Federaţia Rusă a decis să anexeze Crimeea. Ceea ce contrapune Occidentul acestei anexări sunt nişte sancţiuni numite mai mult „simbolice” şi eficienţa cărora este pusă serios la îndoială. La ce efect al acestor sancţiuni, chiar blocaj total al Rusiei, se aşteaptă totuşi Occidentul? Ar putea face el mai mult ca să oprească Rusia şi ce
Anelli Ute Gabanyi: „Problema mi se pare destul de dificil de rezolvat pentru că mă întreb de ce şi cum acţionează Occidentul? Am impresia uneori că se face ceva după modelul „trebuie să facem ceva, nu putem să nu reacţionăm”. Bineînţeles şi din fericire nimeni nu se gândeşte la acţiuni hard, militare. După aceea este ideea: trebuie să-i pedepsim. Întrebarea care vine după asta: pe cine? să-i doară? să nu continue?
Dar unde văd eu problema este ceea ce aş numi o relaţia asimetrică între cei care sancţionează şi cei care trebuie să fie sancţionaţi. Pe de o parte avem o UE de 28 de state unde există destul de multe falii, ca să spun aşa, între vechea Europă, care are alte experienţe istorice cu Rusia, şi noua Europă; după aceea ţări care sunt mai dependente de livrări de gaz şi petrol din Rusia decât altele; după aceea relaţia între UE în întregime şi SUA, ceea ce de asemenea reprezintă o dependenţă diferită de comerţul cu Rusia.
Sunt şi alte falii: relaţia politicului cu marele business, care este totuşi destul de des menţionată în media occidentală. De exemplu în Germania, unde se spune: bine, bine, dar sancţiunile ne vor lovi şi pe noi. Iar pe de altă parte avem un monolit – Rusia, foarte unită, cu susţinere largă, cu reacţie, trebuie să spun, destul de sofisticată, calculată, care într-un fel încearcă să liniştească Occidentul spunând: noi dincolo de anexarea Crimeii nu vom face nimic, deci linişte, nu mergem mai departe, linia a fost trasă. Iar Occidentul mi se pare că nu este nici unit, nici nu promite eficacitate. Mai ales mă întreb însă care este strategia de ieşire, strategia de exit din nişte sancţiuni mai mult sau mai puţin simbolice.”
Europa Liberă: Ar trebui poate Occidentul să spună: nu, Rusia nu rămâne nici în Crimeea?
Anelli Ute Gabanyi: „În nici un caz. Problema, din păcate, este acolo clară şi rezolvată. Aşa şi s-a presupus. Însă pericolul pe care îl văd iminent şi care de fapt deja este în derulare este conflictul care se conturează absolut clar între unităţile armatei ruse, acum „legitimate” după anexare, şi unităţile „delegitimate” ale Ucrainei. Aici avem deja de plâns primul mort între militarii ucraineni. Aici pericolul de ciocniri cu morţi şi mulţi răniţi este absolut iminent. Aici văd un mare pericol. Este un pericol umanitar, iar aici UE trebuie să se angajeze.”
Europa Liberă: Cum?
Anelli Ute Gabanyi: „Există posibilităţi. Ele pot fi chiar şi prin ONU. Iar după aceea sigur că trebuie să ne gândim ce a greşit UE - hai să ne rezumăm doar la ea - pentru a învăţa pentru viitor. Pentru că după părerea mea s-au făcut nişte greşeli extrem de mari, în primul rând în ce priveşte politica de vecinătate, politica Parteneriatului Estic.
Nu poţi să ceri condiţionalitate în nişte ţări oarecum aduse „la sapă de lemn” în urma comunismului şi a post-colonialismului, fără să le oferi cel puţin luminiţa la capătul tunelului. Nu poţi să ceri condiţionalitate, fără o perspectivă cel puţin teoretică, sau cum am scris acum câţiva ani, fără „perspectiva unei perspective”. Nu se poate.
Însă ar fi la fel de greşit să dai bani fără condiţionalitate. Pentru că acest semnal ar fi catastrofal nu numai pentru celelalte ţări din Parteneriatul Estic, dar şi pentru Balcani. Deci, trebuie o perspectivă, dar legată de condiţii clare şi trepte clare către aceste condiţii. Şi bineînţeles ajutor pentru ca atât guvernele să rămână pe linie, cât şi popoarele.
Să nu uităm niciodată de oamenii care trăiesc, hai să spunem în Republica Moldova, şi care la nu moment dat ar trebui să vadă şi anumite avantaje economice. Aici UE totuşi a înţeles câte ceva şi a decis să le dea repede posibilitatea de a călători în Occident. Repede, înainte de alegeri, înainte ca cealaltă fracţiune care, eventual, mai visează de o apropiere de Rusia (să nu mai vorbim de Transnistria şi Găgăuzia) să ia iniţiativa şi să spună: oricum, nu vă foloseşte la nimic, haideţi mai degrabă înapoi în era de care am scăpat.”
Europa Liberă: Ce credeţi că ar putea să se întâmple în Moldova? Există deja o adresare din partea Tiraspolului către Rusia ca să iniţieze o procedură juridică, pentru că şi Tiraspolul ar vrea să fie anexat la Rusia. La ce ar putea duce asta?
Anelli Ute Gabanyi: „Problema Transnistriei este că nu are graniţă cu Rusia. Dacă ar avea, pentru domnii de acolo ar şi mai uşor. Şi pentru doamne pentru că o avem şi pe Nina Ştanski care se pronunţă din când în când. Chiar şi această doamnă a spus un lucru interesant. Ea a spus recent: sigur că noi vrem să ne integrăm cu Rusia, dar numai cu Rusia. Pentru că dacă situaţia Ucrainei se schimbă şi dacă ea devine mai puţin dependentă de Rusia - ceea ce mă tem că nu s-ar putea întâmpla -, atunci într-adevăr Transnistria ar fi într-o situaţia de „sandwish” şi soluţia ar fi una de tip Kaliningrad.
Dacă Ucraina ar balansa mai mult către Rusia, eventual Rusia ar putea permite şi o alipire a Transnistriei către Ucraina şi, ceea ce ar fi culmea ironiei, ar „vinde” Ucrainei, Kievului, această generozitate spunând: hai că vă compensăm pentru pierderea Crimeii. Astea sunt idei care par ireale, dar în vremurile noastre nimic nu mai este ireal.”
Europa Liberă: Ucraina a luat anumite măsuri de securitate în legătură cu regiunea transnistreană, măsuri interpretate imediat la Tiraspol şi Moscova ca fiind un blocaj. Moldova ar trebui să pledeze acum în faţa ucrainenilor să nu blocheze Transnistria, sau, dimpotrivă, să fie cât mai riguroasă faţă de această regiune?
Anelli Ute Gabanyi: „Problema este foarte complexă dacă ne gândim la relaţia foarte ambiguă pe care o are Moldova cu Ucraina şi care trebuie construită cu grijă. Şi nu mă îndoiesc că aceste lucruri sunt la ordinea zilei la Chişinău.
În primul rând, Ucraina nu ar trebui să blocheze fluxul comerţului Republicii Moldova, inclusiv Transnistria, către Rusia şi alte regiuni ale CSI. După aceea, şi Ucraina este un partener important şi foarte important pentru proviziile de electricitate şi gaz pentru Republica Moldova. Adică, aici sunt mai multe ecuaţii care trebuie aduse la un numitor comun şi este nevoie de foarte multă dibăcie diplomatică, de talent de negociere la Chişinău.
Mai ales trebuie să vedem ce fel de riscuri noi, Doamne fereşte, ar putea să se işte. Mai ales Transnistria a fost întotdeauna bună pentru surprize. Anumite persoane, anumiţi gânditori din occident spun: cine ştie dacă nu cumva s-ar putea ca scenariu Crimeii să devină relevant şi în Transnistria.
Dar, vorba ceea, treaba este exact inversă: în Crimeea a fost aplicat cu consecvenţă şi bineînţeles având frontiere comune, scenariul transnistrean. Numai că scenariul final este în Republica Moldova prin Transnistria.
Şi de aceea conflictul este ţinut într-o stare „sub limita acutului”, este ţinut aşa pentru a şantaja Moldova, pentru a influenţa politica externă a Republicii Moldova şi pentru a o duce - vezi memorandumul Kozak - până la urmă înapoi în braţele marii Rusii. Şi mai ales pentru a legitima şi a ajunge la stabilirea indefinită a militarilor ruşi în Transnistria, respectiv pe teritoriul Moldovei.
Acesta este scopul acestor conflicte. Numai că în cazul Crimeii conflictul a fost rezolvat altfel pentru că acolo pericolul este iminent, iar interesele Rusiei la Marea Neagră nu pot aştepta.”
Europa Liberă: Revenind tot la sancţiuni, ele parcă lasă loc pentru o soluţie diplomatică. Care ar fi această soluţie diplomatică: o Ucraină nici cu estul, nici cu Vestul sau care?
Anneli Ute Gabanyi: „Întrebarea este foarte bine pusă, pentru că de exemplu în Germania unde locuiesc, se pune totdeauna problema: trebuie să vorbim cu Rusia. Bine, dar cum să vorbim? Peste capul celor în cauză? Nu se poate. Ca să spun aşa direct, această tactică nu a fost întotdeauna aducătoare de bine pentru popoarele Europei. Deci, nu poţi să vorbeşti peste capul lor.
