Linkuri accesibilitate

Eremei Priseajniuc: În lupta cu boala „nu suntem singuri. Suntem împreună cu întreaga comunitate internațională”


Eremei Priseajniuc, directorul general al Agenției Medicamentului
Eremei Priseajniuc, directorul general al Agenției Medicamentului

Toamna este anotimpul gripei care, în combinație cu coronavirusul, este foarte periculoasă. Suntem pregătiți pentru a le face față?

Pentru Agenția Medicamentului, în calitate de regulator în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale este foarte important să asigure prezența în țara a celor mai eficiente medicamente utilizate în tratamentul COVID-19. Remdesivir este unul din medicamentele pe care l-am așteptam demult, fiind și primul medicament autorizat de SUA și UE pentru tratamentul COVID-19. Vom continua să depunem efort astfel încât cetățenilor să le fie oferite medicamente calitative și accesibile”, declarant Europei Libere Eremei Priseajniuc, directorul general AMDM.

Eremei Priseajniuc: În lupta cu boala nu suntem singuri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:45 0:00
Link direct

Europa Liberă: Statisticile arată că este în creștere numărul celor infectați; pe de altă parte, Dvs. trebuie să le spuneți cetățenilor, mai ales celor suferinzi, totuși când vor putea să facă rost de vaccinul anti-COVID.

Eremei Priseajniuc: „Agenția Medicamentului, în calitate de regulator național, întreprinde toate eforturile pentru a asigura prezența pe piață a necesarului de medicamente. Și nu doar medicamente, vorbim despre dispozitive medicale, utilizate acum în tratamentul și profilaxia Covid, în special măștile medicale, dezinfectanți, mănuși medicale. În acest sens, Agenția Medicamentului, pe lângă faptul că a inițiat o discuție cu toți actorii implicați în acest circuit, printre care sunt producătorii autohtoni de medicamente, producătorii străini, prin reprezentanții companiilor farmaceutice, inclusiv și companiile de cercetare în domeniul studiilor clinice, prin care Agenția Medicamentului îi invită și asigură prezența la cele mai noi tehnologii și cele mai noi tratamente în Republica Moldova.

Dacă e să vorbim despre vaccinul antiCOVID, cunoașteți foarte bine că eforturile sunt unele consolidate, depuse inclusiv de Ministerul Sănătății, respectiv a fost depus acel demers către organizațiile internaționale în ce ține de proiectul COVAX, în care Republica Moldova, alături de alte state ale lumii, vor beneficia de vaccinuri antiCOVID, imediat ce vor fi finalizate toate procedurile de efectuare a studiilor clinice în toate trei faze de evaluare. Respectiv, după finalizarea a ceea ce înseamnă toate aceste măsuri, și atunci când vom avea certitudinea că a fost dezvoltat un vaccin eficient și sigur, nu doar pentru cetățenii din Republica Moldova, dar și din întreaga lume, va apărea, inclusiv, și în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dvs. trebuie să aveți planul A și planul B. Planul A: din moment ce apare acest vaccin, să ajungă și pe piața Republica Moldova. Și planul B: de unde luați acest vaccin? Pentru că va fi o luptă mare în fiecare țară ca să aibă cât mai multe asemenea vaccinuri.

Eremei Priseajniuc: „Aveți perfectă dreptate, există aceste plan A, plan B. De asemenea, acțiunile care au fost întreprinse în paralel, nu doar în cadrul acelui proiect COVAX, dar și discuții pe diferite platforme ale OMS. Pe platforma partenerilor noștri de dezvoltare, cu sprijinul Comisiei Europene, cu sprijinul României și a altor țări implicate în această luptă. Nu suntem singuri. Suntem împreună cu întreaga comunitate internațională, fiindcă această problemă preocupă tot globul pământesc.”

Europa Liberă: UE a anunțat că pentru vecinii săi imediați, statele din Parteneriatul Estic, va avea grijă ca acest vaccin să ajungă și în aceste țări. Pe de altă parte, nu uităm vizita Dvs. la București, când ați vorbit și cu eurodeputatul român, care face parte din Comisia Europeană pentru Sănătate și ați avut o promisiune că și România ar putea să se implice și să ajute Republica Moldova. Mai rămâneți la acea idee de atunci?

