Fostul premier Iurie Leancă nu ia parte la protestele de strada și nu a votat cabinetul Filip. Valentina Ursu l-a întrebat de ce nu se află în noul cabinet și cum vede evoluţiile de acum?
Europa Liberă: Să vorbim despre situația social-politică din Republica Moldova și să pornim de la înscăunarea noului cabinet de miniștri. PD a grăbit această învestire a guvernului. Unii dintre deputații democrați au și spus că au girul occidentalilor. Este adevărat că au și venit câteva mesaje din afară. Și subsecretarul de stat al SUA Victoria Nuland s-a pronunțat asupra crizei din Republica Moldova că trebuie depășită. Și Înaltul Reprezentant al UE Frederica Mogherini a transmis un mesaj. Și de la Berlin, și de la București au venit asemenea mesaje, cerândd stabilitate în Republica Moldova. Dumneavoastră cum ați înțeles acest sprijin venit din exterior?
Iurie Leancă: „Este adevărat că urmare a învestirii guvernului au venit aceste mesaje clare de susținere în mod special a revenirii la normalitate în Republica Moldova, de revenire la o agendă de reforme. Nu în zadar peste tot s-a menționat importanța relației cu FMI. Și care e motivul e un alt subiect. Doar că, dacă ne referim strict la subiectul de a grăbi procedura de învestire, cred că nu are nimic comun cu însuși faptul că o guvernare e susținută prin aceste mesaje de cei din Occident. Această manieră de a urgenta învestirea guvernului, din punctul meu de vedere, a fost incorectă, fiindcă în momentul în care situația în Republica Moldova este una critică, avem probleme grave de sistem, că înțelegem că 2015 a fost un an dezastruos, care, dincolo de toate cuvintele despre decredibilizarea instituțiilor, nefuncționalitatea lor ș.a.m.d., dar cel mai rău, a furat de la oameni speranța, iată, în această situație, în situația în care societatea este extrem de polarizată, în momentul în care vii la guvernare și nu vii cu angajamente pe obiective foarte clare, nu vii să prezinți echipa care urmează să își asume această responsabilitate, nu vorbești, și mă refer nu doar la guvern, ci la majoritatea constituită, despre obiectivele pe reformare a instituțiilor regulatorii... Doar guvernul nu poate asigura o funcționare normală a instituțiilor statului. Am în acest sens suficientă experiență, ca să insist că, dacă nu abordezi concomitent reforma pe toate segmentele, mereu poate apărea o explozie, o problemă gravă care face ca toată societatea să intre iarăși în comă, așa cum s-a întâmplat cu noi în 2015, urmare a fraudei bancare. Pe acest motiv, cred că trebuia de procedat cu totul diferit. E adevărat că și socialiștii s-au dedat la un spectacol ieftin. Și eu sunt în opoziție, în numele Partidului Popular European, și am decis cu colegii să mergem în opoziție, dar aceasta nu înseamnă că trebuia de făcut acest spectacol ieftin. După mine, chiar și așa, în grabă convocată, această ședință ne-ar fi permis cel puțin să punem întrebări candidatului la funcția de prim-ministru, mai multor miniștri, dar am depășit deja această fază. Astăzi există o majoritate, să vedem în ce măsură va fi funcțională, să vedem în ce măsură va fi dedicată acestor transformări absolut necesare, să vedem ce se întâmplă în zilele, săptămânile și lunile următoare.”
Europa Liberă: Dar aceste mesaje de încurajare, care au venit din partea occidentalilor, sunt înțelese în mod diferit. Sunt multe voci care spun că partenerii de dezvoltare ar fi oferit sprijin unei guvernări mafiote, unei guvernări oligarhice.
Iurie Leancă: „Occidentul, de regulă, nu personalizează susținerea sa. Ei se axează în primul rând pe o analiză riguroasă a opțiunilor care există într-o țară sau alta. Bineînțeles că analizează și contextul geopolitic. Şi sunt absolut convins că a jucat un anumit rol, poate, foarte important în decizia pe care au luat-o de a semnala această susţinere pentru guvernare, şi acest element. Dar să analizăm de ce au făcut ei acest lucru. Pentru mine e mult mai important să vedem ce facem de astăzi înainte, să vedem că guvernarea instaurată înţelege dramatismul situaţiei, înţelege profunzimea problemelor, înţelege căderea în care s-a pomenit Republica Moldova de la începutul anului 2015 încoace, şi că are soluţii. Noi am decis să mergem în opoziţie, dar nu pentru a sta cumva pasiv în banca noastră şi doar ca simpli spectatori. Rolul opoziţiei acum este să monitorizeze foarte atent tot ce va face guvernarea, să vină eventual cu soluţii de alternativă. Fiindcă opoziţia nu e doar de a striga, a face proteste. Şi aceasta îşi are rolul său, dar opoziţia în primul rând în statele democratice este o muncă minuţioasă de a demonstra cetăţenilor că ai soluţii mai bune, că ai obiective mai importante decât cele pe care se axează guvernarea. Sigur că e foarte important să vedem dacă această guvernare va admite sau nu va admite derapaje, va şti să vină cu soluţii imediate ca angajament cel puţin pe problemele cheie, iată pentru mine va fi cel mai important să analizez ce face guvernarea pe sistemul bancar.”
Europa Liberă: Dar ce trebuie să facă?
Iurie Leancă: „În primul rând să numească un guvernator în al cărui profesionalism şi independenţă, şi integritate să nu aibă nimeni dubii. Şi atunci sunt convins că un guvernator şi conducerea Băncii Naţionale va putea iniţia împreună cu partenerii noştri din afară, care sunt interesaţi să ne ajute pe noi să venim cu un plan de asanare a sistemului bancar. Ştim că situaţia e foarte proastă nu doar în cele trei bănci care au fost deja lichidate, dar şi în alte bănci, unde banca centrală a instituit această supraveghere specială. Va fi foarte important pentru mine şi colegii mei să vedem cum ne mişcăm pe reforma justiţiei.”
Europa Liberă: Garnitura guvernamentală arată că PD îşi concentrează instituţiile de forţă. Totuşi, Moldova pretinde a fi un stat democratic.
Iurie Leancă: „A propos, am anumite neclarităţi, eu nu am văzut nicăieri de la cine e ministrul de Interne, de la cine e ministrul de Externe. Era bine să se ştie cine pe cine reprezintă şi atunci să avem o mai mare claritate. Am înţeles că această guvernare şi această majoritate se vrea la fel de pro-europeană. Este foarte bună această intenţie, doar că experienţa noastră de şase ani, din 2009 încoace, demonstrează cu prisosinţă că doar prin tentativa de a se identifica un anumit vector de dezvoltare pe plan extern şi intern nu înseamnă că aceasta se întâmplă şi în realitate. Dar e bine că şi-au propus să continue vectorul pro-european. Aceasta înseamnă că vor încerca, sper, de data aceasta să vină cu un sistem democratic. Fiindcă, am spus, în realităţile triste, un sistem democratic înseamnă în primul rând ceea ce se numeşte în limba engleză checks and balances, un sistem de echilibru, când nu o forţă politică domină, preia ş.a.m.d. Până la urmă este şi în detrimentul intereselor acestei formaţiuni. Când nu mai este niciun echilibru, nicio contrabalanţă, tentaţia de a-ţi asuma toată puterea e prea mare, iar puterea, după cum ştim, corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Deci, pericole, riscuri sunt. Cred că va fi corect să le oferim ceva timp, nu ştiu, o sută de zile şi să vedem ce fac în aceste o sută de zile. Doar că poate de data aceasta ar trebui să le oferim ceva mai puţin timp. Situaţia e atât de dificilă şi financiară, şi economică, şi bancară, şi socială în mod special, fiindcă până la urmă aceste proteste nu sunt pe loc gol. Probleme sunt suficiente, oamenii şi-au pus speranţa şi au motive şi financiare.”
Europa Liberă: Şi percepţia dumneavoastră care e: de ce protestează lumea de atâta timp?
Iurie Leancă: „Protestele au evoluat într-o manieră destul de ciudată, aş spune eu. După mine, atunci când o platformă civică face această joncţiune cu partide revanşarde de extremă, melanjul e foarte ciudat şi chiar exploziv. Am văzut că şi Maia Sandu a ajuns printre aceşti protestatari, ceea ce iarăşi pentru mine e un semn de întrebare: prezenţa domniei sale doar vine, nu știu, să credibilizeze acest proces sau care este menirea?”
Europa Liberă: Se zice că aceste forţe s-au solidarizat împotriva unei guvernări oligarhice.
Iurie Leancă: „Să admitem ipotetic că peste două luni sunt alegeri anticipate. Şi ce vor face aceste forţe care au făcut această joncţiune?”
Europa Liberă: Ei au zis că se despart şi fiecare cu interesul său.
Iurie Leancă: „Şi care va fi interesul lor? Cu ce soluţii vor veni? Eu până acum nu am auzit soluţii descrise detaliat, cu plan de acţiuni pe justiţie, pe evaziuni fiscale, pe atragerea investiţiilor, pe locuri de muncă ş.a.m.d. Nu prea am auzit. Tot timpul m-am întrebat al cui este interesul? Cine este în spate? Eu sunt absolut convins că o bună parte, poate chiar majoritatea celor prezenţi în stradă, sunt oameni oneşti, oameni care au toată motivaţia să protesteze. Şi salutăm spiritul civic. Am zis şi atunci în mai, când a avut loc prima manifestaţie de amploare, că mă bucur că de data aceasta moldovenii au decis să protesteze nu prin a pleca din Republica Moldova, ci prin a veni în faţa guvernării şi a-şi revendica drepturile. Dar unificarea acestor forţe extrem de eterogene pune mai multe semne de întrebare, fiindcă nu prea îmi dau seama care e finalitatea acestui proces.”
Europa Liberă: Dar aţi lăsat să se înţeleagă că ar fi în joc interesul Kremlinului prin aceste proteste?
Iurie Leancă: „Cel puţin două partide care protestează sunt considerate, şi bănuiesc că nu fără motive, drept partide filoruse, partide care au resurse financiare enorme, înţeleg că membrii plătesc cotizaţii la timp şi în cantităţi mari. A propos, când mă uitam la oamenii ieşiţi pe scenă, l-am văzut pe acest tânăr Bătrîncea lângă domnul Năstase. Bătrîncea a rămas în memoria mea cu gestul de a rupe harta României şi tot mă întrebam cum se simte domnul Năstase lângă acest tânăr neaoş, sau cum să-i zic, cu porniri foarte ciudate, care luptă cu hărţile şi nu cu realităţile noastre.”
Europa Liberă: Dar între timp situația din Republica Moldova a fost discutată în Consiliul de Securitate al Rusiei. Situația a fost discutată la Moscova în cadrul unei ședințe prezidate de chiar Vladimir Putin. În limbaj diplomatic aceasta ce semnificație are?
Iurie Leancă: „Cel puțin interes generează această ședință și bineînțeles că și o anumită doză de îngrijorare. Fiindcă înțeleg că pentru duminică se anunță iarăși un mare protest, eu salut spiritul civic, dar sub nicio formă nu admit violențele, nu admit provocări. Iată, urmează să vedem ce se va întâmpla duminică. Urmează să vedem dacă această ședință de la Moscova cumva va influența evoluțiile din piață și din stradă. Dar, încă o dată, pentru mine este sigur că un element de interes, dar și, nu exclud, de o anumită îngrijorare, fiindcă nu prea îmi dau seama cum s-au pus acolo discuțiile, accentele și în mod special concluziile. Să nu uităm că regiunea transnistreană nu a dispărut în sensul că în continuare e un regim separatist, controlat de forțe din afară și atâta timp cât e situația din zonă extrem de turbulentă, tare mă tem să nu apară interese de a genera noi focare.”
Europa Liberă: Dar cui folosește această zonă gri acum?
Iurie Leancă: „Cui folosește?..”
Europa Liberă: Unii sunt de părere că în Moldova s-au inversat valorile. Și-au pierdut și valorile democratice din credibilitate. Cât de grav e aceasta pentru Republica Moldova, care totuși rămâne o țară cu aspirații europene, dacă să credem noii vechi guvernări.
Iurie Leancă: „Este adevărat că Moldova trece printr-o criză nu doar economică, socială, financiară, bancară, dar și printr-o criză morală. Și faptul că 2015 în mod special a știut să aprofundeze această criză de moralitate, criză de încredere în viitor, o bună parte din cetățenii noștri nu își mai văd rostul și viitorul în Republica Moldova, această criză de moralitate este o problemă extrem de mare. Așa-zisele forțe pro-europene, prin mimarea reformelor, au denaturat aceste principii, aceste valori care de fapt nu au alternativă. Dacă noi vrem un trai decent, dacă vrem instituții funcționale pentru interesul cetățeanului și nu invers, nu există alternative modelului occidental, modelului european. Și clasa politică sigur că a contribuit într-o manieră directă la denaturarea acestor valori, tocmai la alimentarea acestui sentiment de neîncredere, de decepție totală. Vedem, iarăși, migrarea în creștere în afara Republicii Moldova. Constatăm cetățeni extrem de nemulțumiți. Această cotă de nemulțumire a atins niște cifre absolut fără precedent.”
