Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun


Purtând un titlul à la Serge Gainsbourg – vă mai aduceţi aminte de nostalgicul: 69, année értotique – şi întâmpinându-te din prag cu bonjour tristesse, şi el „de epocă”, volumul 69 poeme de dragoste, de Leonard Ancuţa, stă sub semnul „magnetismului” (trupesc & sufletesc, până fac un tot întreg!) al lui José Saramago, din romanul Memorialul mănăstirii, de-ar fi doar să ciocnesc versurile: „oo, şi după ce am făcut dragoste/ trupurile noastre au devenit magnetice” cu scena „de pe rogojină” a marelui nobeliard portughez („Doarme Baltasar în partea dreaptă a rogojinei (…) şi, răsucindu-se către Blimunda, poate s-o tragă spre sine (…), dacă simţurile unuia şi ale celuilalt au fost deşteptate (…), căci această pereche (…) se preocupă prea puţin de reguli şi respect, şi, dacă el a poftit, va pofti şi ea, iar dacă ea a vrut, şi el o să vrea”). Cât de greu se obţine această „atracţie” nu atât între corpuri, cât dintre cuvinte (de putere/de plăcere!), ca să nu zic fuziune, unul creatorul o ştie – dar tot el cunoaşte că nu se cuvine să transpară cazna, aşa că sudoarea efortului lasă loc rourării inspiraţiei: „ea vorbea de parcă ademenea aerul/ să-i intre în gură distrat/ şi îndrăgostit”.
Senzaţia că poemul se naşte odată cu rostirea, în chipul cel mai firesc cu putinţă, este una copleşitoare; pe de-altă parte, avem de-a face cu o lirică foarte elevată („de şapte ori vorbitoare a limbii române”, ca să-l parafrazez pe Nichita Stănescu), fără să fie însă o poezie de limbaj. Şi dacă totuşi se cuvine să-i caut o lipsă ceva, măcar una, atunci… facă-se voia autorului: „trebuie să ai şi tu măcar una. o/ fisură. o singură fisură. o fractură/ prin care tremurul meu imperceptibil/ să pătrundă în tine şi să ne temem./ să ne temem amândoi că a mai rămas doar/ foarte puţină dragoste înainte de iarnă./ poate nici măcar pentru o cană de ceai” (un poem bine „infuzat”, în care puţinele cuvinte se desfac ca nişte frunzuliţe în aburii de sub capac, pardon, baldachin).
În rest, vreme vine, vreme trece, sau – de la Leonard ANCUŢA citire – „ne repetăm ca rîndunelele primăvara./ ne repetăm ca limbile unui ceas”. Altfel spus, în poezia română de ultimă oră, îmi reglez ceasul (şi) după minutarul lui L. A., care nu vine neapărat de la Los Angeles, ci de la Leonard Ancuţă.

* * * * * * *
Leonard ANCUŢA
decubitus vulgaris
vine un moment în viaţă cînd lucrurile dragi nouă
dispar pentru o vreme apoi se refac la scară mai mică
la fel ca în copilărie cînd hainele preferate
îşi rămîn din ce în ce mai mici şi în timp se prefac
în hăinuţe

ei bine se întîmplă fără să-ţi dai seama
dintr-o dată poveştile mari de dragoste nu mai sunt la fel de mari şi singurătatea începe
să-ţi dea tîrcoale aidoma unui lup alb
te hărţuieşte o vreme pînă-ţi slăbesc puterile te dezorientează
apoi se hotărăşte să atace

am văzut oameni pe care dragostea-i ninge cu fulgi mari cît ouăle de porumbel imperial
pînă se sting
am văzut dragostea în lupta dintre cărbunii încinşi şi zăpadă
am văzut dragostea învingătoare în acest război în care focul
se retrage puţin cîte puţin arde la o scară tot mai mică pînă se pierde
asemenea unei imagini tot mai neclare mai mici în oglindă
pe măsură ce obiectul se îndepărtează

am văzut dragostea

sau ce mai rămăsese din ea
scheletul ei alb-argintiu aşezat os cu os într-o cutie de lemn pe care praful
stă în postura unui om cu tîmplele îngheţate între mîini
strigă încontinuu pînă toate ferestrele interioare bubuie fără zgomot
iar iarna viscoleşte încăperile

am văzut frigul ieşind din cearşafuri decolorate de prea multe spălări
oameni ce desfac după ani cutia
aşază oasele în decubitus vulgaris
cu speranţa unei naşteri neaşteptate

am văzut umbrele descompuse de prea multă lumină tot mai mărunte
mai firave ca şi cum după ani devenim tot mai transparenţi
pînă ne transformăm în sicrie de sticlă
am văzut dragostea
cu ochii unui trubadur orb ce povesteşte despre cerul întreg
îngropat pe fundul unei fîntîni

am văzut dragostea

dragostea atunci cînd dărîmi toate bisericile ca să te rogi într-una singură
dragostea atunci cînd nu-ţi plîngi părinţii pe ultimul drum
ca să nu se vadă nici o urmă de durere în zîmbetul ce-ţi rupe faţa
în clipele de singurătate
Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner
Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner


Acum, că Republica Interimară Moldova (cum altfel poate fi numită o ţară cu cele mai multe interimate – de la cele prezidenţiale, două la număr, la alea de premier şi spicher, câte unul de căciulă – în răstimpul unui singur mandat parlamentar?!) a ieşit, cu chiu cu vai, dintr-o gravă criză politică, se cuvine să revenim la oile noastre, alea din ghicitoarea „Câmpul alb, oile negre. Cine le vede, nu le crede. Cine le paşte, le cunoaşte”, altfel spus, la carte.

De bine, de rău, în toţi aceşti ani s-au tipărit cărţi, iar revistele literare de la noi au ţinut şi ele pasul, fiecare cum (nu) s-a priceput mai bine, astfel încât, în ciuda regimului de austeritate la care-i supusă cultura noastră, în special cea literară, se poate vorbi despre un proces literar la zi, unul de integrare în literatura română contemporană.

În acest sens, cele câteva publicaţii scoase cu sprijinul Institutului Cultural Român – în special Sud-Est Cultural, Contrafort, Semn, iar în ultimii ani şi Clipa – s-au impus firesc în ultimul deceniu şi ceva, marcându-l într-un fel (pe la târgurile de carte din ţară, am auzit în câteva rânduri sintagma „generaţia Contrafort”, ceea ce nu ar fi chiar corect din p.d.v. al istoriei literare, revista „optzecistă” fiind precedată de suplimentul literar de la Sfatul Ţării, de aceeaşi orientare (post-)modernă!), la fel cum şi Literatura şi Arta a făcut epocă la vremea ei, în anii 1988-1989.

Faptul că le pun acum într-o ecuaţie, revistele ICR-ului & publicaţia finanţată de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, nu înseamnă că ele au acelaşi rol & impact (primele sunt tot atâtea stindarde ale sincronizării, cu nimic mai prejos decât, iar unele mult peste, revistele de la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara; ultima s-a cantonat într-un soi de păşunism militant desuet, aducând mai degrabă a… „rezervaţie naturală cu zimbri şi voievozi”), doar că şi unele, şi altele vai! depind întru totul de o finanţare externă.

Or, odată cu reorientarea actualei echipe a ICR spre componenta „naţională” (s-o numit pe cea a echipei Patapievici, convenţional, „europeană”), şi în absenţa oricărui sprijin din partea statului pe teritoriul căruia apar, alias RM, există o mare probabilitate ca primele trei să fie scoase totalmente din cărţi – ceea ce se şi întâmplă de fapt, căci până la această dată nu a apărut nici un număr nou de Sud-Est, Contrafort, Semn sau Clipa –, iar ultima să primească de una singură partea leului (românesc, se-nţelege), ceea ce pare-se s-a şi întâmplat parţial (vezi şi textul lui Mircea V. Ciobanu din Dilema Veche, ultimul nr. – http://dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/revistele-literare-basarabia-sincope-hiatusuri – din care citez un mic fragment: „În acest an, în Basarabia a apărut, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, o singură revistă de cultură. E trist viitorul unui ţinut care are o singură revistă literară, chiar dacă ea se numeşte, imperial, Literatura şi Arta. Sau mai ales pentru că se numeşte aşa”; se-nţelege că replica lui Nicolae Dabija, redactorul-şef al LşA, nu s-a lăsat aşteptată, iat-o: http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=3&id=4293&zidc=1).

Între timp, o revistă austriacă – Sonderheft nr. 2013. Das Magazin für den Donauraum und Mitteleuropa, ce apare ca supliment al ziarului Eine Beilage der Wiener Zeitung – pregăteşte un număr special dedicat culturii contemporane din Republica Moldova, al cărei interimat – al ţării, nu al revistei vieneze! – în materie de publicaţii literare autohtone nici măcar nu a început! Ceea ce înseamnă că până la Republica Literelor mai este cale de parcurs… Asta dacă nu cumva RM a făcut cale-ntoarsă, spre epoca revolută când sloganul zilei era: „Limbă – alfabet!”…

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG