Emilian Galaicu-Păun

Ar fi putut alcătui două echipe de fotbal ieşite pe teren, dacă paritatea bărbat/femeie s-ar fi respectat întru totul (şi oricum, unde s-a văzut vreo disciplină sportivă „mixtă”?!) sau, respectiv, prima şi cea de-a doua reprezentativă, dacă s-ar fi pus problema în termeni valorici; or, antologia UJ DANIA. 22 Moldáv költők, AB-ART, Budapesta, 2014, cheamă sub arme 9 poete (o cifră angelică, nu-i aşa?!) – Liliana Armaşu, Ecaterina Bargan, Marcela Benea, Aurelia Borzin, Silvia Caloianu, Silvia Goteanschi, Irina Nechit, Radmila Popovici-Paraschiv şi Maria Şleahtiţchi – şi 13 poeţi (unde există îngeri, musai să-şi bage codiţa şi Cel-de-pe-comoară, nu?!) – Leo Butnaru, Grigore Chiper, Teo Chiriac, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Gârneţ, Ghenadie Nicu, Nicolae Popa, Nicolae Spătaru, Arcadie Suceveanu, Andrei Ţurcanu, Igor Ursenco, Ilie T. Zegrea –, dintre care 3 sunt originari din Bucovina (Nicolae Spătaru, Arcadie Suceveanu, Ilie T. Zegrea), iar ultimul continuă să stea la Cernăuţi. Selecţia şi traducerea aparţin poetului maghiar născut în România şi stabilit în Slovacia, Balazs F. Attila – cinste cui a făcut-o!

La o primă ochire, se vede că traducătorul a mers pe autori contemporani, în special pe cei tineri („benjamina” antologiei, Ecaterina Bargan s-a născut în 1991; Aurelia Borzin, în 1984; ce păcat că lipseşte Aura Maru, n. 1990, care a prins totuşi un număr special dedicat noii literaturi din Republica Moldova al revistei Lichtungen, din Graz, Austria, chiar dacă nu a debutat încă în volum, dar şi debutanţii Ion Buzu, Alexandru Cosmescu, Anatol Grosu ş.a.), fără a uita de vocile consacrate (Marcela Benea, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu, Andrei Ţurcanu; acelaşi, regretul de a nu-l regăsi pe Vasile Romanciuc, dacă tot i-am citat pe colegii de generaţie). Generaţia ’80 se prezintă bine (vârfurile sunt, mai toate, la locul lor – Nicolae Popa, Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Teo Chiriac, Irina Nechit ş.a., strălucind prin absenţă nimeni altul decât Eugen Cioclea – iată că şi după moarte continuă să fie nedreptăţit! –, la care se adaugă alte câteva absenţe notorii: Călina Trifan, Margareta Curtescu, Nicolae Leahu). Dintre „cernăuţenii” rămaşi la baştină, figura lui Ilie T. Zegrea este cu adevărat reprezentativă şi denotă o bună cunoaştere a reliefului cultural bucovinean din partea traducătorului (ajutat, bănuiesc, de consultanţii literari de la USM). Sigur, nu lipsesc nici numele (două-trei, nu mai mult – unul deranjant în mod deosebit!), fără de care s-ar fi putut foarte bine – dar ce antologie nu conţine şi autori ocazionali?! Într-un cuvânt, iată un soi de paşaport albastru (o fi oare şi… biometric, de vreme ce sunt date şi CV-urile autorilor?) – cât ce să uit: cartea are o copertă albastră! – pentru poezia română din Basarabia cu care cei 22 intră în Republica Literelor Maghiare.

Bineînţeles, aş vrea să ştiu câte ceva despre receptarea acestei antologii: cum se va difuza, în ce tiraj s-a tras; nu în ultimul rând, dacă se găseşte pe piaţa de carte maghiară, fie şi de nişă. Trei verbe la trei timpuri, asemenea celor trei maimuţe – simbol al înţelepciunii – care-şi astupă gura, ochii şi urechile… Cum însă cartea abia a văzut lumina tiparului, se cere – vorba clasicului – răbdare şi tutun. Iar ca timpul să treacă mai repede, rogu-vă să mă cetiţi acum şi pre limba lui Petőfi:


FELEMELKEDÉS


dicsfénye felborult kupájából , mint a méz,
testének húsa lefolyik vastagon,
lassan átszűrődve a vér
hálóján: végigfolyik az arcán,
le az állára, a nyakára,
hajlott vállai végigfolynak
karjain, amíg a másik végéhez érnek,
öklei, igen, öklei is lefolynak,
gyertyaujjakká formálódva. Mivel, akár a szent
olívaolaj, nimbusza kupájából
teste húsa zsírosan
folyik le a mellére, a hasára,
kettéágazva, hagyván hogy a férfias
tavirózsa kinyíljon a termékeny iszapban, folyik
a combokon, a lábikrán, inakon, meredeken
a térd alá, csak az éber szem
képes megtartani a mozgásban lévő testet
hogy egy pillanatig se veszítse
szem elől, ahogy a megvadult méhkoszorú sem
kíméli – eleven – mérges fullánkjaitól
körüldongva a szerelemgyerek homlokát – virágport
gyűjtve? – mindegyik méh megszúrja,
hogy röptében felemelje
legalább egy percre, és aztán
más veszi át a helyét, hogy megszúrja, az idő
tüskét döf belé, és a méhkoszorú
megújul röptében, és a többsejtű
teste olyan lesz, mint egy lép:
már nem a kereszt tartja, hevederek,
nem a szögek a tenyerében, csak a rajzó
méhek koszorúja, amelynek
nehéz méze és átlátszó viasza
az ő lefolyó teste

După scuturatul cojoacelor Babei Dochia, când se dă semnalul de intrare – abia atunci! – în primăvară, nici trecerea de la primăvară la vară nu pare să fie cu putinţă în Chişinău fără „baterea perinelor de zestre” ale numeroşilor plopi, majoritatea îmbătrâniţi (cât de frumos – nu aş putea să vă spun), ce transformă capitala noastră, preţ de o săptămână-două, într-o pufoaică ponosită din care ies fulgii. O fulguiala lină ce-ţi intră în ochi, gură şi nas, o fulguială fără scăpare – alergicii sunt rugaţi să nici nu citească aceste rânduri! – troienind oraşul şi aşa năpăstuit, prefăcându-l iată într-un dormitor de orfelinat în care toţi copiii se bat de-a valma cu pernele în cap.

Unde şi unde, se pune foc la „pilotele de puf” de prin curţi, şi este pur şi simplu de-a mirării cum, în toţi aceşti ani, cartiere întregi – mă gândesc la Râşcana, Botanica, Poşta Veche ş.a. – nu s-au făcut scrum, la ce falnice păduri de plopi cresc acolo. Nu-i mai puţin adevărat că în restul săptămânilor (adică vreo 50 din 52 ale anului), plopii funcţionează pe post de filtre enorme, curăţind aerul şi făcând umbră, ceea ce constituie un argument forte pentru cei care se opun tăierii lor. (În paranteză fie spus, nu cunosc nici o altă capitală europeană care să fie supusă unei invazii „pufoase” sezoniere de felul celei pe care o trăiesc chişinăuenii an de an, starea de asediu ridicându-se odată cu ploile de vară, cu tunete şi fulgere, şi totuşi acestea sunt mult mai aerisite!) Privindu-i prin curţile unor case zidite în anii ’50-’60, aşa-zisele „hruşciovci”, seamănă cu nişte elefanţi vai! fără pui, ultimii mastodonţi ai parcurilor & grădinilor noastre publice, pentru care numărătoarea inversă a început nu de ieri, de azi...

Acum spuneţi-mi şi Domniile Voastre de ce oare bătrânii plopi ai capitalei-pufoaică îmi aduc aminte de un partid, pe vremuri deloc îndepărtate majoritar & la guvernare, din care astăzi pleacă rând pe rând fruntaşii de altă dată?!