Dar școala în sine este o instituție apărută tardiv în istoria Țărilor Române. Dacă ne-am lua după cronologia istoriei, primul manual la noi a fost învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.
Prin alte părți, problema controlului asupra cunoașterii s-a ivit încă de la Platon, în dialogul acela despre cetatea perfectă în care se punea întrebarea cine îi va învăța pe învățători, sau cine îi va forma pe formatori.
Cenzura informației din manuale, de asemenea, nu este nouă, pentru a diminua efectele nocive ale unui conținut nepotrivit. Cenzura se practica, de pildă, la curtea regilor Franței, de unde ne-a rămas expresia ad usum delphini, „delfinul” (le Dauphin) fiind moștenitorul tronului, care studia pe niște manuale și cărți din care până și basmele fuseseră curățate de orice element care ar fi putut, cum se credea, șoca morala.
Pentru comuniști, manualele școlare au fost un important material de propagandă și li s-a acordat de la început o atenție extremă. Manualele școlare au fost standardizate în întreaga URSS, iar pentru clasele mici au fost traduse în limbile micilor națiuni respective, multe dintre care nici nu avuseseră un sistem de scriere sau o gramatică standardizată până la revoluția din 1917. Este evident că informațiile din acele manuale școlare erau strict filtrate de ideologia oficială și că excludeau tot ce ar fi pus într-o lumină pozitivă inamicii regimului.
După 1989, prin țările foste comuniste cenzura ideologică a dispărut treptat, ba chiar în multe au început să apară manualele alternative, chiar și în Rusia. Acum însă, cu atâtea crize și apariția germenilor unui noi Război Rece, cenzura ideologică a manualelor a reînceput în țările autoritare. China a început astfel, pentru prima oară din epoca lui Mao încoace, să curețe manualele școlare de elemente occidentale.
Am dat toate aceste exemple pentru a spune că ceea ce s-a căutat întotdeauna a fost controlul conținutului manualelor. Prezentarea lor, în schimb, aspectul grafic, ilustrațiile și punerea în pagină au fost, tradițional, alegerea editorilor, reușita estetică fiind mai mult sau mai puțin convingătoare.
Nimănui însă până astăzi nu i-a venit ideea că ar exista vreo justificare științifică pentru a prezenta textul sau imaginile, sau pentru a pune sau nu textul pe două coloane, de pildă, sa a folosi o numită cerneală. Ideea de „norme sanitare pentru publicaţiile şi manualele şcolare” ar fi părut oricui ciudată. Până acum.
****
Încurajată de statutul special dobândit grație crizei sanitare, Agenţia Naţională de Sănătate Publică (ANSP) a readus în vizor o controversată inițiativă, blocată anii trecuţi. Instituția și-ar dori să impună o listă de exigenţe sanitare la editarea cărților pentru copiii, inclusiv a manualelor şcolare. Invocând grija faţă de sănătatea copiilor, Agenţia a propus un regulament sanitar care obligă editurile din R. Moldova să conceapă cărțile pentru copiii după un anumit calapod, despre care criticii inițiativei spun că ar fi inspirat din standarde ruseşti.
Cărţile importate din România, dacă vor mai trece şi prin furcile ANSP, vor ajunge cu întârziere sau nu vor ajunge deloc pe piaţă...A.Vidrașcu
Agenţia doreşte un fel de uniformizare şi se arată preocupată nu atât de inofensivitatea materialelor poligrafice, cât de dozarea vizuală, reglementând mărimea corpului de literă, un anume raport între text şi imagine, o anumită grosime a câmpului, adică un design prestabilit, care ar fi aprobat de experți împuterniciți. Totodată, se propun niște cerințe față de hârtie și cerneală poligrafică, chiar dacă Moldova nu le produce. Dacă regulamentul sanitar va fi aprobat de Guvern, orice carte pentru copiii ar urma să obţină, timp de o lună, un aviz sanitar pentru a fi pusă pe piaţă.
Exigenţele sanitare propuse sunt criticate dur de breasla editorilor, care atenționează că, practic, niciunul din titlurile existente acum pe piaţă nu s-ar încadra în rigorile promovate de Agenţia de Sănătate Publică. Dacă noile rigori vor fi promovate, industria cărţii puternic afectată deja de criza sanitară ar putea ajunge în colaps, la fel şi editurile, care şi aşa o duc greu, spune Anatol Vidraşcu, directorul general al Grupului Editorial Litera, cea mai mare editură din R. Moldova şi România:
„Aici, în R. Moldova se editează extrem de puţin, se cumpără şi mai puţin. Iar cărţile importate din România, dacă vor mai trece şi prin furcile ANSP, vor ajunge cu întârziere sau nu vor ajunge deloc pe piaţă. Dacă aduci câteva exemplare şi pe cele trebuie să le supui expertizei ANSP, este mult mai profitabil să nu le aduci deloc. Eu înţeleg că unii angajaţi de la această Agenţie vor să-şi completeze bibliotecile personale fiindcă cărţile le rămân lor după ce le-au analizat, dar asta depăşeşte deja orice bun simţ.”
În luna martie, Editura Litera a ajuns în centrul unui scandal declanșat de fostul ministru al educaţiei, Corneliu Popovici, care acuzase editura că ar fi plasat pe piaţă o serie de manuale şcolare care ar fi folosit cerneluri cu concentrație mare de plumb, ceea ce nu s-a confirmat în cadrul unor expertize internaţionale, dar şi într-una repetată, realizată de Agenţia de Sănătate Publică. Anatol Vidraşcu spune că nu renunţă la idea de a-l ataca în judecată pe fostul ministru al educaţiei, după ce situaţia pandemică se va clarifica şi instanţele de judecată vor reveni la programul normal.
Anatol Vidraşcu consideră că regulamentul sanitar promovat acum cu multă insistenţă de Agenţia de Sănătate Publică este o nouă încercare de a controla editurile:
„Este o bâtă în plus ca să mai controleze editurile, care şi aşa sunt la pământ. Dacă va intra în vigoare acest regulament, editorii pur şi simplu îşi vor sista activitatea. Eu, care aduc şi editez probabil cele mai multe cărţi în limba română, nu voi mai participa probabil în acest joc în R. Moldova şi îmi voi concentra toate eforturile pentru a edita cât mai multă carte în România, unde şi aşa suntem de mulţi ani pe primul loc.”
Preşedintele Uniunii Editorilor din R. Moldova, Gheorghe Prini, spunea într-un recent interviu pentru Europa Liberă că proiectul promovat de Agenţia de Sănătate Publică ar fi „toxic” și inacceptabil, atât pentru industria cărții, cât și pentru cititori. Or acesta nu conţine nici un argument că manualele şi cărţile existente acum pe piaţă ar dăuna sănătăţii copiilor. Totodată, nu au fost aduse dovezi, spunea Gheorghe Prini, că noile exigenţe ar asigura inofensivitatea de care se arată preocupați autorii inițiativei. Gheorghe Prini nu exclude că îndărătul jinduitelor reglementări ar putea sta interesul banal de a încasa bani în plus de la edituri. Agenţia Naţională de Sănătate Publică nu a comentat deocamdată acuzațiile care i se aduc, dar nici nu pare dispusă să cedeze, aşa cum s-a întâmplat în 2010 când un regulament asemănător a fost blocat la insistența editorilor.
