Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun



Într-o postare recentă, din 3 iunie curent (vezi Despre interimat în materie de politică (literară), vorbeam pe final despre pregătirea unui număr special, dedicat culturii din Republica Moldova, de către revista austriacă Sonderheft. Das Magazin für den Donauraum und Mitteleuropa, scoasă la Viena. (Însuşi faptul de a vorbi despre aceasta e ca şi cum ai pomeni de funie în casa spânzuratului – de când ICR-ul a suspendat finanţarea celor câteva publicaţii ale sale, Sud-Est Cultural, Contrafort, Semn, Clipa, nici o revistă literară nu mai apare în Republica Moldova…).

N-au trecut nici trei săptămâni, şi iată că ţin în mâini o altă revistă din spaţiul austriac, de la Graz de data asta, Lichtungen, care afişează pe copertă tema numărului: Neue Literatur aus der Republik Moldau. (Daţi naibii, austriecii ăştia – de unde cele două ţări româneşti nu-s în stare să publice baremi un singur număr de revistă, Viena şi Grazul se întrec în a copleşi cu augusta lor atenţie literele de pe Bâc!) Selecţia autorilor (9 de limbă română – Liliana Corobca, Irina Nechit, Vasile Gârneţ, Dumitru Crudu, Nicolae Popa, Aura Maru, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Nicoleta Esinencu – şi 1 de limbă rusă – Wladimir Lortschenkow), o scurtă introducere şi traducerile din română aparţin cunoscutului scriitor Gerhardt Csejka, de curând distins la Berlin cu un substanţial premiu literar pentru tălmăcirea Orbitor-ului lui Mircea Cărtărescu.

Numărul arată grozav (http://www.lichtungen.at/); cât despre selecţie, mi se pare aproape „sans fautes”, doar că incompletă – în mare însă, sunt prezente cam toate vârfurile de generaţii active, de la seniorul Arcadie Suceveanu (n. 1952), la tânăra poetă Aura Maru (n. 1990), încă nedebutată în volum, fără a-i uita pe optzecişti, grosul plutonului, sau pe „fracturistul” Dumitru Crudu. Acolo unde oglinda paginii o permite – revista-i scoasă în formatul A-4! –, poemele se dau pe două coloane, în română şi germană. Meseriaşi, ce mai, austriecii aceştia!

Aşadar, Viena, Graz… Şi Salzburg-ul? – ce, nu are şi el o revistă de cultură?! Pe când un număr special dedicat noii literaturi din RM?!! Şi Linz-ul? – ce mai aşteaptă? Chiar nu-i pasă de soarta literelor noastre?! Că doar n-o să scoată Ministerul Culturii din RM, Uniunea Scriitorilor şi, din câte se pare, nici chiar noua conducere a ICR, bani pentru publicaţii literare, de vreme ce Occidentul o face cu mai mare tragere de inimă şi în repetate rânduri.

Cât despre singura „foaie pentru minte, inimă şi literatură” de la noi (nu şi a noastră!), frică mi-i că Literatura şi Arta va trece sub tăcere apariţia acestei Graz-ioase Lichtungen, al cărei titlu s-ar traduce prin Luminişuri, la fel cum a procedat de fiecare dată când nici un scriitor gravitând în jurul acesteia nu s-a regăsit printre autorii traduşi. Or, suntem deja la jumătatea anului 2013, iar Neue Literatur aus der Republik Moldau este SINGURA expresie tipărită a literelor noastre în acest an al dracului de greu. Punct. Nu se ştie dacă va urma: şi de la capăt.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG