Mircea Buga a fost reconfirmat astăzi de guvern în funcția de director al Companiei Naționale de Asigurări Medicale. Valentina Ursu l-a întrebat dacă speră ca în noul mandat să aibă mai multe succese de pildă în ce privește combaterea mitei în sistemul medical.
Europa Liberă: Ați fost astăzi reconfirmat în funcția pe care ați deținut-o pe parcursul ultimilor cinci ani. Aveți înainte un mandat de încă cinci ani. Se pot face mai multe lucruri decât s-au făcut până acum?
Mircea Buga: „Evident că este foarte mult de lucrat, mai ales că avem și o Strategie de dezvoltare instituțională aprobată recent, cu susținerea Organizației Mondiale a Sănătății și a colegilor de la alte instituții internaționale care prevede mai multe activități, dar vreau să vorbesc doar de accentul de bază care se va face pe satisfacția beneficiarilor din sistemul de sănătate. Acea satisfacție, din păcate, încă nu totdeauna este la nivelul cuvenit.”
Europa Liberă: Moldoveanul mai zice: „Am poliță de asigurare medicală, dar ce folos că o am?”.
Mircea Buga: „Evident. Sunt mai multe probleme, legate și de calitatea serviciilor medicale, și de calitatea activității și a lucrătorilor medicali și a celor
Tot ce ține de plățile neformale, alte momente negative, trebuie să fie eradicate și din limbaj, și din sistem...
din Compania Națională de Asigurări în Medicină. Deci, până la urmă sunt multe de lucrat și implementarea acestei strategii ar duce pe de o parte la satisfacția sporită a beneficiarilor noștri, la o calitate sporită a actului medical, prin implementarea noilor tehnologii, a noilor metode de contractare bazate pe performanță, sancționarea celor care au o contribuție mai negativă la această imagine nu totdeauna pozitivă a sistemului de sănătate. Deci, tot ce ține de plățile neformale, alte momente negative care trebuie să eradicate și din limbaj, și din sistem.”
Europa Liberă: Dar la modul practic cum scăpați de aceste plăți neformale? Ca lumea să nu aibă motive să vă mai reproșeze la acest capitol.
Mircea Buga: „Sunt mai multe acțiuni legate nu numai de noi, de Compania Națională de Asigurări în Medicină, că nu poate fi vorba de o singură instituție, este implicarea întregii societăți și a altor instituții ale statului, de asemenea. Chiar acum am inițiat împreună cu Ministerul Sănătății o campanie de informare a populației ce ține de descurajarea plăților neformale sau a mitei în instituțiile medico-sanitare. Să vedem ce impact va avea și această campanie, dar nu numai atât. Pentru acest lucru sunt necesare și mecanisme legislative noi sau pârghii legale noi atât pentru instituțiile statului, cât și pentru eventuala sancționare sau eventuala penalizare chiar și materială a managerilor instituțiilor medicale, a instituțiilor medicale propriu-zise. Și evident acest cadru normativ care trebuie să fie racordat la standardele europene, la care tindem noi cu toții, va duce la schimbarea radicală a situației din țară.”
Europa Liberă: Dar până a avea acele standarde europene comparabile cel puțin, mai durează ani mulți?
Mircea Buga: „Noi nu avem prea mult timp de discutat. Eu vă spuneam că sistemul de asigurări medicale, spre exemplu, în Germania are 150 de ani și tot se perfecționează, se modifică în fiecare an. În Republica Moldova noi avem abia 10 ani de la începerea funcționării acestui nou sistem. Și noi ne dăm prea bine seama că nu avem încă 150 de ani în față pentru a schimba situația. De aceea trebuie să ne mișcăm mult mai rapid, mai rapid decât s-au mișcat alte țări chiar din spațiul vestic european. Dar cu voință, cu dorință se poate realiza acest lucru.”
Europa Liberă: Dacă nu greșesc, astăzi Compania Națională de Asigurări în Medicină compensează aproape 90 de denumiri comune internaționale de medicamente. De ce așa de greu se extinde lista medicamentelor compensate din fondurile respective?
Mircea Buga: „Lista pe parcursul ultimilor doi ani s-a dublat.”
Europa Liberă: Dar nu suficient, s-a dublat cu ceea ce se zice că nu are efectul cel mai mare în tratamente.
Mircea Buga: „Totul, trebuie să înțelegem, este legat și de mijloacele financiare care există în sistemul de sănătate. Noi nu putem crea niște iluzii ale unor
Noi avem abia 10 ani de funcționare a noului sistem. Și ne dăm prea bine seama că nu avem 150 de ani în față pentru a schimba situația...
garanții pentru populație dacă nu există acoperire financiară. Medicamentele compensate care sunt incluse în listă sau alte servicii care sunt incluse în programul unic depind de nivelul de finanțare în sistemul de sănătate. Noi vorbim că din 2009 până în 2014 nivelul de finanțare s-a dublat în Republica Moldova și, respectiv, numărul de medicamente compensate s-a dublat, plus, numărul de investigații, salarizarea lucrătorilor medicali, deci, tot ce ține de acest amalgam din cadrul serviciilor medicale prestate populației.”
Europa Liberă: Poate fi extinsă această listă, în eventualitatea identificării unor surse? Am înțeles că aveți un buget destul de bun, domnule director.
Mircea Buga: „Poate fi extinsă. Și în acest an s-a extins, evident. Bugetul este bun comparativ cu anii precedenți, dar este încă prea puțin comparativ cu ceea ce se utilizează chiar în țările învecinate pentru o singură persoană pe parcursul anului. Deci, dacă facem o comparație de creștere a finanțării, este o dinamică bună. Pe de altă parte, încă trebuie să ne mișcăm în direcția acumulărilor mai mari. Noi avem și salarii care se plătesc în plic și nu se plătesc impozite, evident, după aceasta vrem servicii mai multe și mai calitative. Noi avem și alte situații când nu toate persoanele se asigură, chiar dacă au obligația legală conform legii să se asigure.
Noi avem situații când se irosesc fonduri în instituțiile medico-sanitare nejustificat. Și este necesară restructurarea instituțională și a sectorului spitalicesc, și a altor domenii din sistemul de sănătate care va duce la economii ce pot fi utilizate și pentru creșterea listei de medicamente compensate, creșterea salariilor sau a altor servicii care să fie incluse în pachetul de servicii acordat populației. Rezerve sunt chiar și în interiorul sistemului, chiar și fără o creștere imediată a banilor. Dar această creștere trebuie să fie și va fi pe parcursul anilor următori, că această politică este o politică generală a guvernului. Sănătatea este o prioritate a guvernului și toate investițiile, inclusiv în serviciile medicale și în infrastructură, și în echipament pe care le vedeți în ultimii ani vor fi și pe viitor.”
Europa Liberă: Ce sfat aveți pentru cei care mai caută medicamente pe piața ilegală, de exemplu? S-au auzit cazuri când lumea vinde medicamente în plină stradă.
Mircea Buga: „Poate au mai fost cazuri ca excepție. Pentru aceasta există și Inspecția Farmaceutică care se ocupă de monitorizarea cazurilor de vânzare ilicită a medicamentelor. Dar Republica Moldova cred că nu este un exemplu de vânzare masivă a medicamentelor în afara rețelei farmaceutice. Până la urmă orice persoană trebuie să fie conștientă de faptul că este sigur pentru sănătatea proprie să îți cumperi medicamentele într-o rețea farmaceutică unde există o verificare, unde există o înregistrare adecvată, unde există o păstrare adecvată a medicamentelor și atunci evident fără o reacție adversă asupra sănătății organismului propriu.”