Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: „Nu facem coaliție nici cu Partidul Democrat, nici cu Partidul Socialiștilor” (VIDEO)


Maia Sandu în ziua alegerilor
Maia Sandu în ziua alegerilor

Interviu cu co-preşedinta Blocului ACUM, care a câștigat 26 de mandate în noul legislativ.

Preşedintele PD, Vlad Plahotniuc, declara că democraţii nu sunt supăraţi pe oponenţii lor politici şi că sunt dispuşi să-i aştepte la masa de negocieri. Nu se cunoaşte când vor începe aceste negocieri, dar lidera PAS, co-preşedinta Blocului ACUM, Maia Sandu, reconfirmă poziţia celor 26 de deputaţi care au acces în Parlament că nu fac alianță cu PDM sau PSRM.

Interviu cu lidera blocului ACUM Maia Sandu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:15 0:00
Link direct

Maia Sandu: „Blocul ACUM, în primul rând, spune tare și răspicat că aceste alegeri au fost fraudate și am adus dovezi și o să aducem dovezi în continuare, inclusiv printr-un raport detaliat. Aceste alegeri nu pot fi considerate libere, pentru că o bună parte din populația Republicii Moldova care locuiește peste hotare nu a fost lăsată să voteze. Vorbim de sute de mii de oameni. Am avertizat despre această situație și lucrurile, din păcate, s-au adeverit și aceste alegeri nu pot fi considerate corecte din multe motive, inclusiv din cauza cumpărării voturilor, din cauza folosirii excesive a resursei administrative, avem foarte multe probe; din cauza cumpărării voturilor din Transnistria.

Atunci când cetățeni care nu cunosc absolut nimic despre politica din Republica Moldova, atunci când noi, partidele de opoziție, nu am putut să mergem să facem campanie acolo, acești oameni au venit și au votat, fără să înțeleagă pentru cine votează și știm că s-au plătit bani pentru aceste voturi. Noi contestăm rezultatele în cele două circumscripții, în care au votat cetățenii din stânga Nistrului și, cum spuneam, venim cu un raport detaliat despre mai multe fraude, inclusiv trebuie să spunem că din multe secții de votare nu am putut să obținem procesele-verbale, nici noi și nici reprezentanții societății civile, organizațiile care se ocupă de monitorizarea alegerilor.”

Europa Liberă: Dar observatorii au dat publicității concluziile lor și au spus că aceste alegeri ar fi respectat, într-o măsură mai mare sau mai mică, standardele. Admiteți că ar putea să nu fie recunoscute rezultatele scrutinului?

Maia Sandu: „Am văzut și noi rapoartele unor observatori internaționali, înțelegem că mai urmează și alte constatări, cu unele suntem de acord, cu unele nu suntem de acord, înțelegem că e o formulă diplomată de a vorbi despre alegeri competitive și de a fi recunoscute alegerile competitive doar pentru simplul motiv că au fost mai mulți candidați acceptați, lăsați să participe în această campanie, dar dincolo de acest lucru contează foarte mult condițiile, și condițiile au fost inegale.

Noi, cei de la blocul ACUM, considerăm că aceste alegeri au fost cele mai nedemocratice din toată istoria Republicii Moldova...

Noi, cei de la blocul ACUM, considerăm că aceste alegeri au fost cele mai nedemocratice din toată istoria Republicii Moldova. Deci, acesta este un lucru cu care trebuie să începem toate discuțiile, pentru că oricare Guvern se va forma, dacă se va forma de acest Parlament, el nu va fi legitim, va fi un Guvern constituit pe baza fraudei.”

Europa Liberă: Și atunci, decizia blocului ar putea să încline mai degrabă de a rămâne în opoziție sau de a merge la guvernare?

Maia Sandu: „Noi nu facem coaliție nici cu Partidul Democrat, nici cu Partidul Socialiștilor, cu atât mai mult cu Partidul Șor, pentru că aceste partide se fac vinovate de situația dezastruoasă în care se regăsește Republica Moldova astăzi și cu aceste partide nu ai cum să îmbunătățești situația cetățenilor.”

Europa Liberă: Dar liderul PD, dl Plahotniuc, a ieșit cu un mesaj conciliant și a spus că PD nu ar avea dușmani, e cazul să vă adunați toți la o masă de discuție și să decideți cui încredințați guvernarea.

Maia Sandu: „Nu ne interesează apelurile și propunerile liderului PD. Ei sunt cei care au fraudat aceste alegeri, să-și asume consecințele și dacă tare vor să facă coaliție, să facă coaliție cu hoți ca ei, să nu apeleze la oameni onești cum suntem noi, cei din blocul ACUM.”

Europa Liberă: I-am auzit pe mai mulți analiști spunând că unul dintre scenariile postelectorale ar avansa și ideea ca doi rivali politici aflați la poluri diametral opuse să coalizeze – PSRM și ACUM.

Vox populi: „Am ales ceva mai bun, dar am cules ce am cules”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:40 0:00

Maia Sandu: „Excludem această posibilitate și îi rugăm pe toți cei care distribuie aceste falsuri, pentru că am văzut și în presă deja falsuri despre o eventuală coaliție dintre ACUM și PSRM sau despre o eventuală coaliție dintre ACUM și PD, să nu mai dezinformeze oamenii. Noi am făcut niște angajamente clare în fața cetățenilor și menținem aceste angajamente. Noi mergem în Parlament în situația în care vor fi validate rezultatele pentru a promova toate inițiativele pe care le-am promis cetățenilor; noi vom veni cu legi concrete, care să scoată statul din captivitate, ca să elibereze instituțiile statului de sub controlul oligarhilor și al clanurilor corupte. Și, evident, dacă se va aduna o majoritate pentru aprobarea inițiativelor noastre, atunci aceste legi vor fi aprobate, dacă nu, toți ceilalți își vor demonstra dependența totală de clanul oligarhic și cel puțin o să poată toată lumea să vadă cum stau lucrurile.

Noi vom insista și vom căuta toate metodele pentru ca să punem capăt acestui regim, chiar și în această situație dificilă în care am fost lăsați, privați de voturile cetățenilor, am fost furați de voturile cetățenilor și am ajuns în situația în care să nu putem să controlăm puterea în Parlament.”

Europa Liberă: Ce șanse ar avea ideea unui Guvern minoritar, condus de lidera PAS, Maia Sandu?

Maia Sandu: „Nu cred că este o idee care are șanse, pentru că cei care au ajuns în Parlament din partea celorlalte forțe politice sunt oameni cărora le este frică de stat de drept, de justiție, ori noi asta am spus că, dacă venim la putere, prioritatea noastră principală este lupta împotriva corupției mari și asta-i vizează, cel puțin, pe capii celor trei forțe politice. Mă refer la PD, PSRM și Partidul Șor. Îi vizează în mod direct, respectiv ei se simt amenințați și vor încerca să nu admită o asemenea formulă.”

Europa Liberă: Dacă reușesc liderii PD să convingă deputați din alte fracțiuni și să meargă la șeful statului, și să spună că au suficiente voturi ca să constituie o majoritate parlamentară, puteți spune cu tărie că nimeni din blocul ACUM nu ar putea fi convertit? Știu că toți candidații blocului au semnat un angajament politic prin care declară că nu vor face niciun fel de coaliție cu aceste trei formațiuni – Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor și Partidul Șor. Sunteți sigură că rămâneți grămăjoară toți cei 26 de deputați?

Maia Sandu: „Știu că Partidul Democrat are tot felul de metode prin care încearcă să pună presiune pe oameni, în același timp, noi avem încredere în echipă, avem încredere unii în alții, am discutat aceste lucruri și am dovedit până în această zi că putem să facem față tuturor presiunilor. Deci am încredere în toți colegii mei.”

Europa Liberă: Colegul Dvs., dl Năstase, a spus că nu exclude că ați putea și să luați guvernarea în mâinile dvs.

Maia Sandu: „Asta se poate întâmpla într-un context în care, cum spuneam, mai multe inițiative de-ale noastre, care au obiectivul să elibereze din captivitate instituțiile statului vor primi suficient sprijin în Parlament și, respectiv, vor fi puse în aplicare.”

Europa Liberă: Dacă Republica Moldova renunță la europenizare, unde ajunge statul? Ce viitor are?

Maia Sandu: „Republica Moldova nu vrea să renunțe la europenizare, dar, din păcate, guvernarea deja a renunțat, Republica Moldova deja a mers în altă direcție decât înspre Uniunea Europeană și, da, riscurile sunt foarte mari, pentru că tot mai puțină lume care crede în democrație rămâne acasă, iar cei care vor să ajute la democratizarea Republicii Moldova din afara țării, mă refer la cetățenii din diasporă, sunt tot mai marginalizați. În același timp, vedem că oamenii care trăiesc într-o comunitate și mai puțin democratică, cum sunt concetățenii noștri de pe malul stâng al Nistrului, devin tot mai importanți sau li se acordă tot mai multă importanță în procesul de votare. Deci, riscurile sunt foarte mari ca să alunecăm într-un regim total autoritar, ca să rămânem blocați în această zonă gri dintre Uniunea Europeană și Est unde se întâmplă doar lucruri urâte, scheme de corupție, offshorizare ș.a.m.d. Riscurile sunt foarte mari. Cu toții trebuie să conștientizăm și cu toții trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu permite să se ajungă acolo.”

Un alegător din Transnistria recunoaşte că i s-au promis bani pentru vot
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:30 0:00

Europa Liberă: Igor Dodon spune că va fi disponibil să înainteze o candidatură la funcția de premier după ce scrutinul va fi validat. Dacă nu se reușește desemnarea unui premier, alegerile anticipate sunt soluția. Unde iarăși se ajunge cu declanșarea unui scrutin anticipat? Credeți că se schimbă raportul de forțe?

