Linkuri accesibilitate

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, în vizită la Sofia


Laura Codruța Kövesi, la Sofia

Procuroara șefă a Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi, a declarat în timpul unei vizite la Sofia că independența judecătorilor este cea mai importantă condiție pentru un sistem de justiție funcțional. Românca Kövesi a ales Bulgaria, una din țările cele mai sărace și corupte ale Uniunii Europene, pentru prima sa vizită într-un stat membru de când Parchetul European pe care îl conduce și-a început activitatea, pe 1 iunie. „Doar un sistem judiciar independent poate fi garant al justiției”, a spus Kövesi într-o conferință de presă, încurajând bulgarii să trimită direct oficiului său plângeri cu privire la mită și utilizarea abuzivă a fondurilor Uniunii Europene. Parchetul este prima instituție independentă împuternicită să investigheze și să urmărească penal infracțiunile din țările membre legate de deturnarea fondurilor bugetare ale Uniuni Europene, iar Kövesi a fost aleasă procuroară șefă datorită succeselor sale în lupta cu corupția în România. „Toată lumea este egală în fața legii și nu vom face nicio diferență pe cine investigăm”, a spus Kövesi, la Sofia. În primele zece zile de activitate, instituția sa a primit peste 300 de cazuri și 120 de plângeri individuale din diferite țări, inclusiv Bulgaria.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG