Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun



Luat la bani mărunţi, anul literar 2012 nu a fost unul grozav în Republica Moldova, poate cu o singură excepţie sau două, datorându-se unor edituri din România: volumul de debut al lui Anatol Grosu, Epistola din Filipeni, Max Blecher, Bucureşti, 2012, lua premiul naţional Opera prima, în 15 ianuarie, la Botoşani; iar traducerea studiului lui Constantin Noica în rusă, Шесть болезней современной духовности, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2012, semnată de către Miroslava Metleaeva, a fost salutată de specialiştii din străinătate drept una excepţională. (Nu-i mai puţin adevărat că acelaşi an apostolic (’12!) s-a dovedit a fi benefic pentru creaţia altor doi scriitori, regretatul Aureliu Busuioc, care-şi lansa în 17 mai trecut romanul Şi a fost noapte…, Cartier, şi Dumitru Crudu, autor al unui poem de mare sensibilitate, Eşarfe în cer, Cartier, dar despre asta vom vorbi ceva mai la vale…).

Nu-i de mirare aşadar că juriul USM s-a cam împrăştiat în nominalizări – la unele categorii, câte 5-6 titluri (sic!) –, iar la ora bilanţului s-a „rupt” în două şi mai multe unităţi. Altfel spus, din prima au ieşit premianţii – nici unul cu maximum de voturi, 7! – la doar trei categorii, din şapte existente, şi anume Nina Corcinschi, la Critică literară şi eseu, cu 6 voturi, Gheorghe Erizanu, la Jurnal, publicistică, memorii, cu 5 voturi, şi Nicolae Spătaru, la Literatură pentru copii, la fel, cu 5 voturi. Pentru alte departajări, de fapt, majoritatea, a trebuit să se voteze încă o dată – şi aici a început să se facă simţită [fărăde]legea numerelor mari: la Poezie, câte 2 voturi pentru Dumitru Crudu, Ludmila Popovici-Paraschiv, şi Moni Stănilă şi doar unul pentru Vasile Romanciuc; la Proză, cu doar 3 voturi (+ votul „de aur” al preşedintelui, care face cât 2 în caz de departajare) a fost distinsă cartea de nuvele a Mihaelei Perciun, Băltoaca, Tracus Arte, în dauna romanelor lui Aureliu Busuioc, Petru Bogatu, Angela Aramă şi Gheorghe Calamanciuc (câte un vot fiecare); la Traduceri, cu 4 voturi Manifestele avangardei ruse, în tălmăcirea neobositului Leo Butnaru, au ieşit în faţa cărţii lui Constantin Noica, transpusă de Miroslava Metleaeva (3 voturi); şi tot cu 4 voturi, la Debut, romanul lui Pavel Borş, Credo, a bătut Epistola… lui Anatol Grosu (3 voturi).

A existat însă şi un al treilea tur – caz cu totul excepţional – pentru a nu lăsa nepremiat genul ce a dat cele mai interesante cărţi, Poezia. Şi aici, lovitură de graţie – de unde, în timpul discuţiilor, se detaşaseră net trei autori (Dumitru Crudu, Moni Stănilă şi Vasile Romanciuc), loteria juriului a „scos-o” învingătoare pe textiera Radmila Popovici-Paraschiv, indiscutabil o autoare talentată, dar încă în creştere, cu EvAdam, ed. Gunivas. Fără – decât că 4 e mai mare ca 3 (şi că la această ultimă categorie se numără şi votul meu) – comentarii!

Greu de înghiţit (să vedem şi cum le vor digera laureaţii!), pentru oricine iubeşte literatura română contemporană, aceste câteva (5 din 7, în opinia mea subiectivă) „consacrări”, acordate de către un juriu profesionist – se pare că simpla aritmetică aplicată în mod mecanic literaturii nu dă rezultatele scontate. Atâta consolare – romanul lui Busuioc e la cea de-a două ediţie (într-un an!), volumul de poeme al lui Crudu are o presă formidabilă, iar debutul lui Anatol Grosu a şi luat cel mai important premiul literar din România. Aşadar, competiţia continuă… Nota Bene: fiecare, cu sine însuşi!

Purtând un titlul à la Serge Gainsbourg – vă mai aduceţi aminte de nostalgicul: 69, année értotique – şi întâmpinându-te din prag cu bonjour tristesse, şi el „de epocă”, volumul 69 poeme de dragoste, de Leonard Ancuţa, stă sub semnul „magnetismului” (trupesc & sufletesc, până fac un tot întreg!) al lui José Saramago, din romanul Memorialul mănăstirii, de-ar fi doar să ciocnesc versurile: „oo, şi după ce am făcut dragoste/ trupurile noastre au devenit magnetice” cu scena „de pe rogojină” a marelui nobeliard portughez („Doarme Baltasar în partea dreaptă a rogojinei (…) şi, răsucindu-se către Blimunda, poate s-o tragă spre sine (…), dacă simţurile unuia şi ale celuilalt au fost deşteptate (…), căci această pereche (…) se preocupă prea puţin de reguli şi respect, şi, dacă el a poftit, va pofti şi ea, iar dacă ea a vrut, şi el o să vrea”). Cât de greu se obţine această „atracţie” nu atât între corpuri, cât dintre cuvinte (de putere/de plăcere!), ca să nu zic fuziune, unul creatorul o ştie – dar tot el cunoaşte că nu se cuvine să transpară cazna, aşa că sudoarea efortului lasă loc rourării inspiraţiei: „ea vorbea de parcă ademenea aerul/ să-i intre în gură distrat/ şi îndrăgostit”.
Senzaţia că poemul se naşte odată cu rostirea, în chipul cel mai firesc cu putinţă, este una copleşitoare; pe de-altă parte, avem de-a face cu o lirică foarte elevată („de şapte ori vorbitoare a limbii române”, ca să-l parafrazez pe Nichita Stănescu), fără să fie însă o poezie de limbaj. Şi dacă totuşi se cuvine să-i caut o lipsă ceva, măcar una, atunci… facă-se voia autorului: „trebuie să ai şi tu măcar una. o/ fisură. o singură fisură. o fractură/ prin care tremurul meu imperceptibil/ să pătrundă în tine şi să ne temem./ să ne temem amândoi că a mai rămas doar/ foarte puţină dragoste înainte de iarnă./ poate nici măcar pentru o cană de ceai” (un poem bine „infuzat”, în care puţinele cuvinte se desfac ca nişte frunzuliţe în aburii de sub capac, pardon, baldachin).
În rest, vreme vine, vreme trece, sau – de la Leonard ANCUŢA citire – „ne repetăm ca rîndunelele primăvara./ ne repetăm ca limbile unui ceas”. Altfel spus, în poezia română de ultimă oră, îmi reglez ceasul (şi) după minutarul lui L. A., care nu vine neapărat de la Los Angeles, ci de la Leonard Ancuţă.

* * * * * * *
Leonard ANCUŢA
decubitus vulgaris
vine un moment în viaţă cînd lucrurile dragi nouă
dispar pentru o vreme apoi se refac la scară mai mică
la fel ca în copilărie cînd hainele preferate
îşi rămîn din ce în ce mai mici şi în timp se prefac
în hăinuţe

ei bine se întîmplă fără să-ţi dai seama
dintr-o dată poveştile mari de dragoste nu mai sunt la fel de mari şi singurătatea începe
să-ţi dea tîrcoale aidoma unui lup alb
te hărţuieşte o vreme pînă-ţi slăbesc puterile te dezorientează
apoi se hotărăşte să atace

am văzut oameni pe care dragostea-i ninge cu fulgi mari cît ouăle de porumbel imperial
pînă se sting
am văzut dragostea în lupta dintre cărbunii încinşi şi zăpadă
am văzut dragostea învingătoare în acest război în care focul
se retrage puţin cîte puţin arde la o scară tot mai mică pînă se pierde
asemenea unei imagini tot mai neclare mai mici în oglindă
pe măsură ce obiectul se îndepărtează

am văzut dragostea

sau ce mai rămăsese din ea
scheletul ei alb-argintiu aşezat os cu os într-o cutie de lemn pe care praful
stă în postura unui om cu tîmplele îngheţate între mîini
strigă încontinuu pînă toate ferestrele interioare bubuie fără zgomot
iar iarna viscoleşte încăperile

am văzut frigul ieşind din cearşafuri decolorate de prea multe spălări
oameni ce desfac după ani cutia
aşază oasele în decubitus vulgaris
cu speranţa unei naşteri neaşteptate

am văzut umbrele descompuse de prea multă lumină tot mai mărunte
mai firave ca şi cum după ani devenim tot mai transparenţi
pînă ne transformăm în sicrie de sticlă
am văzut dragostea
cu ochii unui trubadur orb ce povesteşte despre cerul întreg
îngropat pe fundul unei fîntîni

am văzut dragostea

dragostea atunci cînd dărîmi toate bisericile ca să te rogi într-una singură
dragostea atunci cînd nu-ţi plîngi părinţii pe ultimul drum
ca să nu se vadă nici o urmă de durere în zîmbetul ce-ţi rupe faţa
în clipele de singurătate

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG