Cu o zi înainte de congresul extraordinar al PSD rumorile nu s-au dizolvat, nemulțumirile nu au fost rezolvate,
Sinteza săptămînii politice românești.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic l-a „rugat” pe omologul său român să contribuie la găsirea căii de mijloc pentru Priștina şi Belgrad.
Partidul Social-Semocrat se inspiră, neîndoielnic, din practicile comuniste.
Războiul se duce între puterile statului, Parlamentul și Guvernul de-o parte și Justiția, apărată de președinte, de cealaltă parte.
Abia acum, la o sută de ani de la momentele istorice imortalizate de Mârza i se face dreptate.
La Congresul PSD se va realege întreaga structură de conducere cu excepția liderului.
Câţiva români din diaspora vor să repare o gafă de la învestirea Guvernului Dăncilă, la care steagul UE nu a fost prezent şi au trimis la Bucureşti unul din mână în mână.
O încălzire a relațiilor bilaterale: președintele Vladimir Putin ar putea vizita și el Sofia înainte de sfîrșitul anului.
E curioasă lipsa aproape totală a reacțiilor oficiale la București după ce Vladimir Putin s-a lăudat cu armele sale „invincibile”.
Interviu cu unul din inițiatorii Asociației Forum Apulum despre rănile trecutului recent și despre posibilitatea de a le vindeca.
Încarcă mai mult