Emilian Galaicu-Păun

Cine nu a auzit expresia „A bate ca-n hoţii de cai”?! S-a îndoit vreodată careva referitor la identitatea etnică a acestor hoţi de cai?!... În spatele acestor întrebări retorice se ascund, de fapt, nişte adevăruri triste şi chiar, uneori, sângeroase, dacă nu de-a dreptul tragice.

Cazul adolescentului de 17 ani, de origine romă, pe care presa franceză l-a botezat Darius, linşat într-o suburbie a Parisului, Pierrefitte-sur-Seine, de către un grup de 10-12 persoane (încă neidentificate!), pe motiv că ar fi dat nişte spargeri în cartier, şi care se zbate de câteva zile între viaţă şi moarte, l-a făcut până şi pe foarte prudentul preşedinte francez, François Hollande, să iasă la rampă, după ce că „afacerea Leonarda” (tânăra de origine romă expulzată din Franţa, în ciuda faptului că era şcolarizată) îi adusese doar ponoase. Numeroase voci politice, atât de dreapta, cât şi de stânga, au condamnat hotărât actul de barbarie, rămas încă – în absenţa făptuitorilor sau cel puţin a bănuiţilor – nepedepsit. Se-nţelege că stânga arată spre dreapta, care a întreţinut climatul de intoleranţă mai cu seamă pe vremea când viitorul preşedinte Nicolas Sarkozy era ministru de Interne; pe de-altă parte, actualul premier Manuel Walls, şi el ajuns în fruntea Executivului după ce a ocupat, în guvernul Jean-Marc Ayrault, fotoliul la Interne, nu pare să fie câtuşi de puţin un model de toleranţă. Atmosfera e cu atât mai încărcată, cu cât „starea naţiunii” franceze pare să fie în cădere liberă, cel puţin la nivel de morală. În doi ani de la preluarea puterii de către socialişti, toate recordurile de impopularitate ale preşedintelui Holland au fost bătute, cota sa căzând mult sub 20%, ceea ce nu s-a mai întâmplat în cea de a V-a Republică. Pe de-altă partea, succesul la recentele alegeri europene al Frontului Naţional – de facto, primul partid al ţării – încurajează şi el o anumită atitudine de intoleranţă faţă de celălalt, străinul. Or, cei mai vizibili străini în Franţa sunt romii, omniprezenţi în marele oraşe, mai ales în locurile turistice – în ciuda unor expulzări repetate. Ceea ce a şocat opinia publică, pe lângă actul de barbarie propriu-zis, este faptul că nici familia tânărului, nici prieteni sau alte rude nu au apărut la spital în aproape o săptămână, ceea ce este, după toate probabilităţile, un reflex de apărare – mai mult decât atât, între timp tabăra pur şi simplu a dispărut din localitate.

Întâmplarea (nefericită!) face că ştiu cum e să se reverse furia publică asupra comunităţii de romi – în 2012, am fost martorul unui marş cu torţe aprinse al T-shirturilor negre, într-o coloană numărând mii de persoane, care traversase oraşul Pecs pe Kiraly utca, stradă pietonală animată până târziu în noapte, din Szechenyi ter (piaţa centrală) până în faţa casei îndoliate a fetei violate & ucise (după cum s-ar fi stabilit – din oficiu? mă întreb) de către un ţigan venetic. O procesiune medievală, nici mai mult nici mai puţin.

Revenind în Hexagon, nu pot să nu-mi amintesc – dintr-un fel de reflex cultural care face lumea mai suportabilă – că nimeni altul decât francezul născut la Paris Prosper Mérimée a dat-o pe Carmen, iar un alt francez, şi el născut la Paris, Georges Bizet, a transpus-o pe muzică, într-o operă nemuritoare. Ce-ar fi zis ei astăzi, apropo de barbaria urmaşilor lor galezi?!

Dacă ar fi să judecăm după felul cum se vorbeşte română în Republica Moldova – ţară al cărei imn este chiar Limba noastră de Alexie Mateevici –, lansarea impunătorului Dicţionar al greşelilor de limbă, al lui Valentin Guţu, trebuia să aibă loc nu într-o librărie, ci pe un stadion de fotbal! (Să fie oare o pură întâmplare că şi lansarea de carte, la Librăria din Centru din Chişinău, şi debutul Campionatului mondial de fotbal din Brazilia, s-au întâmplat în aceeaşi zi, 12 iunie, la doar câteva ore distanţă?!) Or, nu se poate spune că librăria dădea pe dinafară de cumpărători, de unde doar numărul scriitorilor pe care harnicul nostru lingvist i-a tot stilizat de-a lungul câtorva decenii, în paginile unor publicaţii literare (Orizontul, Columna, Literatura şi Arta), dar şi ca un foarte apreciat redactor de carte, ar fi umplut o tribună!

Adevărată instituţie în lumea literelor, Valentin Guţu şi-a pus de mii de ori semnătura pe cărţile altora, în calitate de redactor-stilizator, şi nu a apucat să scoată, până de curând, decât un mic Dicţionar al greşelilor de limbă, Arc, 1998 (adevărat, în mai multe ediţii de-atunci încoace), dar care-l anunţa pe actualul Mare Dicţionar, vai! predestinat să se bucure de succes într-o ţară ca a noastră! Cum însă omul e şi un fin observator, mi-ar fi plăcut să-i văd şi prozele scurte adunate într-un volum (nu pot să nu mă întreb, puţin maliţios, câţi dintre scriitorii noştri cu patalama la mână i-ar fi putut fi redactori de carte – mă tem că număraţi pe degetele unei singure mâini!); la fel, m-aş bucura să-l ştiu ancorat cu o rubrică de cultivare a limbii într-o revistă de anvergură, să zicem în aceeaşi – mult prea generoasă cu unii şi aceiaşi! – România literară.

În cele ce urmează, vă propun un text ce-i poartă semnătura, din seria D’ale telefonului, nu înainte de a preciza că hazul de necaz (alias, râsu-plânsu) şi-a găsit în Valentin Guţu un destoinic purtător de cuvânt.

* * * * * * *

Valentin GUŢU

FA SFETA, ASTA-I MĂ-TA!...

Vă puteţi imagina cumva – astăzi! – , pe „planeta” noastră (RM), vreun biet paporniţar, uite-aşa, fără telefon: fix sau mobil?... Nici eu... Deci... de cetăţenii de trotuar şi alte guleraşe albe nici nu mai facem vorbire. Dacă nu apelezi tu imediat pe cineva, te va contac- ta el neapărat pe dumneata... Aşa ca acum, cînd, în timp ce la ra- dio se dă deşteptarea cu... Limba noastră, o mînă noduroasă de „nevastă necăjită”, dintr-un cătun la fel, se afundă în paporniţa-i, scoasă cu greu din cotruţă, dibuie „Nokia” şi, ducînd-o ca miopii la ochi, „culege” din mintea ei, obişnuită de ceva vreme cu cifrele, un număr mare... Ştie ea care...

Ţîrrr!... (sună telefonul cuiva) Ţîrrr!!... (sună repetat, după care se pare că cel apelat a ridicat receptorul)

– (O voce rurală de babă matinală, realizînd faptul, rupe tăcerea) Alioo, buna dimineaaţa!...

(O voce urbană de bărbat matinal îi răspunde oarecum supărat) Bună...

Daa... eu unde am... ajiuns...?

Daar... unde v-aţi... pornit?...

Laa.. aiaasta... la Mooscova, la doamna Sfeeta...

Ca să... „ajungeţi” la doamna Sveta, va trebui să vă mai porniţi o dată...

– Mulţămesc, iaca mă pornesc...

(Apel repetat) Ţîrrr!...

Alo, daa...

Fa Sfeta, asta-i mă-ta!...

Poftiim?!... Caare Sveeta...?

Fa Sfeta, sună... mă-ta, nu te fă nebună!...

Doaamnă...!!!

Euu... nu ţi-s doamnă, fa, daa-s... măă-ta!... Tu...tuu eşti, Sfeeta?!...

Eu sunt... Georgetta!... (Către soţu-său) Costel, cine-i... babeta? (Vocea soţului Georgettei) Ma...ma lu’ Sveta... Doar... i-am spus... să se mai „pornească” o dată!... Dă-mi receptorul...

Alo, stimată doamnă...

Măă-ta-i... doamnă!... Mie să mi-o dai tot amu... pe Sfeta... Eu m...m-am pornit, iaca, a doua oară la dînsa, da’... văd că tot la mata am ajiuns... Însamnă că Sfeta-i la tine...

(Costel, îndepărtînd receptorul de la gură) Georgetta, spune-i, te rog, babetei că... eşti Sveta...

Da, maamă...

Sfeeta, scuumpa lu’... taat-tu, de ce nu vrai să grăieşti tu cu... măă-ta, hai?!

Te ascult, maamă...

Da...dacă m-ai asculta, n-ai îmbla aiurea prin Moscova... Ce faci, tot mai dospeşti ori te-ai sculat, faa?...

Ce-i aia... a dospi, maamă?

Las’... că-mi vii tu acasă... Ian te uită, draagă, o prins a grăi... romăneşte!... Să n-o înţeleg eu... Ai vîndut... perjele şi usturoiul, faa?...

Perjele...? Ce-i aia?...

Faa!... Grăieşte normaal cu măă-ta!...Îmi vii tu acasă, laasă... Ori trimete-mi măcar... banii pe usturoi, dacă ai uitat ce-nsamnă... perje! Şi nu... dospi atîta!!...

T...trebuie să închid, maamă... Mă aşteaptă Costel...

Cuum... să închizi, faa?... Vinde mai întîi... perjele şi pe urmă ai să închizi!... Ia-l şi pe... aista al tău... pe Costică... şi vindeţi toot... Cu... Timur, ce, ai cam încheiat-o de-amu?... Şi nu uita, fa, de... baani, că tat-tu... ştii cît de mult ţine la tine... Cum se trezeşte, cum te pomeneşte...

Voi... cum aţi... v...votat acolo, maamă?...

Cu-ai... noştri, Sfetuţa, cu-ai noştri!... Că... cînd ni se spune... votăm... c...cum să nu votăm: eu, cu... „secera”, tat-tu, cu... „ciocanu’”... Ştii cum se face amu banu’... Îi greu, Sfetulea, îi taare greu... Da’... las’ că-i bine... Că... dacă n-om putea vinde... perje la Moscova, s-o zis cu noi, basta cu Moldova as-ta... Ţie cum îţi pare amu... capitala ţării, Moscova noastră...?

Putină ce mai face, ai grăit... cu dînsu’, cum te-am rugat, ori ai uitat?... Numai el, sărmanu’, ne mai poate ajuta, fa, că alţii... nu vezi cum s-au mai îmbogăţit!... El îi cu norodu’, Sfetulea, ascultă ce-ţi spune mamulea... Vă lasă să lucraţi, să faceţi curat în capitală... Aşa că pune şi tu mîna pe-o mătură, fa, nu sta!...

E...eu, maamă, mă aflu acum... la Chişinău, nu în... „capitala ţării”... Şi, mă ierţi, dar trebuie să închid... Am treabă, ma-amă... Am job...

C...cuum... la Chişinău...?! Paarcă... te-am trimes l...la capi-taală!...Auzi, măi Stiopca, unde-o ajiuns Sfet-ta?!...

(Stiopca, marcat profund de vocea... lu’ „fie-sa”, dă glas paternităţii din casă, dar... clătinîndu-se totuşi atent, să nu răstoarne damigeana de pe masă) Îhîîî!... hîc!!!...

Ai auzit ce-o spus taat-tu, faa!... Laas’ că-mi vii tu acasă!!... Eu te trimet cu... perje şi usturoi la Moscova, şi tu-mi îmbli prin... Chişinău cu... românu’ cela de Costel?!!... Sfeetaa!... ce faci tu din măă-taa?!!!...

Maamă, eu nu sunt... Sveta, ci... Georgetta. Scuze, maamă... Or, ca să ajungeţi la... Sveta, va trebui să vă mai porniţi o dată, dar... pe drumul cel bun...

A...auzi, măi Stiopca, ce spune... Sfet-ta?... Că ea de-amu-i... Georgetta!... Cică... să ne mai pornim o dată la dînsa... Laas’ că vii tu...

(Deodată, o voce înfundată de om gînditor, cu coatele spriji- nite temeinic de masă, şi capul – de damigeană, sperie, pentru a cîta oară, pustietatea din casă) Îhîîî!... hîc!!!...