Să vorbeşti cu Ucraina, Rusia refuză. Rusia de altfel a refuzat şi oferta cancelarului Merkel de a forma un grup de experţi pentru a vorbi. Deci, Rusia vorbeşte când vrea ea şi mai ales cum vrea ea. De asemenea, cred că Occidentul trebuie să nu cadă în capcana care s-a ivit atunci când s-a publicat în 2006 aşa zisul Memorandum Meseberg, care a fost conclus între doamna cancelar Merkel şi atunci preşedintele rus Medvedev, unde Rusia a cerut ceea ce cere de mulţi ani: o nouă arhitectură europeană de securitate. Iar pentru asta s-a arătat dispusă, eventual, să discute rezolvarea conflictului transnistrean.
Atunci s-au repornit discuţiile 5+2 şi au fost salutate în Occident drept o mare victorie. Şi aceasta a fost o mare greşeală. Adică cum? Rusia şi Tiraspolul întrerup discuţiile, iar după aceea când catidicsesc să le reia, noi îi lăudăm în mod nemăsurat? Este absurd.
În al doilea rând sunt câteva capcane care tot s-au văzut în legătură cu aceste negocieri pe memorandum, care de altfel este mort, la părerea mea, în momentul de faţă. S-au văzut alte două lucruri: Occidentul poate fi prins în mreje de Rusia prin anumite cuvinte-cheie. De exemplu, „federalizare”.
Modelul rus de federalizare este de fapt o federaţie fără centru şi posibilitatea micilor enclave sau a celorlalte părţi, cum ar fi fost Transnistria sau Găgăuzia, să aibă o putere de veto asupra politicii externe a întregii federaţii. ...
Dacă ne uităm la memorandumul Kozak. Modelul rus de federalizare este de fapt o federaţie fără centru şi posibilitatea micilor enclave sau a celorlalte părţi, cum ar fi fost Transnistria sau Găgăuzia, să aibă o putere de veto asupra politicii externe a întregii federaţii.
Asta nu este federaţie, ca să spun aşa, viabilă, ci este un fel de formă de influenţare de către Rusia a popoarelor din apropierea sa. Noi trebuie să discutăm pe baza intereselor noastre. Occidentul trebuie să fie extrem de bine pregătit. De obicei se vede că nu este la înălţimea „rafinamentului” argumentativ al Rusiei, nu vede capcanele înainte de a cădea în ele.
Pe de altă parte, trebuie să fim atenţi şi la „liniile roşii” pe care le trag ruşii. De exemplu, foarte puţină lume a remarcat faptul că la summit-ul NATO de la Bucureşti din aprilie 2008, Putin a spus foarte clar că integrarea Ucrainei şi Georgiei, dar mai ales a Ucrainei, în NATO este „linia roşie”. El a spus că Ucraina este o ţară care nu este omogenă şi s-ar putea foarte bine să se dezintegreze. Deci, el a ameninţat cu dezintegrarea, cu pierderea unei părţi a Ucrainei deja pe atunci. Lucrul nu s-a văzut şi nu s-a văzut nici după războiul din Georgia.
Astfel de lucruri trebuie luate în consideraţie dacă formulăm sancţiuni şi dacă într-adevăr Occidentul vrea să ajungă la o înţelegere, oferind nu numai pedepse, cum spuneam simbolice, ci încercând realmente să reacţioneze cel puţin prin discutare la anumite teze pe care ruşii le formulează. Eu aş dori să ştiu de exemplu, prin negocieri, ce vrea să spună această sintagmă: „arhitectură europeană de securitate”. În locul NATO, lângă NATO, în locul OSCE?
Dar ceea ce este foarte important: fără Rusia nu văd cum am rezolva anumite conflicte care sunt foarte urgente la momentul de faţă pe agenda globală: Siria, problema Iranului. Şi foarte interesant: în discursul său de marţi, 18 martie, preşedintelui Putin a dat de înţeles că de fapt el a fost foarte mulţumit de reacţia Chinei şi a Indiei. Deci, pe el nu-l sperii nici măcar cu excluderea din G8. Includerea a fost mai degrabă onorifică. El arată că de fapt el în G20, care devine după părerea Rusiei mult mai importantă, are susţinere mult mai mare.
Occidentul în momentul acesta trebuie să fie extrem de rafinat, extrem de subtil, cu interese nu numai de moment, cum spuneam simbolice, în faţa electoratului, dar interese şi modele de acţiune pe perioada medie şi într-o distanţă mai lungă în timp. Aici dacă nu ajungem ca să negociem deştept, s-ar putea ca pierderile occidentului printr-o dezvoltare periculoasă în Siria sau Iran, ar putea să fie mai mari. ”