Eremei Priseajniuc: „Desigur. Suntem într-o permanentă comunicare cu eurodeputatul, președintele Eurocomisiei de Cercetare a Parlamentului European, care, printre altele, este și raportor pentru bugetul de sănătate, dl Cristian Bușoi. Demersul dumnealui, adresat comisarului pentru sănă tate Stella Kyriakidess , referitor la suportul pentru Republica Moldova, a dat rezultate, inclusiv prin recentele declarații al dnei Stella Kyriakidess, referitor la inserarea unor clauze în contractele care sunt încheiate cu producătorii de vaccinuri, producătorii care vor dezvolta într-un timp proxim aceste vaccinuri, prin care să fie prevăzut dreptul țărilor UE să distribuie, inclusiv pentru țările non-UE, printre care suntem siguri că va fi și Republica Moldova, în condițiile în care țările membre UE vor recepționa acest vaccin. Și România, în acest sens, a manifestat deschidere, în contextul vizitei efectuate, după cum ați menționat, pe 13-14 august, curent, inclusiv platforma care a fost utilizată - și tot ce înseamnă MAI, - prin intermediul lui Raed Arafat, care este una dintre persoanele cheie în gestionarea crizei în România. Inclusiv și din partea Agenției Naționale a Medicamentului, dl Almășan, care de asemenea a manifestat deschidere și suport pentru implementarea cu succes a acestui proiect.”

Europa Liberă: Dacă e să vorbim, per ansamblu, referitor la vaccinuri, situația din R. Moldova cum se prezintă?

Eremei Priseajniuc: „Autoritățile și îndeosebi Ministerul Sănătății, Agenția Națională de Sănătate Publică, cu suportul organizațiilor internaționale, vorbim despre UNICEF, despre OMS, este într-un proces amplu de implementare a ceea ce ține de dotarea cu vaccinul antigripal. Vorbim de perioada rece a anului, care în acest an se va combina cu această pandemie. Și în acest sens, procesul de imunizare, conform celor expuse de către specialiștii din domeniul sanitaro-epidemiologic, se menționează a fi inițiată în debutul lunii octombrie, proces care...”

Europa Liberă: A început luna octombrie.

Eremei Priseajniuc: „... proces care ne așteptăm că va fi derulat odată ce va fi asigurată acea livrare menționată de Ministerul Sănătății, Agenția Națională de Sănătate Publică. Din cât am fost informați, livrarea se va face în câteva etape, respectiv, acest vaccin va ajunge în Republica Moldova. Dar ne referim la vaccinurile care vor fi oferite pentru grupurile de risc.”

Europa Liberă: Dar ce să facă celelalte categorii de cetățeni?

Eremei Priseajniuc: „Avem experiența altor țări, pe care o studiem, inclusiv acea vaccinare care poate fi efectuată prin intermediul sectorului privat. În multe țări ale lumii, inclusiv țări ale UE și în toate cele 50 de state ale SUA, este prevăzută comercializarea vaccinului în farmacii.”

Europa Liberă: De ce în Republica Moldova, în farmacie, nu poți să ai acces la un asemenea vaccin?

Eremei Priseajniuc: „Legislația în vigoare, ordinul Ministerul Sănătății din 2005, prevede acea restricție...”

Europa Liberă: Și nu poate fi amendată legea?

Eremei Priseajniuc: „Este ordinul. În condițiile în care există deschidere sau argumentare pentru a fi efectuată această modificare, poate surveni acea modificare, la nivel de ordin al Ministerul Sănătății. Dar ideea de bază este că în această perioadă complicată, cetățenii urmează să fie asigurați și această accesibilitate urmează să fie asigurată prin orice posibilitate, inclusiv prin domeniul privat, prin intermediul farmaciilor, comercializarea vaccinului antigripal prin farmaciile existente.”

Europa Liberă: Dar există o statistică care să arate clară câți dintre cetățenii RM acceptă imunizarea, vor să aibă acces la vaccin?

Eremei Priseajniuc: „Există diferite informații controversate, care sunt lansate în rețelele de socializare, dar ideea de bază este și una dintre prioritățile stabilite de OMS și de alte organizații internaționale este ca să lupte cu fenomenul de fake news, informațiile care duc la dezinformarea persoanelor, care sunt informate într-o formă neadecvată. În acest sens, noi tindem, împreună cu alte autorități, inclusiv Agenția Medicamentului, să promovăm informațiile cu privire la necesitatea vaccinării și menținerea acestui segment destul de important pentru sănătatea publică.”

