul unor asemenea schimbări (lăuntrice – nota mea, Em. G.-P.) situam şi lectură” (Însemnările lui Malte Laurids Brigge, de Rainer Maria Rilke), abia aceasta dând orizont fiinţei cuvântătoare – cu atât mai cuvântătoare, cu cât vocabularul se formează practicând cetitul, şi nu transcriind la întâmplare sau metodic neologisme din DEX – ce se pretinde a fi omul. Şi Rilke insistă: „Atunci am presimţit oarecum ceea ce am simţit mai târziu: că nu ai dreptul să deschizi o carte dacă nu te angajezi să le citeşti pe toate”. (Eu unul aş reproduce această frază în toate clasele de studiu, pe toate cărţile, de la Abecedar la Enciclopedia Britanica – şi asta deoarece ea exprimă chintesenţa viziunii mele despre lume: cărţile se citesc unele pe altele, la nesfârşit!)

Revenind la „operele bine cotate de specialişti” (la drept vorbind, s-ar fi cuvenit şi o listă concretă, dar şi fără aceasta îmi dau seamă ce vrea să întrebe jurnalistul de la www.AllMoldova) care-s „imposibil de citit”, se trece foarte uşor peste faptul că orice meserie presupune şcoală, că scrisul, dar şi cetitul (sic!) se învaţă, că „specialiştii” nu au fost desemnaţi de preşedinte sau parlament şi nici aleşi pe liste de partid, ci au devenit ei înşişi, unii după ani şi ani de bibliotecă; bref: la fel cum nu poţi merge la un concert simfonic fără o minimă cunoaştere a „gramaticii muzicale”, simpla ştiinţă de carte nu-i suficientă pentru lectură.
Aşadar, oameni obişnuiţi, obişnuiţi-vă cu lectura şi aveţi toate şansele să descoperiţi o lume – mai bine zis: lumi! – neobişnuită(-e), din care de-acum înainte faceţi parte.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG