SIE: „Serviciul de Informații Externe nu este abilitat să răspundă unor întrebări de asemenea natură, chiar și în condițiile în care persoana la care se face referire nu ar fi avut nicio legătură cu instituția”.
România, singura țară din estul european care nu s-a așezat în genunchi în fața Rusiei în noua conjunctură regională (România liberă).
Cei mai probabil parteneri ai lui Borisov vor fi Blocul reformator de centru-dreapta și naționaliștii moderați din Blocul patriotic.
Guvernul de la București nu pare să știe deocamdată de unde va lua banii pentru creșterea salariilor, pensiilor și a ajutoarelor sociale pe care le-a oferit în acest an electoral.
România a devenit o țară importantă pentru Statele Unite (România liberă)
În direct de la Frankfurt în dialog cu Luminița Corneanu, responsabila standului românesc de la Tîrgul Internațional de Carte.
„Putin, scos din sărite de preşedintele Republicii Moldova” (cotidianul.ro).
Nu este clar dacă Victor Ponta are și alte interese decât cele electorale, în susținerea Lukoil.
Rosen Plevneliev a cerut întărirea prezenței NATO în Estul Europei și în zona Mării Negre.
Politicienii au făcut în aşa fel încât să nu existe instituţii independente şi adevărul e că instituţiile dependente se ocupă de corupţie, de multe ori generând-o sau protejând-o în folosul interlopilor politicii.
Diana Răileanu în dialog cu directoarea Galei Studenţilor originari din R. Moldova.
Credibilitatea României în ochii partenerilor occidentali (România liberă).
Încarcă mai mult