Emilian Galaicu-Păun

cu majusculă, pentru a marca prezenţa unor nume de primă mână cum ar fi: Ion Vianu sau Emil Brumaru. Doar că, înainte de a scrie despre Zilele Literaturii Române în Republica Moldova, mă văd silit să deschid & închid paranteza, cât să înglobez două personalităţi marcante ale literelor noastre (Mircea Horia Simionescu, autorul Ingeniosul-ui bine temperat, trecut la cele veşnice pe 18 mai, în chiar prima zi a Zilelor…, şi Serafim Saka, omul lui Aici şi acum, plecat la rându-i pe 20 mai, în ultima zi a Zilelor…).

Cea de a doua ediţie a Zilelor Literaturii Române în Republica Moldova pare să fi avut, în comparaţie cu ediţia de-acum un an, un plus de personalităţi (aproape) legendare – cel puţin trei: Ion Vianu, Emil Brumaru şi Ion Mureşan. Pe lângă faptul că este scriitorul pe care-l ştim, primul mai e şi fiul lui Tudor Vianu, acesta din urmă regăsindu-se în Amor intellectualis. Romanul unei educaţii, Polirom, 2010 (nici mai mult, nici mai puţin Cartea anului 2010!); cel de-al doilea este nu doar unul din marii poeţi ai limbii române, ci şi pământeanul nostru (născut la Bahmutea, azi Mihailovca, Cimişlia); despre cel de al treilea se ştie că e într-o formă teribilă, ultima sa carte – cartea Alcool, Charmides, 2010 (pe care am prezentat-o pe 10 ianuarie curent la Carte la pachet) – luând toate premiile cu putinţă.

În urma acestora, nu şi cel din urmă, vine prozatorul Cristian Teodorescu, al cărui roman Medgidia, oraşul de apoi, Cartea Românească, 2009, este distins cu Premiul pentru Proză al USR. (Alţi doi invitaţi – autoarea dramatică Alina Nelega şi prozatorul Radu Pavel Gheo – fac parte din linia întâi a literaturii ceva mai tinere, în plină afirmare.) Bref, un desant cu care să cucereşti orice capitală europeană – de ce nu şi Chişinăul?!

Doar că drumul spre inima capitalei a trecut prin… Bălţi, mai exact pe la Universitatea de Stat „A. Russo”, unde Ion Vianu a avut o conferinţă (Memorialistica văzută de un memorialist), iar Emil Brumaru şi Ion Mureşan, cărora li s-a alăturat şi Arcadie Suceveanu, un prim recital de poezie. Pe cât de doctă conferinţa, pe-atât de electrizant recitalul!

Lăsat pe a două zi, asaltul Chişinăului a început cu… liceele: „Gheorghe Asachi” şi „Ion Creangă”. Grosul plutonului – Emil Brumaru, Cristian Teodorescu, Alina Nelega, Radu Pavel Gheo & subsemnatul – a mers la „Gh. Asachi”. Şi a fost bine! Adevărat că s-au cetit versuri cu craci, sâni, coapse etc.; adevărat că au sunat cuvinte pe care toată lumea le ştie, dar majoritatea dicţionarelor le ignoră; adevărat că s-au spus lucruri mai degrabă nonconformiste decât „în spirit pedagogic”…

Dar tocmai graţie tuturor acestor „mici necuviinţe” dialogul s-a întâmplat – în locul conducerii liceului m-aş gândi deja la o placă memorială ce-ar sta mărturie că evenimentul a avut loc (de bună seamă, când mai calcă Emil Brumaru pragul şcolii – decât doar în calitate de autor studiat la literatura română?!). Din ce povesteau colegii noştri, la „Ion Creangă” directorul şcolii a îndrăznit să-l întrerupă pe Ion Mureşan, în plină desfăşurare poetică, fapt pentru care a fost imediat… poftit afară din sală! Dar, per ansamblu, se poate spune că bătălia „canonică” (şi ce autor contemporan nu se vrea dacă nu studiat, cel puţit invitat la şcoală?!) a fost câştigată.

Abia Seara de Poezie de la Librăria din Centru a dat adevărata măsură a prezenţei unor mari poeţi români contemporani printre noi: pe cât de răscolitoare confesiunile lui Brumaru, împănate cu poeme ca un cozonac cu stafide, pe atât de incendiare versurile lui Mureşan din cartea Alcool – ce păcat că tocmai confraţii lor de la USM (cu excepţiile de rigoare: de la ed. Arc, Contrafort, Muzeul Literaturii) au strălucit prin absenţă. Cum ar veni, ne plângem că nu suntem suficient de cunoscuţi & apreciaţi la Bucureşti (Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi etc.), iar atunci când „muntele” (fie că se numeşte Emil Brumaru, fie Ion Mureşan) descinde la Chişinău nu găsim baremi o oră să-l ascultăm în recital. Nu înţeleg! (Argumentul că „las’ că-l cetesc eu!” nu ţine – e ca şi cum ai asculta, mai degrabă ipotetic, un concert imprimat, şi nu live.)

Or, Seara de poezia a fost chiar punctul de miră al Zilelor… (Şi a fost dimineaţa – şi a fost altă seară, a prozatorilor & autorilor dramatici.) Nu în ultimul rând, se cuvine spus că s-a dat startul celei de-a treia ediţii a Zilelor… – se caută mari scriitori români contemporani ce vor descăleca Moldova în mai 2012. Aşa că sfârşitul lumii, preconizat pentru la anul, se amână sine die!

Dacă-i adevărat că „Puterea e cel mai tare afrodiziac” (Henry Kissinger) – iar oamenii politici par să se întreacă în a confirma spusele diplomatului american –, ultima „ieşire” la rampă a directorului FMI şi potenţialul candidat al PS la Preşedinţia Franţei pentru alegerile din 2012 Dominique Strauss-Kahn se înscrie în logica… „bolii profesionale” de care a suferit la vremea lui şi ex-preşedintele USA Bill Clinton, iar mai târziu i-au căzut victime alţi bărbaţi ai neamului cui îi are: ex-preşedintele Israelului Moshe Katsav, prim-ministrul Italiei Silvio Berlusconi, preşedintele Africii de Sud Jacob Zuma (lista rămâne deschisă: a se vedea, în acest sens, şi „dosarul fierbinte” Vladimir Putin – Alina Kabaeva).

Faptul că un cap de ţară gândeşte nu întotdeauna cu capul, sau – ca să jucăm la două… capete – nu cu capul care trebuie, nu constituie o noutate pentru nimeni (mărturie – toată istoria omenirii, de la Facerea încoace…); doar că, între timp, aşa-zisa „corectitudine politică” îşi bagă codiţa acolo unde înainte vreme era spaţiul privat al potentaţilor zilei. (De neconceput un scandal cu tentă sexuală în cazul lui John F. Kennedy, de pildă, mai cu seamă că miza nu era o menajeră oarecare, ci însăşi Marilyn Monroe!) Ceea ce mi se pare grav este impactul pe care un impuls necontrolat îl poate avea asupra ordinii lumii – nici mai mult, nici mai puţin. Am stat două zile cu urechile lipite de TV5 Monde şi RFI – toţi comentatorii prezic o slăbire a FMI, iar cei mai pesimişti prevăd deja o nouă criză financiară. E suficientă o simplă mişcare, de baghetă magică, a unei erecţii neavenite! Tragicomică mi se pare şi situaţia în care favoritul nr. 1 în sondaje al socialiştilor francezi pentru alegerile prezidenţiale din 2012 este scos din cărţi de o pornire hai să-i zic sanculot-ă, asta în timp ce Ségolène Royal & François Hollande au făcut, în concubinaj, patru copii, după care s-au despărţit. Nu-i mai puţin adevărat că una e să-l „convingi” pe cel/cea care ţi-a căzut cu tronc, şi cu totul altceva să-l/o iei cu forţa.

Pentru aceştia din urmă, Pravila lui Constantin Mavrocordat, de pe la 1750, s-ar putea dovedi mai eficientă decât curtea cu juraţi ai oricărei democraţii occidentale: „Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”. Doar că, deocamdată, tot patria democraţiei, alias Grecia, riscă să rămână cu ajutorul financiar tăiat…