Europa Liberă: Jos cortina! Facem un bilanţ al Festivalului Naţional de Teatru din România împreună cu Larisa Turea, critic de teatru, prezentă la majoritatea spectacolelor care au avut loc pe parcursul acestui festival.
Larisa Turea: „De fapt, am fost prezentă la marea majoritate. Am încercat să nu ratez nicio ocazie. Pentru că, totuşi, un festival este şi o mare sărbătoare. În cadrul acestui festival am avut foarte multe lecţii de teatru, de teatru adevărat. A fost un festival foarte divers, cu foarte multă poezie, cu teme şi subiecte majore. S-a vorbit mult despre moarte. Au fost chiar câteva spectacole despre moarte. Dar, totuşi, a fost o poezie a timpului şi a spaţiului. Şi aceste teme majore au răsunat, oarecum, în surdină. M-a bucurat foarte mult că acest festival a avut nişte note estetice foarte elevate, s-au pus şi aceste subiecte la ordinea zilei. Au fost şi multe spectacole despre realitatea imediată. Dar în comparaţie cu alte festivaluri, au fost şi multe texte clasice montate în scenă, montate foarte bine, foarte interesant, foarte inventiv. Ca să ne referim doar la „Iulius Caesar” de Shakespeare, montat de Silviu Purcărete sau de „Livada de vişini”, montată absolut original de Lev Dodin. Aseară, în închidere, a mai fost un spectacol foarte interesant, spectacolul „La ordin, Führer!”, unde am avut o actriţă extraordinară, este vorba de Maia Morgenstern. A fost, de fapt, un monospectacol, vorbind despre ce înseamnă fanatismul în politică şi în viaţa de toate zilele, în cotidian, ea ţinând piept unei trupe de figuranţi care voiau să sublinieze că în aceste vremuri tulbure, cum spunea cineva din clasici, Doamne fereşte de a trăi în timpuri interesante. De multe ori poporul este doar o figuraţie, este fără glas, este folosit doar. Şi această opoziţie între popor şi putere a fost foarte clar subliniată în acest spectacol superb cu Maia Morgenstern în prim-plan şi regizat de Mihai Măniuțiu. A fost un regal al marilor regizori – Silviu Purcărete cu câteva spectacole, Mihai Măniuțiu cu mai multe spectacole, Radu Afrim, dar şi mai tinerii colegi, precum Gianina Cărbunariu, Radu Jude. Toţi au fost la acelaşi nivel. Au fost spectacole care ne-au ridicat moralul, ne-au ţinut de cald în aceste zile destul de reci de toamnă.”
Sfîrșit de partidă de Samuel Becket, regia Tompa Gábor, Festivalul Național de Teatru, București 2016
Europa Liberă: Şi, totuşi, pentru următoarea ediţie organizatorii la ce ar trebui să atragă mai multă atenţie?
Larisa Turea: „Eu sper din toată inima ca să putem veni şi noi cu spectacolele noastre, cei din Republica Moldova pentru că de câţiva ani noi nu mai reuşim să trecem acest prag. Şi, bineînţeles că e vina noastră. L-am văzut în sală şi pe Sandu Grecu, şi pe Petru Vutcărău, şi alţi oameni de teatru de la noi. Deci, zarurile au fost aruncate, sperăm că, totuşi, să cadă şi cifra norocoasă pentru noi. Bineînţeles, Teatrul Naţional de la Chişinău va avea în ianuarie turneul său, deja devenit tradiţie, la Bucureşti, la Iaşi. Sperăm să ajungem şi la Craiova. Dar e prea puţin. Totuşi, trebuie să ne înscriem şi în festivaluri, pentru că festivalul este şi o vitrină, deci, atragem atenţia. Încă un punct forte al Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti este atenţia acordată gândirii despre teatru. S-au lansat foarte multe cărţi, ieri s-au lansat patru cărţi de teatru apărute la Iaşi, la Editura Junimea. Ştefan Oprea a prezentat două volume antologice foarte serioase, îmbinând şi cronici, şi istoria Teatrului Naţional de la Iaşi, care foarte curând împlineşte 200 de ani de la primul spectacol în limba română „Mirtil și Hloe” la Teatrul Naţional din Iaşi.”
„Între noi totul e bine”, de Dorota Masłowska, regia Radu Afrim, FNT 2016
Europa Liberă: Vorbiţi şi dumneavoastră despre expoziţii, despre lansare de carte, dar le-a scăpat ceva din vedere organizatorilor?
Larisa Turea: „Toate lucrurile erau foarte interesante. Au fost şi teatru radiofonic, şi teatru TV, şi expoziţii. O expoziţie extraordinară a fost cea dedicată lui Gigi Căciuleanu, care a lansat ieşi şi o carte, o carte de poezie şi de poezie a teatrului. Îl cunoaştem mai mult pe Gigi Căciuleanu dansatorul şi coregraful, şi omul de spirit. Nu prea văd ce s-a scăpat din vedere. Atâta doar că nu suntem noi cu spectacole. Suntem noi ca persoane invitate, ca oameni care contribuie la planificarea înainte a teatrelor noastre, dar păcat că nu suntem în scenă să culegem aplauze. Pentru că toate sălile au fost arhipline, au fost şi recitaluri ale marilor actori. Foarte mulţi mari actori au apărut în scenă în roluri extraordinare.”