Europa Liberă: Revenim la problemele pandemiei de Covid-19. Ziceam că autoritățile ne arată că e în creștere numărul de persoane infectate; pe de altă parte, se insistă totuși pe ideea că se fac prea puține teste. Ar fi cazul să fie mărit acest număr de teste, să depășească cifra de 3000 pe zi?

Eremei Priseajniuc: „Desigur că etapa de diagnosticare, de testare, este una importantă, de aceea și pașii întreprinși de autorități în aceste condiții sunt bineveniți. Ideea de bază e ca eforturile să se concentreze pe prevenirea și tratarea aceste maladii. Și desigur că cifra de testare urmează a fi stabilită în funcție de cerințele și criteriile care sunt indicate de autoritățile responsabile, precum este Agenția Națională de Sănătate Publică.”

Europa Liberă: Dar vor mai fi importate teste?

Eremei Priseajniuc: „Cunoaștem că urmează să vină o partidă mare de teste, pentru testarea în continuare a cetățenilor Republica Moldova.”

Europa Liberă: Cu insistență sunteți rugat să spuneți dacă numărul necesar de măști se găsește, de mănuși, de dezinfectanți, există stocuri suficiente ca lumea să nu intre în panică?

Eremei Priseajniuc: „Ceea ce ține de instituțiile medico-sanitare publice, licitațiile au avut loc. Din informațiile pe care le deținem, și livrările au fost executate. Piața de retail, tot ceea ce înseamnă persoanele fizice, prin intermediul farmaciilor, distribuitorilor de medicamente și dispozitive medicale, de asemenea asigură cu tot necesarul existența, inclusiv și a producătorilor autohtoni, tot ce înseamnă măști și dezinfectanți. Apariția de noi producători este unul din acele elemente prin care noi asigurăm ca să existe, să funcționeze și să depunem tot efortul și suportul de a asigura dotarea cu tot necesarul a cetățenilor noștri, care s-au pomenit în această situație foarte complicată.”

Europa Liberă: Echipament, utilaj este suficient?

Remdesivirul este prezent în Republica Moldova

Eremei Priseajniuc: „Desigur. Vorbim de echipamente cu care chiar și astăzi au fost asigurate instituțiile medico-sanitare publice. Dna ministru Dumbrăveanu, de asemenea, azi a prezentat o informație referitor la dotarea la multe instituții medicale, îndeosebi la secțiile de terapie intensivă din țară, care au fost dotate cu mult echipament necesar.”

Europa Liberă: Remdesivirul a ajuns în Republica Moldova?

Eremei Priseajniuc: „Remdesivirul este prezent în Republica Moldova. A fost importat ca urmare a unei autorizări din partea Agenției Medicamentului. Acest produs a fost importat săptămâna trecută în cantitate de o mie de fiole. El este prezent.”

Europa Liberă: Poate fi găsit deja în farmacii?

Eremei Priseajniuc: „Preparatul, la faza inițială, este conceput doar pentru a fi utilizat în instituțiile medicale, dar această utilizare urmează a fi stabilită în baza cantităților care vor fi înaintate de instituțiile medico-sanitare publice, adresate de Ministerul Sănătății și, în continuare, către Centrul de achiziții publice centralizate în sănătate, care vor derula procedura de achiziție publică și sperăm că într-o procedură simplificată, procedural prioritară, vor fi distribuite către instituțiile medico-sanitare publice. La momentul de față, acest produs se află doar la distribuitorul privat.”

Europa Liberă: Pentru că, inițial, la începutul acestui dialog, ziceam că s-a dat startul bătăliei internaționale pentru Remdesivir, vreau să vă întreb dacă Republica Moldova, în această bătălie, se va afla cam pe unde?

Eremei Priseajniuc: „Bătălia este dusă de cei care dezvoltă produsele farmaceutice, iar RM este beneficiar al acestor produse. Desigur că Republica Moldova, prin intermediul autorităților responsabile, încearcă să identifice cele mai bune și cele mai optime soluții, pentru ca cetățenii noștri să beneficieze de ultimele și cele mai noi tratamente în tot ceea ce înseamnă covid. În acest sens, vom identifica și vom continua dialogul cu producătorii, dacă vorbim de Remdesivir, cu producătorii care dețin patentă, licență de producere din partea companiei amercane GILEAD. Prima partidă care a fost adusă în Republica Moldova a fost, de fapt, prin intermediul acelei negocieri cu compania de producere căreia i-a fost acordată această licență de fabricare din partea companiei americane GILEAD.

Europa Liberă: Cu Rusia se duc negocieri?

Eremei Priseajniuc: „Noi discutăm pe diferite platforme, prin intermediul distribuitorilor de medicamente, prin intermediul companiilor de cercetare, efectuarea studiilor clinice cu diferite state ale lumii, cu diferite companii producătoare din lume. Avem o comunicare bună cu toate țările implicate, după cum am menționat, în lupta care ne interesează pe noi toți. Este o luptă comună, dusă de toate țările lumii. Este un moment foarte important, în care tot ce înseamnă siguranța și eficiența unui produs trebuie să fie garantată prin etapele și pașii stabiliți de organizațiile internaționale și în momentul precalificării de către OMS, produsele respective vor fi prezente și pentru cetățenii noștri. Tratamentul Covid este important, dar siguranța că medicamentele primite sau eficiența unui vaccin pentru prevenție sau pentru profilaxia unei maladii reprezintă o prioritate pentru autoritățile din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar cunoașteți cumva cum se prezintă situația în unitățile sanitare, acolo unde sunt concentrați pacienții cu Covid?

Eremei Priseajniuc: „Noi suntem în comunicare permanentă din punctul de vedere al stabilirii necesităților sau asigurării prezenței unor produse sau altele. În caz de apariție de amânări de livrare a unor produse, noi suntem informați de rând cu Centrul de achiziții publice în sănătate, prin care noi agurăm, prin instrumentele pe care le deține Agenția Medicamentului, cum ar fi mecanismul de autorizare, mecanismul de înregistrare, preț medicamente, laborator controlul calității. Adică, practic, noi încercăm prin aceste platforme, dar și prin platformele de derulare a studiilor clinice. Iată, spre exemplu astăzi am comunicat cu Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, cu conducerea acestui spital, referitor la derularea ultimelor două studii clinice, care, printre altele, aceste studii clinice, cu produse de anticorpi monoclonali a fost, printre altele, utilizate de președintele Trump, din SUA. În Republica Moldova, ca informație, aceste studii au fost aprobate la începutul lunii septembrie și în acestă miercuri. Chiar astăzi am semnat permisiunea de import pentru produsele antimedicamentoase monoclonali elaborate și dezvoltate de compania americană de biotehnologii Regeneron.”

Europa Liberă: O să se poată menține prețurile sub control? Nu o vor lua razna cumva prețurile la medicamentele de primă necesitate în această perioadă de pandemie?

Agenția Medicamentului încearcă și depune tot efortul ca aceste prețuri să nu fie majorate

Eremei Priseajniuc: „Agenția Medicamentului deține instrumentarul foarte important care este înregistrarea prețului de catalog, adică înregistrarea prețului de producător la medicamente. În acest sens, Agenția Medicamentului încearcă și depune tot efortul ca aceste prețuri să nu fie majorate, chiar în pofida unei cereri semnificative pentru anumite produse. Sigur că există acele tentative sau cereri din partea unor reprezentanți ai mediului de afaceri care, chiar în pofida situației complicate, urmăresc acel scop comercial pentru a majora prețuri chiar și cu 100-200 %. Dar Agenția Medicamentului este fermă în a gestiona situația și încearcă să identifice soluții ca să nu fie admisă această majorare, mai ales în situațiia în care ne-am pomenit. În acest sens, venim și cu un apel către acei producători, care înțelegem foarte bine că există unele argumente plauzibile în tot ce înseamnă majorarea prețului pentru substanța activă sau pentru materia primă, dar, totodată, îi rugăm să ia în considerație că suntem într-o situație foarte complicată, în condițiile în care urmează să menținem și să asigurăm pentru toți cetățenii noștrii accesibilitatea, inclusiv economică, la medicamentele necesare, nu doar în în rtatamentul Covid, dar și în perioada rece a anului.”

XS
SM
MD
LG