Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)


în timp ce bustul unui versificator născut în Basarabia este dezvelit cu toată pompa, chiar de Ziua Limbii Române. Numele poetei este Ileana MĂLĂNCIOIU, invitata de onoare a Simpozionului „Lucian Blaga” (29-30 august, Chişinău) şi totodată protagonista unei Seri de Poezie de cea mai înaltă probă ce a avut loc marţi, 30 august, între orele 18.30 – 20.30, la Librăria din Centru. (Cel al versificatorului îl ştie toată lumea, aşa că-l trec sub tăcere, nu înainte de a regreta graba cu care Consiliul municipal din capitala Republicii Moldova a decis să-i facă loc printre clasici la nici un an de la trecerea acestuia în nefiinţă…)

Cei care au avut şansa s-o asculte pe Ileana Mălăncioiu, în cadrul simpozionului, dar şi în recital, nu au putut să nu remarce generozitatea cu care distinsa poetă a vorbit despre valorile literelor române contemporane, de la congenerii Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, Ioan Alexandru, Cezar Ivănescu, Marius Robescu ş.a.m.d. la mai vârstnicii Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Marin Preda ş.a. sau mai tinerii Mariana Marin, Marta Petreu, Andra Rotaru etc., etc. O lecţie-model de recunoştinţă faţă de înaintaşi, dar şi – nota bene! – faţă de cei care vin.

Cu o intuiţie ieşită din comun, Ileana Mălăncioiu îşi prevestea, încă de la debut (Pasărea tăiată, 1967), destinul poetic – de bocitoare în cadrul unei generaţii (Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Gabriela Melinescu ş.a.) mai degrabă pornite să celebreze bucuriile vieţii, regăsite după „obsedantul decenii”. „A scrie poezii aşa cum face Ileana Mălăncioiu nu se iartă, observa pe la 1974 Alexandru Paleologu; de-acum înainte nu mai e nimic de făcut, nu mai există revenire, aşa cum nu mai există pentru Arald din Strigoii lui Eminescu.” Tonalitatea gravă, dublată de firescul discursului, fac ca poemul să aibă ceva din smerenia unei cântăreţe din strană care doar duminica şi la sărbători vorbeşte în casa Domnului, iar peste săptămână îşi caută de nevoile ei de femeie de la ţară. Ceva rustic, nealterat de civilizaţia tehnologică, dacă nu chiar primordial (nici vorba însă de blagiana „veşnicia s-a născut la sat”!), trăieşte în versurile poetei, modelate-n chip de figurine de lut, cu degete noduroase, dar ferme.

Vocabularul şi el este unul uzual, apropiat de „cuvintele potrivite” ale lui Arghezi, fără însă metafizica acestuia. Nu-i mai puţin adevărat că „experienţa personală poartă un sigiliu de destin supra-individual” (Lucian Raicu), poezia luând „asuprăşi destinul mesagerului dintre lumi, (…) de unire dintre viaţă şi moarte” (Georgeta Horodincă).

Ca nimeni altul, Ileana Mălăncioiu se lasă străbătută de moartea fiinţelor dragi (volumele ei sunt tot atâtea pomelnice, cu două-trei poeme „pentru vii” şi restul – „pentru morţi”), dar tot ea aduce la viaţă orice suflare rănită, prin cuvânt. Tămăduitoare, poezia ei.

* * * * * * *

Ileana MĂLĂNCIOIU

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii după obicei
Să nu uit de frica păsării tăiate
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme
Ca să uit ce-am auzit, să scap
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă fără cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-l ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mea stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme
Ca şi cum n-a fost tăiată bine
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.
(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)


Nu credeam că interimatul funcţiei de preşedinte (neales de circa doi ani, în ciuda tuturor eforturilor!) îţi dă, în mod automat, şi „dreptul seniorului” în ce-o priveşte pe „juna copilă” pre nume Republica Moldova, ce-şi serbează, iată, cele 20 de – literalmente, auguste! – primăveri. E suficient însă să ieşi în stradă, pentru a-l vedea pe eternul candidat, apoi interimar, cum pozează în „părinte al statalităţii” (că de naţiune nici vorba!) pe câte-un panou publicitar de mărimea unui teren de tenis, ca să te întrebi dacă sloganul „Suntem o ţară! Avem un viitor!” se referă doar la membrii Partidului Democrat, al cărui buchet de trandafiri roşii apare pe afiş, sau îi înglobează pe toţi cetăţenii Republicii Moldova.

Care ţară, de fapt – cea din Valea Trandafirilor? (Mai corect ar fi să întreb – din Valea Morilor?...)
Al cui viitor – al Preşedintelui/PD-ului?
Imaginea lui Marian Lupu de pe afiş pare să fie răspunsul corect; întrebarea însă rămâne în picioare: ce are foarte sus-pusul interimar cu independenţa de-acum două decenii?! (Din câte se ştie, în 1991, acesta era de trei ani (din 1988) membru al PCUS, şi numai pe la Mari Adunări Naţionale n-a fost văzut…)

Analizată la sânge, nici contribuţia primului Preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, la opera de edificare a statalităţii moldoveneşti nu e tocmai grozavă – a trebuit să aştepte victoria forţelor democratice la Moscova pentru a proclama independenţa ţării, dar cel puţin Domnia Sa a ieşit în seara loviturii de stat, pe 19 august 1991, în PMAN (pe atunci încă Piaţa Biruinţei), la un miting ad-hoc întru susţinerea lui Gorbaciov. Nu-i mai puţin adevărat că anume Snegur a „aşezat ţara” strâmb, dar despre asta – alta dată. Altfel spus, dacă tot se cuvine a celebra statalitatea R. Moldova „în imagini”, mai degrabă s-ar fi potrivit afişarea unui portret de grup al Parlamentului de la 1991, sau a unor imagini sugestive din PMAN, în nici un caz a cuiva ce SE SUPRAPUNE peste un eveniment istoric de-acum douăzeci de ani.

Gestul interimarului aminteşte campania pro-referendum de-acum un an: toate partidele ce chemau la revederea Constituţiei R. Moldova s-au grăbit să intre, de facto, în campania prezidenţială, afişându-şi candidaţii la Preşedinţie pe post de… sperietori pentru unii, capete vorbitoare pentru alţii. Rezultatul se ştie – de unde se cerea o treime din numărul total de alegători, nu au ieşit la referendum nici 30%. Palma dată atunci politicienilor nu pare să-l fi durut pe nici unul – aceleaşi feţe au umplut spaţiul public la scurt timp, în vederea campaniei parlamentare…

Un mare poet, Cesar Vallejo, spunea la un moment dat: „Nimeni nu e patria. Nici măcar călăreţul semeţ”; înainte să rostească de la înălţimea interimatului său tot mai prelungit: „Suntem o ţară! Avem un viitor!”, PeDestrul Marian Lupu ar face bine să descalece, dacă nu o ţară, cel puţin o baştină – după, mai vorbim noi…

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG