Emilian Galaicu-Păun

După ce că-n alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 PCRM s-a văzut „driblat” de către Partidul Comunist Reformator, având o siglă foarte asemănătoare, Vladimir Voronin & Ko pare hotărât să folosească acelaşi procedeu pentru alegerile municipale din 14 iunie curent. Cum altfel s-ar explica desemnarea unui ilustru necunoscut, Vasili Chirtoca, drept candidat la funcţia de primar general al municipiului Chişinău?! Faptul că numele său seamănă izbitor (neplăcut, ca orice pocire de nume!) cu cel al lui Dorin Chirtoacă, trebuie că li s-a părut adevăraţilor comunişti (care nu se reformează niciodată!) tocmai nimerit pentru a-l lansa în luptă, iar hazardul a vrut ca pe lista electorală Chirtoca să fie trecut cu nr. 1, la distanţă de 14 poziţii de Chirtoacă.

Diftongul care face diferenţa îi va motiva probabil pe unii, într-un sens sau altul. Ceea ce înseamnă că încă nu am depăşit, fie şi sub altă formă, „votul etnic”. Or, primăria Chişinăului nu este o instituţie ştiinţifică şi nici culturală; alte merite trebuie să fie luate în calcul şi nu prezenţa / absenţa unei vocale, o sau a, neapărat legate ca un mărţişor, oa, în nume. Acestea fiind spuse, m-am gândit să egalizez şansele candidaţilor, adăugând un o sau a acolo unde există promisiunea, oricât de vagă, a unui diftong. Şi astfel am obţinut o listă alternativă uşor mo(a!)dificată:

Vasile ChirtOAca

ZinOAida GreceOAnâi

IliOAn COAşu

Oazu (ce inspirată a fost maică-sa, numindu-l astfel) NOAntoi

TimOAtei ŢurcOAnu

SerOAfim Urechean

MihOAi Cârlig

VOAleriu Kimenco

E. MOAscOAliciuc

GrigOAre Pentreco

AnatOAlie PrOAhniţchi

MOArcel DOArii

TOAtiOAnOA TOAmOAcu

OAleg BregOA

Dorin ChirtOAca

MOAnicOA BOAbuc

IgOAr CaldOAre

Şi dacă tot am venit cu o iniţiativă, o dezvoltăm în continuare – în acelaşi stil… patafizic. De ce s-ar mai cheltui banul public cu alegerile, când primarul general al municipiului poate fi desemnat după numărul de diftongi conţinut în nume?!

OK?

OAk! OAk!

Marele „cronopiu” argentinian Julio Cortazar (1914 – 1984) povesteşte, în Ocolul zilei în optzeci de lumi, despre „vocaţii care ating martiriul sau poezia”, aducând „exemplul unui domn care a falsificat bancnote de cea mai mare valoare (mai mică nu ar fi meritat efortul!), printr-un procedeu care a constat în decuparea a două sute de fâşii verticale, de un milimetru grosime, din două sute de bancnote reale, pentru ca apoi să unească fâşiile fără ca să se observe cea mai mică lipitură, şi aşa reuşea să fabrice, cu cele două sute de fâşii, bancnota numărul două sute unu, care însemna câştigul lui” (p. 331-332).

Mi-am imaginat pentru o clipă cum autorii jafului de 1 miliard de dolari de la BEM (Banca de Economii) stau şi decupează în câte o sută de fâşii bancnote de 100 $, după care lipesc fâşiile la loc fără să se observe lipiturile, pentru a fabrica bancnota numărul 101. Şi aşa, şi tot aşa, zi şi noapte, de nenumărate ori, până reuşesc să obţină primul milion (ştie ce ştie geniul popular care spune că nu trebuie să-l întrebi niciodată pe-un om bogat cum a făcut primul milion) – după care procedura se reia de alte o mie de ori. Şi miliardul e gata!

Sigur, cu bancnote de euro de maximă valoare (500 Euro), lucrurile ar fi mers mai repede, dar bancherii noştri nu sunt oameni cu fiţe – se mulţumesc şi cu dolari de daiboj! Şi aşa, trudind în sudoarea frunţii, fabrică la bani, încât abia dacă reuşesc unii şi alţii – să le spunem pe nume sau îi ştie toată lumea?! – să-i scoată uuu-shor din ţară! Adevărat că şi ţara îşi scoate oamenii la protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale, fie şi cu întârziere şi tot din pasa europenilor – dar ce sunt cele câteva zeci de mii de amărăşteni faţă de un miliard de dolari?!

Iar dacă povestea cu decupatul bancnotei de 100 $ într-o sută de fâşii vi se pare prea puţin credibilă în condiţiile Republicii Moldova, am la îndemână altă versiune a evenimentelor – nu mai puţin poetică – datorată… istoriei literaturii. Ei bine, toată vina o poartă nu atât poetul Paul Celan (1920 – 1970), cât traducătorul lui în română Petre Solomon, care a ascuns în verbul a bea (în text, la prezent: bem) din celebra Fugă macabră întreg capitalul BEM, după cum urmează (nu am făcut decât să dau cu majuscule verbul trădător): „Lapte negru al zorilor îl BEM către seară/ îl BEM la amiaz dimineaţa şi noaptea îl BEM/ îl BEM şi îl BEM”. Pe ei, bobor!