Socialiștii lui Dodon au rupt alianța cu Maia Sandu și au demis guvernul condus de ea în noiembrie 2019, din cauza neînțelegerilor despre numirea unui nou procuror general. Un an mai târziu, Dodon tocmai a fost bătut de Sandu în alegerile prezidențiale cu un scor record, iar majoritatea dominată de socialiști în parlament s-a destrămat.
În timp ce președintele pe ducă îi face noi și noi propuneri și sugestii celei care îi va lua locul la sfârșitul lunii decembrie, aliații lui Sandu i-au răspuns vineri că singurul lucru pe care îl mai poate face este pur și simplu să plece.
La două săptămâni de la înfrângerea în scrutinul prezidențial, Igor Dodon îi avansează o serie de sugestii învingătoarei cursei - proeuropenei Maia Sandu – toate reducându-se aparent la ideea că aceasta nu ar trebui să piardă timpul până la instalarea în funcție, ci să preia imediat responsabilitatea pentru conducerea țării, că Sandu ar avea chiar acum soluții politice pentru instalarea unui propriu guvern negociat cu formațiunile parlamentare și că nici el, nici Partidul Socialiștilor nu o va împiedica în această acțiune:
„Președintele nou ales trebuie să-și asume responsabilitatea pentru situația din țară, să înceapă de urgență consultările cu fracțiunile parlamentare pentru: sau numirea unui nou guvern, sau cum dizolvăm parlamentul și mergem la alegeri parlamentare anticipate”, a spus într-o nouă ediție săptămânală de pe blogul său, apoi într-o postare pe FaceBook președintele în exercițiu, Igor Dodon, care este și lider neformal al Partidului Socialiștilor.
„Dacă hotărăsc să mențină această guvernare, atunci nici o problemă: PAS are 15, PSRM - 37, împreună au 52 și pot să mențină această situație mai departe”, a mai afirmat el.
Un parlamentar din PAS, Sergiu Litvinenco, a reacționat spunând că „ceea ce trebuie să facă acum Igor Dodon e să-și strângă bagajele și să plece, preferabil atât el, cât și guvernul său, pentru că ambii sunt responsabili pentru dezastrul din țară. ”
„La modul practic, trebuie să intre dna Maia Sandu în mandat, apoi vom identifica soluțiile constituționale”, ne-a mai spus parlamentarul.
Guvernul va trebui totuși să-și prezinte demisia
Cum se explică totuși această aparentă dorință a lui Igor Dodon de a iniția o reașezare a echipei guvernamentale, împreună cu Sandu? Iată viziunea analistului politic Igor Boțan: „Dl Dodon vine cu această propunere înțelegând că, de fapt, mandatul guvernului a expirat, or ne amintim cu toții că acum un an șeful guvernul spunea că mandatul său este doar pentru un an, până la alegerile prezidențiale, lucru care a fost fixat chiar în programul de guvernare. Părerea mea este că probabil guvernul va trebui totuși să-și prezinte demisia, iar după această vor exista alternativele – fie este numit un nou guvern, fie să fie urmată procedura până dizolvarea parlamentului devine inevitabilă.”
Însăși Sandu și-a reafirmat joi opțiunea pentru declanșarea unor alegeri parlamentare anticipate, dar a spus că guvernul nu ar trebui să plece decât doar după adoptarea legilor bugetare. În parlament, două săptămâni de activitate legislativă reluată după alegerile câștigate de Sandu au arătat că socialiștii nu au probleme cu sprijinul parlamentar, iar cei care îi ajută acum, după retragerea din majoritate a democraților lui Pavel Filip sunt parlamentarii plecați din formațiunea fostului speaker și fin de cununie al democratului Vlad Plahotniuc, Adrian Candu.
Regruparea de forțe s-a întâmplat chiar înainte de bătălia finală între Sandu și Dodon, iar analiștii au spus atunci că, anticipându-și înfrângerea, președintele cu simpatii pro Kremlin își securizează măcar poziția formațiunii sale din parlament.