Linkuri accesibilitate

Cum a sărbătorit Putin anexarea peninsulei Crimeea


Vladimir Putin pe insula Tuzla din strâmtoarea Kerci, Crimeea, 18 martie 2016
Vladimir Putin pe insula Tuzla din strâmtoarea Kerci, Crimeea, 18 martie 2016

… la împlinirea a doi ani de la anexarea Crimeii de către Rusia, pe 18 martie 2014.

Președintele rus Vladimir Putin a sărbătorit anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, vizitând o insulă în apropiere de țărmurile acesteia. Guverne occidentale au criticat din nou Rusia pentru anexare. Organizația pentru drepturile omului Human Rights Watch a atras atenția asupra „climatului fricii și reprimării” care predomină în peninsulă, scrie corespondentul Europei Libere, Tom Balmforth, la împlinirea a doi ani de la anexarea Crimeii de către Rusia, pe 18 martie 2014.

Uniunea Europeană a criticat astăzi „întărirea militară” a Rusiei în Crimeea și a îndemnat mai multe țări să impună sancțiuni Moscovei pentru anexare. Aceasta a fost declarată nelegitimă prin votul a 100 de țări la Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Un proeminent lider al tătarilor din Crimeea, care formau aproximativ 12% din populația peninsulei până la anexare, a spus că Putin vizitează scena propriei crime cu ocazia aniversării. Vorbind la o conferință la Praga, Refat Chubarov l-a comparat pe liderul rus cu fostul dictator sovietic Iosef Stalin, care a deportat în masă tătarii din peninsulă în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial

Șefa politicii externe și de securitate europene, Federica Mogherini, și-a exprimat „îngrijorarea profundă” în legătură cu „înrăutățirea situației drepturilor omului” în Crimeea, de unde se relatează despre discriminarea, intimidarea și aplicarea violenței împotriva etnicilor tătari care s-au opus anexării.

„Uniunea Europeană rămâne atașată implementării depline a politicii de nerecunoaștere, inclusiv prin măsuri restrictive”, a spus într-o declarația Consiliul European, care reprezintă cele 28 de țări membre. „Uniunea Europeană face apel din nou la țările membre ale ONU să examineze măsuri de nerecunoaștere similare”, se mai spune în declarație.

Autoritățile ruse au organiza însă numeroase festivități la Moscova și alte orașe, pentru a marca anexarea sprijinită de mulți ruși. În această seară, are loc un concert festiv cu genericul „Suntem împreună”, în apropiere de Catedrala Sfântului Vasile de lângă Kremlin. Duma de Stat de la Moscova și-a scurtat programul de lucru pentru a le permite deputaților să meargă la concert.

Concert în Piața Roșie de la Moscova, dedicat celei de a doua aniversări de la anexarea Crimeei, 18 martie 2016
Concert în Piața Roșie de la Moscova, dedicat celei de a doua aniversări de la anexarea Crimeei, 18 martie 2016

Vladimir Putin care a dezmințit inițial trimiterea trupelor în Crimeea care au pregătit un referendum de anexare în martie 2014, a recunoscut apoi că a condus chiar el întreaga operațiune, numind peninsula „pământ sacru” al Rusiei. Astăzi, a călătorit pe insula Tuzla din strâmtoarea Kerci, situată între Crimeea și sudul Rusiei. Prin insulă urmează să treacă podul pe care îl construiește Rusia pentru a avea o legătură terestră cu peninsula anexată.

Liderul rus a respins mereu criticile internaționale față de anexare și a spus că instaurarea regimului rus a fost calmă și netedă.

Dar organizația Human Rights Watch spune că peninsula este încătușată de o atmosferă a fricii și a atras atenția asupra cazurilor de „dispariție forțată, atacurilor și violențelor împotriva tătarilor din Crimeea, activiștilor și jurnaliștilor pro-ucraineni”. Într-un studiu recent al Human Rights Watch se mai spune că „spațiul libertății cuvântului, libertății de asociere și libertății presei în Crimeea s-a îngustat dramatic”, de la anexare.

Izolarea peninsulei face dificilă monitorizarea amănunțită a situației drepturilor omului, a spus într-o declarație cu ocazia celor doi ani de la anexare Hugh Williamson, directorul Human Rights Watch pentru Europa și Asia Centrală. „Dar abuzurile serioase comise împotriva drepturilor Omului în Crimeea nu trebuie lăsate să alunece la marginea agendei internaționale”, a mai spus Williamson.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG