Gluma curentă la începutul anilor ’90 – după Perestroika va urma… Perestrelka! – nu mai face pe nimeni să zâmbească la Moscova (care nici în lacrimi nu crede!): odată cu asasinarea, pe 20 noiembrie 1998, a deputatei Galina Starovoitova, focurile de armă au punctat (şi de la capăt, iar şi iar!) istoria recentă a Federaţiei Ruse, pe lista de victime figurând nume ilustre (de-ar fi s-o pomenesc doar pe Anna Politkovskaia!), la care se adaugă cel al lui Boris Nemţov (1959-2015).
L’enfant prodige al epocii Boris Elţin, primul guvernator al regiunii Nijni Novgorod (1991 – 1997), prim viceprim ministru (1997 – 1998), iniţiatorul mişcării liberale «Россия молодая» ce se va transforma în partidul Союз правых сил, copreşedinte al partidului «Республиканская партия России – Партия народной свободы», Boris Nemţov întruchipa ca nimeni altul omul politic de tip nou, charismatic şi având ceea ce se cheamă le franc-parler, implicat activ în viaţa socială (este unul dintre organizatorii acţiunii «Марш несогласных» din 2007 şi ai mitingurilor din 2011-2013 «За честные выборы», totodată participă la marşurile de protest din 2014-2015 împotriva invadării Ucrainii de către trupele ruseşti), şi devenind unul dintre cei mai necruţători critici ai regimului Vladimir Putin (a se vedea conferinţele: «Путин. Итоги. 10 лет», «Путин. Коррупция»). Faptul că a fost împuşcat pe la spate, în timp ce traversa podul care leagă piaţa Bolotnaia – locul de desfăşurarea a mitingurilor opoziţiei din ultimii ani! – de Kremlin, este mai mult decât semnificativ: niciodată un opozant de la Bolotnaia nu va ajunge în Kremlin, vrea să spună cel care a pus la care asasinatul. Altminteri, nu-i un secret pentru nimeni că, într-o primă fază, anume Boris Nemţov era considerat succesorul lui Boris Elţin, abia pe ultima sută de metri primul preşedinte al Rusiei preferându-l (sau forţându-i-se mâna să-şi schimbe opţiunea) pe V.V. Putin; aşadar, o rivalitate de lungă durată căreia i s-a pus capăt într-un mod atât de barbar. (Sigur, preşedintele Putin a şi sărit cu gura, denunţând o provocare!...)
Oricât de îndepărtate în spaţiu – mai puţin, în timp – ar fi, nu pot să nu asociez împuşcarea deputatului moldovean Ion Butmalai, în decembrie trecut, cu cea a lui Boris Nemţov din noaptea de 27 spre 28 februarie curent (nu atât „calibrul” omului politic, cât cel al armei de foc şi-a spus cuvântul): şi într-un caz, şi-n altul, s-a tras în dreptul la libera exprimare, având de suferit – atât cât este/o fi rămas – societatea civilă. Totodată, nu pot să nu mă gândesc că, ieşind din PLDM, ex-premierul Iurie Leancă tocmai a devenit ţintă – deocamdată, a unor atacuri verbale (de genul: „…regret că-şi iubeşte ţara doar din funcţia de prim-ministru”), după care va urma probabil vreo „dosariadă” de răsunet, şi câte şi mai câte. Democraţiile incipiente obişnuiesc să-şi devoreze fiii, ce să mai vorbim despre autocraţiile în toată legea.
…În semn de omagiu, v-aş ruga să scoateţi din uz – pentru o clipă, cât durează un minut de reculegere! – suspecta zicală cu „fă-te frate cu dracul până treci podul”, acum că mama lui Boris Nemţov, medicul emerit Dina Eidman, în vârstă de 87 de ani (n. 1928), dar şi cei patru copii ai omului politic, Janna, Anton, Dina şi Sofia, tocmai se pregătesc să-i aştearnă poduri pe ultimul drum fiului & tatălui… În numele Tatălui şi al Fiului…