Europa Liberă: Peste 80 la sută din cetățenii Moldovei zic că țara merge pe o cale greșită.
Iurie Leancă: „Situația e foarte periculoasă.”
Europa Liberă: Dar totuși care sunt dușmanii reali și amenințările reale pentru Republica Moldova?
Iurie Leancă: „De regulă, se invocă dușmani externi și dușmani interni. Eu nu vreau să îi neglijez pe cei externi. Și în linii mari fiecare poate analiza la rece și vedea cam de unde pot veni aceste riscuri. Dar eu categoric nu sunt de acord atunci când doar prin mâna altei capitale se explică la noi problemele cu care ne confruntăm. Corupția nu a fost adusă din exterior. Corupția, acest fenomen, este de sorginte autohtonă, de făcătură moldovenească. Cine ne-a împiedicat pe noi să fim mult mai eficienți în lupta împotriva acestui rău, care iată surpă bazele statului, surpă încrederea cetăţeanului.”
Europa Liberă: Dar sub privirea dumneavoastră, când eraţi şef de executiv, lucrurile acestea erau atât de clare?
Iurie Leancă: „Din momentul în care am trecut la etajul cinci al clădirii guvernului în câteva luni, prin anumite greşeli generate şi de lipsa de experienţă, că nu m-am născut prim-ministru, visul meu a fost şi studiile au fost să devin ministru de Externe, dar am înţeles că este un sistem foarte şi foarte putred, că instituţiile nu-şi fac datoria. Şi în momentul în care am înţeles, în momentul în care am perceput dimensiunea, calibrul problemelor, am încercat să vin cu anumite soluţii, ca exemplu, misiunea pe reforma justiţiei.”
Europa Liberă: Dar care vă este reproşul cel mai mare?
Iurie Leancă: „Un an a durat până am reuşit să conving factorii decizionali din Uniunea Europeană asupra oportunităţii detaşării unei astfel de misiuni. Îndată după aceea am fost dat la o parte. Convingerea mea fermă, bazată şi pe experienţă proprie, şi bună, şi mai puţin bună, dacă nu începem cu reforma justiţiei, cu reforma Procuraturii, cu reforma instituţiilor cum ar fi CNI, nu creăm un DNA, ş.a.m.d., noi nu vom putea aborda celelalte probleme. Tot restul este secundar. Niciodată nu vom putea asigura că instituţiile regulatorii funcţionează conform buchiei şi spiritului legii, că nu se vor fura bani din licitaţii, din achiziţii, de la fisc, vamă, despre tot ce se percepe la noi drept instituţii proaste. Şi nu doar la nivel central, şi la nivel local, tot sistemul este aşa cum el este, putred. Ceea ce pot să-mi reproşez este că nu am reuşit să avansez cu o viteză mai mare. Doar că iarăşi 2014 a fost an electoral, se ştia că în noiembrie avem alegeri, astfel încât reformele mari nu le lansezi înaintea alegerilor. Şi acesta mi-e regretul meu meu că, după 30 noiembrie, cu toate dificultăţile prin care am trecut noi în 2014 şi războiul în Ucraina, şi sancţiunile din partea ruşilor, totuşi forţele pro-europene de atunci au reuşit să ia majoritatea, în loc să înceapă atunci aceste reforme şi pe justiţie, şi pe evaziuni, şi pe sprijinirea businessului mic şi mijlociu în mod special, fiindcă soluţiile erau clare – lupta împotriva evaziunii fiscale, atragerea investiţiilor. Ştiam exact ce trebuia să facem, doar că frustrările, invidiile, jocurile, tot ce vreţi...”
Europa Liberă: Dar dezamăgirea lumii a venit imediat după data alegerilor, după 30 noiembrie 2014.
Iurie Leancă: „Nu chiar pe 1 decembrie.”
Europa Liberă: Ei zic că atunci când au aflat despre furtul miliardului.
Iurie Leancă: „Dacă cineva vrea să analizeze atent ce spuneam eu despre sistemul bancar şi în 2014, va vedea că am făcut câteva referinţe la faptul că situaţia este foarte complicată. Doar că eram extrem de atent şi prudent în declaraţiile mele, fiindcă orice declaraţie, care ar fi reflectat situaţia reală, putea genera o panică şi o distrugere a sistemului bancar.”
Europa Liberă: Dar dumneavoastră eraţi ascultat şi de şefii instituţiilor care aveau menirea să-şi facă datoria.
Iurie Leancă: „Iată, cu ascultarea este mai puţin valabilă această teză. Am avut multiple şedinţe cu instituţii subordonate guvernului, cu cele care sunt autonome şi independente, am discutat în detaliu evoluţiile sau mai bine zis involuţiile şi, din păcate, nu de viaţă bună am cerut şi o misiune de investigaţie din afară. Şi tot atunci am cerut şi sosirea experţilor care să ajute instituţiile noastre de drept. Fiindcă compania Kroll nu va merge în instanţă, în instanţă vor merge organele moldoveneşti. De aceea atunci am solicitat şi de la europeni, şi de la americani să vină şi să stea aici să ajute şi în cercetările în afara ţării.”
Europa Liberă: Dar aveţi certitudinea că deznodământul îl va cunoaşte populaţia Republicii Moldova?
Iurie Leancă: „Sunt absolut convins.”
Europa Liberă: Dumneavoastră nu aţi votat învestirea guvernului. Veţi vota pentru alegerea preşedintelui?
Iurie Leancă: „Dar cine va fi candidatul pentru funcţia de preşedinte? Cum aş putea să mă pronunţ?”
Europa Liberă: Ce condiţii aţi avea pentru aceasta?
Iurie Leancă: „În primul rând să vedem cine va fi candidatul majorităţii.”
Europa Liberă: PD deţine două funcţii supreme în stat. Ar putea să o deţină şi pe a treia?
Iurie Leancă: „Să vedem ce se întâmplă cu funcţia preşedintelui Parlamentului. La un moment dat eu am reţinut ce spunea domnul Lupu, este faptul că urmează să se producă această rocadă, schimbare. Să vedem. Cred că astăzi încă nu putem vorbi cu certitudine ce se va întâmpla. Dar, după mine, este foarte important şi acum nu vreau să personalizez, nu e vorba de persoane, despre politicieni, este foarte important să existe această repartizare în diferite forţe. Până la urmă nu mă interesează un partid sau altul să aibă cât mai multe funcţii, mă interesează să fie echilibrul puterilor, verificarea respectivă dintre diferite partide.”
Europa Liberă: Aţi spus că nu cunoaşteţi deocamdată apartenenţa miniştrilor din cabinetul Filip. Vreau să vă cer o părere a dumneavoastră dacă va fi continuitate la Ministerul de Externe? Domnul Galbur a lucrat şi în cadrul misiunii diplomatice de la Washington, şi la Moscova în calitate de ambasador al Republicii Moldova. Va fi continuitate la acest minister?
Iurie Leancă: „Nu am dubii vizavi de calităţile de meseriaş ale lui Andrei Galbur, am fost acela care am insistat ca domnia sa să ajungă ambasador la Moscova. Şi am zis că este foarte important ca la Moscova să nu mai fie trimişi ambasadori cum au fost până atunci. Iarăşi s-a revenit la practica aceasta, nu neapărat foarte bună, politicieni în exil trimişi sau în retragere. Am zis că e necesar să demonstrăm că şi Moscova e o capitală străină unde trimitem meseriaşi. Deci, nu am niciun motiv să pun la îndoială aceste capacităţi. Doar că atunci când vorbim despre politica externă...”
Europa Liberă: Dar politicul a intrat în MAE.
Iurie Leancă: „Din păcate, da. Din ceea ce ştiu, atunci când au fost trimişi ambasadorii în a doua jumătate a anului 2015, chiar dacă mulţi sunt tot din tagma diplomaţilor, mai mulţi au trecut pe la sediile de partid, au existat iarăşi aceste cote. Or, ambasadorul trebuie să reprezinte ţara, nu un partid. Este absolut inadmisibil aşa ceva. Dar vă spuneam că Ministerul de Externe, ca un instrument cheie de realizare a politicii externe, are succes, atunci când pe plan intern situaţia este bună, când situaţia este într-o evoluţie pozitivă. Noi suntem într-o perioadă globalizată, atunci când ce n-ar spune ambasadorul sau Ministerul de Externe, sau ministrul, tot se ştie ce se întâmplă aici la noi.”