Linkuri accesibilitate

110 ani de la pogromul împotriva evreilor de la Chișinău


Alexandru Roitman: „cel mai bun remediu este ca oamenii să citească, ca oamenii să cunoască.”



La Chişinău sunt organizate acţiuni de comemorare a pogromului de la 1903. Acum 110 ani actuala capitală a Republicii Moldova, pe atunci urbe provincială a Imperiului ţarist, a devenit un oraş al măcelului. Zeci de morţi, sute de grav răniţi, sute de case distruse şi jefuite – a fost bilanţul agresivităţii unei mulţimi isterizate de o calomnie religioasă împotriva comunităţii evreieşti. Ce împrejurări au făcut posibil acel eveniment tragic? Şi de ce şocul produs de pogromul de la 1903 a schimbat în multe privinţe cursul istoriei? O convorbire astăzi la această temă cu istoricul Alexandru Roitman.

Europa Liberă: Vă salutăm, dle Roitman, şi vă mulţumim pentru disponibilitatea de a participa la emisiunea noastră. Vorbim despre un eveniment tragic, destul de îndepărtat în istorie, dar cu rezonanţă puternică în actualitate – pogromul de acum 110 ani de la Chişinău. Întâi de toate, ce aţi scoate în evidenţă din împrejurările ce au făcut posibile la acea vreme actele de violenţă împotriva comunităţii evreieşti la o margine de Imperiu rus, în Chişinău?

Alexandru Roitman:
În primul rând, aş vrea să menţionez că motivele apariţiei acestui eveniment trebuie căutate în istoricul acestei populaţii în Basarabia. Pe parcursul secolului XIX, în 1812 înregistrăm circa 20 de mii de evrei care erau stabiliţi cu traiul în Basarabia, iar spre sfârşitul secolului XIX populaţia creşte la 200-250 de mii, ceea ce este unul din factorii importanţi. Un al doilea lucru este că populaţia evreiască avea un specific naţional, tradiţional, cultural care era diferit de cel al populaţiei locale. Un alt lucru este că în 1902 condiţiile economice şi agricole, sau agrare să le spunem, a existat o secetă, au impus o condiţie economică nu prea bună pentru populaţia locală. Un alt motiv care este văzut de către cercetători este faptul că în ziarul local „Bessarabetz” (pe atunci se scria „Бессарабец” ), care era condus de către Pavel Krușevan şi susţinut de către Pronin, doi activişti, apăreau regulat articole care susţineau atacuri verbale asupra populaţiei evreieşti, ceea ce se crede că a dus la fel la proliferarea acestui fenomen. Şi nu putem să vorbim despre o apariţie foarte neaşteptată a acestui eveniment, a acestui pogrom. În primul rând în 1881-1882, şi documentele de arhivă ne-o arată, existau premise pentru un asemenea pogrom şi la Chişinău, şi în alte localităţi, ca de exemplu Criuleni, Leova, Edineţ, Dubăsari, Hârtopul Mic, însă acestea au fost oprite prin intervenţia armatei ruse la timp.

Europa Liberă: Deci, dvs. sugeraţi că până la 1903 a existat posibilitatea reală să se întâmple ce s-a întâmplat la Chişinău şi în alte localităţi?

Alexandru Roitman:
Mai mult ca atât, în 1821, 1858, 1871 au avut loc pogromuri evreieşti în oraşul Odessa, ceea ce era un lucru deja obişnuit şi frecvent. Ca să oprească aceste evenimente, autorităţile din Odessa erau nevoite să deplaseze pogromiştii, persoanele care erau implicate în aceste evenimente, să-i îmbarce pe corăbii şi să le ţină în largul mării timp de câteva zile, ca să se liniştească. Datorită faptului că aceste pogromuri au existat deja în Odessa s-au întâmplat câteva lucruri care au făcut ca aceste evenimente să intre în psihologia populaţiei din Imperiul Rus. Apariţia articolelor în presă la această temă, apariţia fenomenului în sine a duc, psihologic, la posibilitatea apariţiei acestui eveniment.

Europa Liberă: De ce violenţele de atunci, nici pe departe unicele în istorie la adresa evreilor, sunt considerate un moment de răscruce, istoric vorbind, pentru evreii din toată lumea şi nu numai?

Alexandru Roitman:
În primul rând, după primele valuri de pogromuri, din 1881-1882, care au avut loc în diverse gubernii unde trăiau evreii, au dus la emigrarea în masă a populaţiei evreieşti. De exemplu, comunităţile care sunt stabilite acum în Argentina, Brazilia, SUA, Anglia, (în Londra este o comunitate destul de mare) deci au migrat prima dată după pogromurile din 1881-1882 şi după 1883 care introduce legislaţie specifică pentru evrei. Un alt val de migraţiune a avut loc deja după pogromurile din 1903-1905. Dacă doriţi să vă dau un caz foarte bine cunoscut, este cazul Goldei Meir - un politician israelian care a migrat în SUA, familia acesteia a migrat în SUA după pogromurile care au avut loc în Imperiul Rus. Şi una din teoriile care există este că ea şi-a dat cuvântul în timpul evenimentelor pogromiste, fiind subiectul acestor evenimente, şi-a dat cuvântul să creeze statul israelian şi a contribuit foarte mult la acest lucru.

Europa Liberă: A existat dintotdeauna o întreagă mitologie menită să-l prezinte pe evreu drept un tip cel puţin suspect, responsabil de multe necazuri ale ne-evreilor…Trăim într-o epocă în care parcă nu ar mai trebui să fie posibil ca oamenii simpli de oriunde să cadă pradă acelei mitologii de demonizare… Totuşi, actualitatea ne contrazice deseori – ba ici, ba acolo sunt de observat cazuri de emoţie ostilă evreilor…Ce credeţi că asigură longevitatea prejudecăţilor şi a agresivităţii, chiar dacă de cele mai multe ori camuflată?

Alexandru Roitman:
Vreau să vă spun că chiar şi formularea a asemenea întrebări, într-o asemenea modalitate poate să trezească la cineva emoţii negative. Trebuie să spunem că există de foarte multe ori şi o atitudine destul de pozitivă. Cât priveşte miturile care persistă, acesta este un fapt care poate fi extras din psihologia umană numai prin pilde bune şi pozitive. Stereotipuri există despre toate popoarele, aceasta este o parte componentă a istoriei, a psihologiei colective, a parte indispensabilă. Altceva este cum este crescut acest sentiment şi cum sunt date aceste stereotipuri. Sunt şi stereotipuri pozitive care nu se ştie dacă sunt la fel de bune.

Europa Liberă: Referirea la aceste stereotipuri am găsit-o, altminteri, în nişte articole scrise de reprezentanţi marcanţi ai comunităţii evreieşti din România. Dar totuşi istoriografia, educaţia istorică poate fi un remediu în acest sens?

Alexandru Roitman:
Cu siguranţă că cultura, tradiţia, ştiinţa, istoria în particular, pot să dezvolte să le numim „apucături” pozitive în acest sens. De exemplu, dacă revenim puţin la ziarul „Bessarabetz” care a fost primul care a publicat protocolurile înţelepţilor din Sion, care la fel este un mit, dar care a avut o circulaţie destul de mare. Trebuie de menţionat că ziarul „Bessarabetz” avea circa 29 de mii de exemplare, ceea ce pentru Basarabia pentru acel moment era un tiraj destul de mare, uriaş chiar. Şi nu se ştie până la urmă dacă a apărut acest eveniment din cauza urii populare sau din cauza stereotipurilor care au existat. Cel mai bun remediu este ca oamenii să citească, ca oamenii să cunoască şi, din partea cealaltă, este nevoie ca să se scrie cât mai mult. Iată, a fost să zicem aniversare de 90 de ani, de 100 ani, de 110 ani şi există o serie de publicaţii care spun că în acest an se împlinesc atâţia ţi atâţia ani de la eveniment, dar vreau să vă spun că aceasta va face ca lucrurile să fie cât mai cunoscute, dar câteodată se întâmplă altfel.

Europa Liberă: Pe de altă parte, în ce măsură credeţi că modul în care se scrie uneori istoria mai poate stimula, incita dispoziţiile ce au cauzat evenimente tragice de felul pogromului de la 1903?

Alexandru Roitman:
Vreau să vă dau un mic exemplu: când eram eu elev la şcoală, îl întrebam pe profesorul meu de fizică: de ce în fizică, o ştiinţă exactă, la fiecare pas găsim cuvântul „posibil”; de ce „posibil”, şi nu „sigur” ? Când am început să învăţ istorie la facultate, mi-am dat seama că şi în istorie există foarte mult „posibil” şi „depinde”. La întrebarea dvs. vreau să vă spun că nu există certitudine nici astăzi. Iată, privind ultimele studii în materie, am găsit informaţii că au fost omorâte 47 de persoane în timpul pogromului, dar există surse care arată 50, 51… Bine, este vorba despre cifre, dar la fel e cu răniţii, cu distrugerile, cu cantitatea proprietăţii distruse. Nu există o certitudine, însă noi putem să contribuim cu unicul lucru pe care îl ştim să-l facem mai bine – să scriem istoria cât mai adevărat, fără a fi părtinitori.

Europa Liberă: Am văzut personal, când e vorba de Republica Moldova, şi nu numai, localităţi cu cimitire evreieşti în paragină, semn n-a mai rămas nimic din comunităţile evreieşti de odinioară din aceste localităţi… Sentimentul este de dispariţie, treptată cel puţin, a acestei minorităţi…din respectivele localităţi, dar şi din viaţa societăţii moldoveneşti, adică din cultură, literatură… Cum vede istoricul din Dvs. acest fenomen?

Alexandru Roitman:
Vă mulţumesc pentru întrebare. În Republica Moldova la moment există, după datele oficiale din 2004, în jur de 3 mii de persoane de etnie evreiască. Cu siguranţă în comparaţie cu 90 de mii, sau 60 de mii la sfârşitul perioadei sovietice, este o diferenţa mare. Cercetătorii germani au inventat aşa o noţiune „minorităţi dublu dispărute”. Ce ar însemna aceasta? Minorităţile au dispărut dublu şi nu ne referim numai la evrei, dar şi la alte minorităţi care au fost în Basarabia. În primul caz au dispărut fizic, despre ce aţi vorbit şi Dvs., şi a doua parte a dispariţiei este dispariţia din manuale, din cărţi, din monografii etc. Sigur că numărul acestei populaţii se diminuează şi este o stare de lucruri care nu poate fi schimbată. Fiindcă cu căderea „Cortinei de fier” evreii au avut posibilitatea să revină în statul Israel, care este o a doua baştină pentru ei şi procesul este în continuare vizibil. Însă mulţi dintre evrei întemeiază aşa numite organizaţii în care promovează oraşele din care au venit, îşi aduc aminte de ţările din care au venit şi uneori le susţin şi material, ceea ce se întâmplă şi cu cimitirele din Republica Moldova. Însă nu există posibilitatea să se susţină toate aceste cimitire.
XS
SM
MD
LG