Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Sorry! No content for 14 septembrie. See content from before

marți 13 septembrie 2011

Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
Ţiganul sunt eu, după o săptămână de stat cu burta la soare pe malul Mării Negre (mă întreb dacă bronzul de la Marea Albă o fi de culoare albă, iar cel de la Marea Roşie de culoare roşie), în Crimeea; malul însă poate însemna la fel de bine o realitate geografică („Nistrule, pe malul tău…” sau „Maluri de Prut, apă în ştreang…”), una geopolitică (pentru unii – în transcriere fonetică – Solnecinaia Maldavia, pentru alţii Republique de Mal de Vie), una comercială (Mall Dova) sau pur şi simplu cea din zicala populară (din titlu).

Întâmplarea face că am plecat din Chişinău în seara zilei de 2 septembrie, iar în mai puţin de două ore priveam deja prin geamul autocarului focurile de artificii dintr-un oraş de pe celălalt mal (Dubăsari? Grigoriopol?), cu ocazia celor 22 de ani ai Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe cât de autoproclamată, pe atât de prezentă la faţa locului, după cum o dovedesc cele două puncte de trecere a frontierei pe care le-am străbătut înainte de a intra pe teritoriul Ucrainei. Cum însă nu văzusem focurile de artificii din Chişinău, din seara zilei de 27 august, nu am avut termen de comparaţie între cerul scăldat în luminile celor 20 de ani de independenţă, recunoscută pe plan mondial, a Republicii Moldova şi bolta aprinsă de salvele celor 22 de ani ai aşa-zisei statalităţi autoproclamate a Transnistriei. Adevărul este că nu mă dau în vânt după sărbători oficiale, oricât de „naţionale” s-ar pretinde acestea; ceea ce m-a mirat însă în orăşelul de pe celălalt mal a fost mulţimea ieşită în stradă – cu adevărat, o mare de oameni bine dispuşi, umblând de acolo-acolo, exact cum se şi cuvine într-o zi de sărbătoare. (Ierte-mi-se greşeala fără voie, dar în cazul lui 27 & 31 August de pe malul nostru, între care au încăput alte trei zile de odihnă, am avut senzaţia unei mini-vacanţe de… sfârşit de Vacanţă Mare!)

Nu mi-aş fi amintit de toate astea dacă la întoarcere (prin aceleaşi două puncte de trecere a frontierei controlate de forţele separatiste) aş fi regăsit o ţară pusă pe roate, şi nu aceeaşi fabulă cu „Racul, broasca şi o ştiucă…” (las la discreţia cititorilor identificarea personajelor), în ciuda toamnei în care – zice-se – se numără bobocii. Partea proastă este că nici nu m-aş fi aşteptat ca lucrurile să se urnească din loc, într-atât de butaforică – aşijderi satelor potiomkiniene – apare în ultimul timp suveranitatea-independenţa-statalitatea RM, după chipul şi asemănarea celor trei componentele ale AIE. Or, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere – aşa că golful nostru naţional, adică aruncarea cu piatra în ograda vecinului (unul mai de dreapta, altul mai de stânga), continuă într-o veselie. Iar între timp, Ţara-dintre-două-maluri (vezi alineatul întâi) a ajuns literalmente la hat. Tot ce-i mai lipseşte e să fie târâtă (mai degrabă, împinsă!) într-o nouă campanie electorală, pen-, pen-, pen- (n ori) ultima…

Şi atunci, scârbit de realitatea de pe malurile Bâcului, mă gândesc că dacă „lumea există ca să ajungă într-o carte” (Mallarmé), cartea neamului nostru/nevoii ar trebui să se numească Ţiganiada (în redacţia postmodernistului Cărtărescu Levantul), poate cel puţin aşa vom ieşi din fabula cu „Racul, broasca şi o ştiucă…”!
(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)


în timp ce bustul unui versificator născut în Basarabia este dezvelit cu toată pompa, chiar de Ziua Limbii Române. Numele poetei este Ileana MĂLĂNCIOIU, invitata de onoare a Simpozionului „Lucian Blaga” (29-30 august, Chişinău) şi totodată protagonista unei Seri de Poezie de cea mai înaltă probă ce a avut loc marţi, 30 august, între orele 18.30 – 20.30, la Librăria din Centru. (Cel al versificatorului îl ştie toată lumea, aşa că-l trec sub tăcere, nu înainte de a regreta graba cu care Consiliul municipal din capitala Republicii Moldova a decis să-i facă loc printre clasici la nici un an de la trecerea acestuia în nefiinţă…)

Cei care au avut şansa s-o asculte pe Ileana Mălăncioiu, în cadrul simpozionului, dar şi în recital, nu au putut să nu remarce generozitatea cu care distinsa poetă a vorbit despre valorile literelor române contemporane, de la congenerii Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, Ioan Alexandru, Cezar Ivănescu, Marius Robescu ş.a.m.d. la mai vârstnicii Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Marin Preda ş.a. sau mai tinerii Mariana Marin, Marta Petreu, Andra Rotaru etc., etc. O lecţie-model de recunoştinţă faţă de înaintaşi, dar şi – nota bene! – faţă de cei care vin.

Cu o intuiţie ieşită din comun, Ileana Mălăncioiu îşi prevestea, încă de la debut (Pasărea tăiată, 1967), destinul poetic – de bocitoare în cadrul unei generaţii (Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Gabriela Melinescu ş.a.) mai degrabă pornite să celebreze bucuriile vieţii, regăsite după „obsedantul decenii”. „A scrie poezii aşa cum face Ileana Mălăncioiu nu se iartă, observa pe la 1974 Alexandru Paleologu; de-acum înainte nu mai e nimic de făcut, nu mai există revenire, aşa cum nu mai există pentru Arald din Strigoii lui Eminescu.” Tonalitatea gravă, dublată de firescul discursului, fac ca poemul să aibă ceva din smerenia unei cântăreţe din strană care doar duminica şi la sărbători vorbeşte în casa Domnului, iar peste săptămână îşi caută de nevoile ei de femeie de la ţară. Ceva rustic, nealterat de civilizaţia tehnologică, dacă nu chiar primordial (nici vorba însă de blagiana „veşnicia s-a născut la sat”!), trăieşte în versurile poetei, modelate-n chip de figurine de lut, cu degete noduroase, dar ferme.

Vocabularul şi el este unul uzual, apropiat de „cuvintele potrivite” ale lui Arghezi, fără însă metafizica acestuia. Nu-i mai puţin adevărat că „experienţa personală poartă un sigiliu de destin supra-individual” (Lucian Raicu), poezia luând „asuprăşi destinul mesagerului dintre lumi, (…) de unire dintre viaţă şi moarte” (Georgeta Horodincă).

Ca nimeni altul, Ileana Mălăncioiu se lasă străbătută de moartea fiinţelor dragi (volumele ei sunt tot atâtea pomelnice, cu două-trei poeme „pentru vii” şi restul – „pentru morţi”), dar tot ea aduce la viaţă orice suflare rănită, prin cuvânt. Tămăduitoare, poezia ei.

* * * * * * *

Ileana MĂLĂNCIOIU

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii după obicei
Să nu uit de frica păsării tăiate
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme
Ca să uit ce-am auzit, să scap
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă fără cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-l ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mea stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme
Ca şi cum n-a fost tăiată bine
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG