Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun



După scuturatul cojoacelor Babei Dochia, când se dă semnalul de intrare – abia atunci! – în primăvară, nici trecerea de la primăvară la vară nu pare să fie cu putinţă în Chişinău fără „baterea perinelor de zestre” ale numeroşilor plopi, majoritatea îmbătrâniţi (cât de frumos – nu aş putea să vă spun), ce transformă capitala noastră, preţ de o săptămână-două, într-o pufoaică ponosită din care ies fulgii. O fulguiala lină ce-ţi intră în ochi, gură şi nas, o fulguială fără scăpare – alergicii sunt rugaţi să nici nu citească aceste rânduri! – troienind oraşul şi aşa năpăstuit, prefăcându-l iată într-un dormitor de orfelinat în care toţi copiii se bat de-a valma cu pernele în cap.

Unde şi unde, se pune foc la „pilotele de puf” de prin curţi, şi este pur şi simplu de-a mirării cum, în toţi aceşti ani, cartiere întregi – mă gândesc la Râşcana, Botanica, Poşta Veche ş.a. – nu s-au făcut scrum, la ce falnice păduri de plopi cresc acolo. Nu-i mai puţin adevărat că în restul săptămânilor (adică vreo 50 din 52 ale anului), plopii funcţionează pe post de filtre enorme, curăţind aerul şi făcând umbră, ceea ce constituie un argument forte pentru cei care se opun tăierii lor. (În paranteză fie spus, nu cunosc nici o altă capitală europeană care să fie supusă unei invazii „pufoase” sezoniere de felul celei pe care o trăiesc chişinăuenii an de an, starea de asediu ridicându-se odată cu ploile de vară, cu tunete şi fulgere, şi totuşi acestea sunt mult mai aerisite!) Privindu-i prin curţile unor case zidite în anii ’50-’60, aşa-zisele „hruşciovci”, seamănă cu nişte elefanţi vai! fără pui, ultimii mastodonţi ai parcurilor & grădinilor noastre publice, pentru care numărătoarea inversă a început nu de ieri, de azi...

Acum spuneţi-mi şi Domniile Voastre de ce oare bătrânii plopi ai capitalei-pufoaică îmi aduc aminte de un partid, pe vremuri deloc îndepărtate majoritar & la guvernare, din care astăzi pleacă rând pe rând fruntaşii de altă dată?!


Republica Literelor române din Basarabia numără: butnari, ciobani, ciubotari, morari, pădurari, pânzari, ţurcani, vieri ş.a.m.d., şi doar un singur Vodă, pre nume Gheorghe, trecut şi acesta la cele veşnice acum 7 ani, şi care ar fi împlinit pe 24 decembrie curent 80 de primăveri. Nu e o răsturnare gratuită de perspectivă – în ciuda celor peste 70 de ani (de-acasă!!!), pe care-i purta nu atât în spate, cât în plete, autorul lui Moş Pasăre avea mereu un aer primenitor, ca şi cum tocmai se pregătea să intre în muncile de primăvară. (Ierte-mi-se comparaţia împinsă – vorba poetului – „până la capătul vederii”, dar uneori mi se părea, aşa fragil cum ni-l amintim cu toţii, un ghiocel abia ieşit de sub troianul de zăpadă.)

Nimic mai firesc aşadar ca cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional Primăvara Europeană a Poeţilor (Chişinău, 15-17 mai) să debuteze cu un simpozion „Gheorghe Vodă – între tradiţie şi inovaţie”, chit că suntem în Anul Matcovschi – şi unul, şi altul aparţin generaţiei 60, cea care a readus limba literară în poezie, în locul acelui soi (rău!) de păsărească din [ma]RASSM; şi unul, şi altul au cunoscut rigorile cenzurii, lui Gheorghe Vodă „îndreptându-i-se” un titlu de carte (din Aripi pentru cădere, în versiunea originală, în Aripi pentru Manole, cum avea să vadă lumina tiparului în 1969), iar lui Dumitru Matcovschi dându-i-se la cuţit o carte întreagă (Descântece de alb şi negru, 1969); şi unul, şi altul s-au ilustrat în mai multe domenii de creaţie, unele oarecum înrudite (cinematografia lui Vodă versus dramaturgia lui Matcovschi). Iar faptul că opera & personalitatea scriitorului a fost evocată de un maratonist în ale scrisului Vladimir Beşleagă, decanul de vârstă al cinstitei adunări, căruia i s-au alăturat Ana Bantoş, Leo Butnaru, Maria Şleahtiţchi, Anatol Moraru ş.a. dă credibilitate manifestaţiei, doar că, doar că, doar că…

Totul – inclusiv, lansarea unei foarte mici antologii de autor, La capătul vederii, Arc, 2014 – s-a consumat în holul Uniunii Scriitorilor din Moldova, în faţa unui public alcătuit în mare parte din invitaţii la Festival (ieşenii Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ştefanachi, Marius Chelaru; botoşăneanul Gellu Dorian; bistriţeanul Gavril Ţărmure; cernăuţeanul Ilie T. Zegrea; la care se adaugă un poet din Rusia, Evgheni Stepanov, o poetă din Tatarstan, Lilya Gazizova, două din Ucraina, Galyna Tarasiuk şi Teodozia Zarivna; iar pe lista de aşteptare mai erau traducătorii din Olanda şi din Ungaria) şi din liceenii aduşi – oare cât de benevol?! – de pe la instituţiile din preajmă. Ceva camere de luat vederi de la TVM, ceva presă scrisă, şi cam atât. Nu tu cititori & cititoare (îi recunosc din prima, în cei 5-6 ani de când moderez lansările de carte la Librăria din Centru am „ochiul făcut”!) veniţi de dragul poetului omagiat; nu tu profesori de literatură română interesaţi de dezbateri; nu tu (nici măcar!) editorii antologiei de la Arc… Holul USM – de unde altminteri a şi fost petrecut pe ultimul drum Gheorghe Vodă, acum şapte ani – aducea a mausoleu dezertat, aşa că Primăvara Europeană a Poeţilor a rămas mai mult o promisiune… De unde s-a tot propus în mai multe rânduri să ieşim din spaţiul „administrativ” al USM – de ce nu în vreun liceu: Spiru Haret sau Gheorghe Asachi? sau în vreo bibliotecă: O. Ghibu sau B.P. Hasdeu? –, o inerţie teribilă face ca lucrurile să nu se mişte din punctul mort. Şi după, lumea noastră literară se plânge că vai! nu avem cititori?! Îi, doar că trebuie să facem pasul în întâmpinarea acestora! Altminteri, există şi locuri special amenajate în acest sens – librăriile şi bibliotecile…

Ca să nu închei pe o notă minoră, voi cita – pe post de placă comemorativă – unul dintre cele mai frumoase poeme marca Gheorghe Vodă, un text care ar putea figura cu cinste în orice antologie a „rezistenţei prin cultură”, chit că artistul a fost „supt vremi”. Iată-l:

* * * * * * *

Câinii

Câinii vin acasă odată cu dimineaţa.
Din blana scămoşată ies aburi obosiţi.
Păşind strâmb, cu ochii afundaţi în ceaţă
vin acasă buni şi cheltuiţi.

Şi-i aşteaptă pe la porţi stăpânii
să le-mbrace gâtul în brăţări.
Pentru-o noapte dezlegată, câinii
îşi pun ziua-n lanţ fără-ntrebări.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG