Svetlana Lohova specialistă în istoria serviciilor secrete sovietice răspunde întrebărilor lui Glenn Kates, corespondentul Europei Libere.
„Băsismul este, de fapt, expresia unei normalități constituționale” (contributors.ro).
În Spania, politica Kremlinului este susținută de radicali – atât de cei de dreaptă, cât și de cei de stânga - un articol de Victor Cerețki.
Performance la București împotriva legilor supravegherii adoptate recent de Parlamentul României.
Chiar dacă se preface că nu vede, guvernul român ştie bine care sunt hibele sistemului. Numai că soluţiile pe care le propune ridică mari semne de întrebare.
Demisia lui Stanișev va putea netezi calea spre formarea unei mari coaliții după modelul german.
Prima vizită a unui ministru rus de externe la Sofia după 17 ani.
Depunătorii au revenit la bănci după ce au înțeles că Europa nu va permite adâncirea crizei.
Pe marginea celei de-a opta ediții a unui proiect pluridisciplinar, „Muzica de cameră conectează lumea”, cu violoncelistul Andrei Ioniță.
Hărţile corupţiei urmează conturul intereselor politice. Moartea unuia dintre cei mai importanţi disidenţi români a fost relativizată şi ridiculizată, transformată într-un simplu asasinat fără culoare politică.
Momentul politic actual în Uniunea Europeană și în România (contributors.ro).
Un interviu realizat de Andrei Șarîi cu Irina Gerașcenko, reprezentanta specială a președintelui Ucrainei pentru reglementarea conflictului din estul țării.
Încarcă mai mult