„Estul Europei s-a transformat, recent, într-un imens joc de domino ale cărui piese se clatină periculos. Există derapaje grave de la statul de drept, pornite de la probleme comune anumitor regiuni: populismul (în cazul Poloniei și al Ungariei) și corupția endemică (în România, Ucraina și Republica Moldova)”, scrie Eliza Frâncu în revista 22. Uniunea Europeană „are metode de penalizare anemice și greu de aplicat”, atât în cazul statelor membre, cât mai ales în cazul statelor cu care are doar Acord de Asociere.
O masă rotundă la Parlamentul European, inițiată de europarlamentarul român Monica Macovei, a prilejuit câteva definiri la zi ale situației din est. În Republica Moldova, „noua putere a concentrat 90% din mass-media în mâinile a doi oameni: Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon. Asta distorsionează realitatea și prezintă deformat deciziile guvernării. Lansează în același timp atacuri asupra mass-media rămase independente”. Pe de altă parte, anul trecut s-au deschis acolo mai multe dosare penale împotriva unor activiști, avocați sau judecători care au criticat guvernul. La dezbaterea de la Parlamentul European s-a arătat că 40% dintre moldoveni se tem deja să-și mărturisească pe față opiniile politice. Ucraina a avansat pe terenul anticorupției, dar nu s-a trecut încă de stadiul verificării declarațiilor de avere. S-a mai spus la reuniunea de la Bruxelles că Europa nu poate decât să pună condiții de aderare sau de asociere. Mai departe, e treaba statelor să-și creeze propriii anticorpi împotriva corupției. România s-ar afla pe acest drum, prin protestele masive din ultimele două săptămâni.
Dan Tapalagă arată într-o analiză publicată pe Hotnews.ro că eficiența acestor proteste a fost promptă: a obligat deja guvernul să abroge o Ordonanță în favoarea corupților, însă riscă să se dilueze acum. Strada nu poate guverna, nu devine partid. E nevoie de o coalizare în formă politică, iar dacă lucrurile trenează, protestul în sine poate părea/deveni o simplă modă. Tapalagă crede că liberalii și cei din Uniunea Salvați România ar fi trebuit deja să decidă să se apropie, și chiar să se unească. Asemenea mișcări nu se fac de azi pe mâine, dovadă ce se întâmplă în Partidul Național Liberal, care s-a unit acum doi ani cu Partidul Democrat, dar liniile de demarcație și neîncrederea între cele două grupuri încă persistă. Celălalt partid de opoziție, Partidul Mișcarea Populară, „nu e clar cu cine vrea să se unifice, având în vedere cum cochetează Traian Băsescu cu Dragnea și Tăriceanu în Parlament, precum și colaborarea pe subiectul Justiției, însă, adaugă Dan Tapalagă, de acolo pot fi recuperați individual oameni de calitate. La fel și din ALDE”.
Un analist publicat pe blogurile Adevărul, Daniel Gorgonaru, numără trupele din opoziție cu gândul la referendumul pe tema corupției pe care îl declanșează președintele Klaus Iohannis. E o mișcare riscantă, dar inevitabilă: puse la un loc, voturile celor trei partide de opoziție deja pomenite (PNL, USR și PMP) nu fac nici jumătate din numărul minim de votanți care poate valida un referendum (30% dintre cetățenii cu drept de vot). Ca să fie validat, președintele ar trebui să-i poată aduce la urne pe toți cei care l-au votat la prezidențialele din decembrie 2014 (aproximativ șase milioane de alegători).
