Emilian Galaicu-Păun

Nu sunt nici comentator politic – deşi, volens nolens, mi se mai întâmplă uneori să reacţionez în scris la evenimentele zile, drept care numele unor bărbaţi de stat, de la noi sau de pe mapamond, apar în paginile mele, cu semnul plus sau minus –, nici, cu atât mai abitir, nu-s comentator sportiv – şi iarăşi, am „comis” texte despre meciuri de fotbal sau partide de tenis (dar nu se compară, ultimele, cu comentariile în cunoştinţă de cauză ale lui Cristian Tudor Popescu, pe care le ascult din când în când la RFI-România) –; sunt însă un suporter necondiţionat al ideii însăşi de competiţie, idee întruchipată cu naturaleţe de… aceste două feline tinere din imaginea de mai jos.

Or, în ultimele săptămâni, am avut parte de atâtea competiţii, unele trecând din mers în confruntări dure, încât e musai să le evoc: cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din Franţa, competiţie care a dat peste cap vechea ordine politică, eliminând din faza finală cele două partide – Socialist şi Les Républicains – care au guvernat cea de-a V-a Republică în ultimele decenii;

• cele două manşe ale semifinalelor Champions League, dintre eternele rivale Real Madrid şi Atletico Madrid, pe de-o parte, şi Juventus Torino şi AC Monaco, surpriza actualei ediţii, pe de-alta, cu rezultatele pe care le cunoaşteţi deja (în marea finală de la Cardiff, se vor înfrunta – după cum era de aşteptat – Real Madrid şi Juventus Torino);
• nu în ultimul rând, de data aceasta cu referire la spaţiul nostru, cele două sărbători într-una şi aceeaşi zi, de 9 mai, Ziua Victoriei & Ziua Europei, expresie a ceea ce istoricii numesc „războiul memoriei”.

Mă opresc aici, chit că lista ar putea fi mai lungă. Pornisem de la ideea însăşi de competiţie, ceea ce presupune să-ţi asumi riscul unei eventuale înfrângeri, dar şi – în cazul unei victorii – destinul unei consacrări care te va marca pe viaţă, nu neapărat în felul în care ţi-ai fi dorit. Mă gândesc la Eugen Ionescu, autorul volumului critic Nu, care într-o zi de 11 mai 1950 asista la premiera piesei sale Cântăreaţa cheală, într-o sală mică (nici 20 de spectatori, majoritatea cunoştinţe şi prieteni), scoasă după doar 16 reprezentaţii din repertoriu, dar care, montată apoi la teatrul la Huchette, în 1952, nu va mai coborî de pe afiş până-n ziua de azi, fiind de departe cea mai jucată piesă franceză contemporană. Se ştie, Avangarda sfârşeşte în Academie – ceea ce i s-a şi întâmplat lui (de data asta, transcriu numele în franceză) Eugène Ionesco, din 1970 membru al Academiei Franceze.

Legenda spune că titlul piesei a venit spontan, în timpul unei repetiţii – un actor a pronunţat „la cantatrice chauve” în loc de „l’institutrice blonde” (unde dai şi unde crapă, vorba vine!), Ionesco n-a făcut decât să lovească (As!) mingea ridicată la fileu. La cea de-a 67 aniversare a Cântăreţii chele, şi urmând logica absurdului (acum, unul dintre canoanele culturii universale), mi-am zis că, dacă unele persoane chelesc cu timpul, Cântăreaţa e musai să se… împăroşeze!

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Primăvara Europeană a Poeţilor” a debutat miercuri, 3 mai, pe Aleea Clasicilor din Chişinău, desantul poetic fiind alcătuit din scriitori veniţi din Franţa, Belgia, Lituania, Cehia, Ucraina, Turcia, Azerbaidjan şi România. (În paranteză, constat că organizatorii festivalului au ridicat Cernăuţii la rang de ţară – căci în dreptul numelui lui Ilie T. Zegrea e trecut Cernăuţi, şi nu Ucraina; nici vorbă însă că oraşul care l-a dat lumii pe Paul Celan chiar merită o asemenea cinste!)

După, a urmat simpozionul internaţional Dialoguri europene: poeţi şi traducători, nu atât o dezbatere teoretică (nici nu era cazul!), cât un fructuos schimb de opinii/experienţă – bună parte a autorilor invitaţi fiind şi reputaţi traducători. N-are rost să rezum cele spuse; reţin însă luarea de cuvânt a Doinei Ioanid & Jan Mysjkin, care prezintă revista pariziană Poésie première, despre care merită să se vorbească – o şi facem! – cu alineat.

Aşadar, Poésie première. Revue poétique et littéraire consacră un număr – 66, din decembrie 2016 –, mai exact, 55 de pagini (dintr-un total de 112), unui „Dossier Poésie de la République de Moldavie”, selecţia textelor & traducerea poemelor fiind realizată de Doinei Ioanid şi Jan H. Mysjkin; studiul introductiv – „La poésie de la République de Moldavie jusqu’à l’indépendance et après – purtând semnătura Luciei Ţurcanu, poate cel mai în formă critic de întâmpinare de la noi din ultimii ani. Iată numele reţinute de antologatori: Arcadie Suceveanu, Teo Chiriac, Eugenia Bulat, Vasile Gârneţ, Nicolae Popa, Grigore Chiper, Nicolae Spătaru, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun, Diana Iepure, Maria Pilchin, Anatol Grosu, Ana Donţu, Victor Ţvetov, Aura Maru, Ion Buzu. 16 poeţi aparţinând câtorva generaţii, bună parte „optzeciste” şi, pentru echilibru, „douămiiste”. (Strălucesc prin absenţă „nouăzeciştii” Dumitru Crudu, Iulian Fruntaşu, Alexandru Vakulovski ş.a., dar aflu de la acelaşi Jan Mysjkin că alte două reviste, de data aceasta belgiene, vor publica încă două „dosare” poetice basarabeni, în care toţi aceştia se vor regăsi.)

Prin ce se remarcă acest „Dossier…” în comparaţie cu altele, apărute în ultimii ani? Printr-o selecţie mai riguroasă, aş zice, chit că unele nume ar fi putut face pasul înapoi, pentru a lăsa loc – le iau pe generaţii – Marcelei Benea, lui Leo Butnaru, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, fără a-l uita pe tânărul Alexandru Cosmescu. Apoi, printr-o prezentare amplă a fiecărui autor: se dă nu doar un CV mai mult sau mai puţin concludent, ci şi opinii critice, aprecieri de valoare, astfel că, citite de la un capăt la altul, notele însoţitoare formează un relief în miniatură a literelor române din Basarabia. O probă de profesionism este precizarea volumului din care sunt selectate textele.

Nu în ultimul rând, fiecare autor beneficiază de 3-4 pagini, suficiente cât să-ţi face o primă impresie despre profilul poetului. Bref, o mică Republică a Literelor române din Republica Moldova şi-a făcut apariţia în la Ville-lumière, alăturându-se altor literaturi deja prezente în numerele trecute (Coreea, Olanda, Belgia ş.a.)

La ora la care scriu aceste rânduri, poeţii invitaţi ai Festivalului sunt – în mici grupuri a câte 3-4 persoane – la întâlnire cu cititorii, prin liceele şi universităţile din Chişinău; vineri, 5 mai, se vor deplasa cu toţii la Soroca, unde va avea loc un recital la Cetate. Cum ar veni, după ce că Platon i-a expulzat pe poeţi din Cetate, iată-i intrând pe uşa din faţă – în ideea de a o cuceri inimile cititorilor.