Maia Sandu: „Raportul de forțe se va schimba neapărat în situația în care următoarele alegeri vor avea loc în condiții corecte sau cel puțin mai bune decât cele care s-au întâmplat acum. Și, în primul rând, evident vorbim despre revenirea la sistemul electoral proporțional. Blocul ACUM va prezenta printre primele sale inițiative modificarea sistemului electoral și revenirea la sistemul proporțional.”

Europa Liberă: Dar ar trebui să existe suficiente voturi în Parlament, ca să fie modificată legislația electorală?

Maia Sandu: „Și pentru asta, și pentru multe alte inițiative legislative prin care ne propunem eliberarea instituțiilor statului, e nevoie de un număr suficient de voturi.”

Europa Liberă: Și care alte inițiative ar putea să ajungă prioritar în Parlament din partea blocului ACUM?

Maia Sandu: „Una dintre primele inițiative va fi un proiect de hotărâre a Parlamentului prin care să se declare situație excepțională în sistemul organelor de drept, să se recunoască la nivel de Parlament starea de capturare a instituțiilor statului și vom veni cu o lege prin care vom propune un mecanism de eliberare a acestor instituții, de curățare a sistemul organelor de drept de judecători și procurori corupți sau vulnerabili, prin crearea unei comisii de evaluare în care să participe specialiști din afara țării, așa cum, de exemplu, am făcut noi atunci când la Ministerul Educației am creat o agenție, iar membrii acestui comitet care au selectat consiliul acestei agenții au fost strict oameni din afara țării. Am invitat din mai multe țări, din diferite agenții, am rugat să delege câte o persoană și aceste persoane au făcut aceste evaluări. După același model putem să mergem acum ca să ne asigurăm că Comisia de evaluare a judecătorilor și procurorilor este total independentă.”

Europa Liberă: Cineva v-a și reproșat, se pare că un deputat din primul Parlament zicea că blocul ACUM, cei care au luptat cu oligarhia au acumulat cele mai puține voturi dintre toți și că el vede lupta cu corupția ca o parte a procesului de modernizare a Republicii Moldova, pentru că nu poate să existe ca program în sine.”

Cea mai mare problemă pentru Republica Moldova astăzi este corupția și lipsa statului de drept...

Maia Sandu: „Cea mai mare problemă pentru Republica Moldova astăzi este corupția și lipsa statului de drept. Și nu poți să modernizezi Republica Moldova, nu poți să rezolvi nici o problemă în Republica Moldova, indiferent dacă vorbim de aspecte care țin de politici sociale, economice, educaționale, fără să ai un minim de instituții care să asigure implementarea legii. Altfel, degeaba avem legi dacă acestea nu se implementează sau dacă acestea sunt folosite împotriva cetățenilor de către un grup care a ajuns să controleze puterea. Noi cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem este să redăm încrederea cetățeanului în stat și să începem de la construirea statului de drept.”

Europa Liberă: Când credeți că vor fi validate mandatele și dacă pot apărea surprize până când vor fi validate?

Maia Sandu: „Cu siguranță că pot apărea surprize. Probabil că acum se fac tot felul de jocuri în mod netransparent și opac, așa cum ne-au obișnuit deja Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Și cred că, în funcție de cât de bine merg negocierile acolo, în spatele cortinei, în funcție de asta va fi luată și decizia despre validare. Dacă lucrurile nu se vor întâmpla suficient de repede, atunci se va tergiversa validarea mandatelor; dacă între PD și PSRM se reușește să se facă un acord rapid, într-o formulă sau alta, deschisă sau cu dăruirea anumitor deputați din partea Partidului Socialiștilor către Partidul Democrat, atunci validarea se va face rapid, dar trebuie să fim gata pentru orice, trebuie să fim vigilenți. Și în special alegătorilor noștri, susținătorilor noștri le zicem să fie vigilenți, pentru că lucrurile ar putea degrada și vom avea nevoie de sprijinul lor.”

Europa Liberă: Dar pe moment interesul național la ce se reduce?

Maia Sandu: „Interesul național este să salvăm Republica Moldova de controlul acestui clan oligarhic, care vrea să ne țină într-o zonă gri. Acesta este interesul național, doar că suntem puși într-o situație foarte dificilă atunci când nu am avut și nu putem să avem în aceste condiții alegeri libere și corecte. E foarte greu ca voința poporului să răzbată și oamenii să fie reprezentați corect în Parlament, astfel încât să putem să lucrăm pentru acest interes național. Noi, cei 26 de deputați, vom face tot posibilul pentru a elibera țara din captivitate și pentru a asigura că interesul național este pus pe primul plan.”

XS
SM
MD
LG