Republica Moldova este în așteptarea vaccinului. Mai precis, a unui dublu vaccin: unul anti-pandemic – statisticile ne plasează pe unul din ultimele locuri în Europa –, și un „vaccin politic”, care să provoace alegeri anticipate, să valideze un parlament fără corupți și traseiști, o guvernare onestă, eficientă, în interesul oamenilor.
Chișinăul va primi vaccinul anti-Covid promis de România și de Uniunea Europeană, dar mai ales, vaccinul care va veni în câteva zile prin intermediul programului COVAX al OMS – gratuit în proporție de 20% din necesarul Republicii Moldova și ulterior procurat la prețuri preferențiale. Sunt vești bune, doar că să auzi la postul public de radio că Moldova va efectua printre ultimele procesul de vaccinare, în rând cu țările africane, e destul de descurajant.
Cum a ajuns Republica Moldova – „stat european, cu limbă, cultură, vocație europeană”, am citat din alocuțiunea președintei Maia Sandu la Paris, ținută în fața presei, alături de președintele Emmanuel Macron –, cum a ajuns așadar Moldova în aceeași „clasă” cu țările africane, foarte sărace, ne-ar putea-o spune cronicarii istoriei post-sovietice a acestui ținut nici până astăzi pe deplin lămurit asupra azimuturilor valorice și geopolitice spre care ar dori să meargă.
Pandemia a găsit Moldova cu un sistem medical foarte precar și cu o populație, afirmă specialiștii, lipsită de o minimă cultură sanitară. Cei ce urmăresc fenomenul pandemic știu cât de aspre sunt restricțiile impuse în țările europene – Italia, Germania, Marea Britanie etc. – unde avem numeroși conaționali. Programul fiecărei instituții este cronometrat, deplasările sunt limitate, activitățile cu public restrânse și ele, orice bolnav, orice sursă de infectare este supravegheată. Nimic din toate acestea la noi, deși procentul îmbolnăvirilor, raportat la numărul populației, este foarte mare.
Experții din medicină consideră că noua creștere a cazurilor de contaminare, după o perioadă de relativ recul, se explică prin relaxarea măsurilor sanitare și prin oboseala psihică a oamenilor. Există apoi și efectul banalizării, obișnuința de a conviețui cu virusul. Știm că este aici, printre noi, știm că e nemilos, dar și că, în același timp, nu e obligatoriu să te lovească pe tine, individul X. Când se întâmplă totuși să înhațe boala, nefericitul este automat separat de comunitate și își trăiește șansele de supraviețuire aproape la ruleta rusească.
Orice familie care are un membru al ei spitalizat cu noul coronavirus trece prin mari emoții și frământări: nimic nu e sigur cu această maladie, vindecarea depinde nu atât de eficiența medicamentelor – care, totuși, au salvat zeci de mii de oameni în Moldova! –, cât de robustețea organismului, de prezența sau de lipsa unor „co-morbidități” (iată un termen înfricoșător…). Și, foarte important, vindecarea depinde de voința de sănătate a pacientului, de încredere, de conduita corectă, de eforturile pe care se cuvine să le facă de sine stătător, cum ar fi exercițiile de respirație și mișcarea fizică în general.
Astfel că ceea ce va avea de făcut Ministerul Sănătății, ca și întreg guvernul interimar de la Chișinău, este buna organizare și mai ales o clarviziune a administrării serului salvator (va exista o platformă de programare?, care va fi ordinea vaccinării după acoperirea primelor etape – medicii și pensionarii?), pentru că s-a văzut că apar destule probleme în procesul de vaccinare chiar și în țări mai dezvoltate și cu un sistem mai funcțional. Trebuie să amintim și de rezistența populației la ideea de vaccinare, bântuie tot felul de sperietori pe tema asta. Așa cum unii nu cred în existența Covidului, alții nu cred în eficiența remediilor la el.
O altă urgență pentru Republica Moldova, cum spuneam, este „vaccinarea” politicienilor împotriva relelor moravuri. E nevoie de un leac care să elimine (sau măcar să diminueze) corupția, ipocrizia, rapacitatea din rândurile clasei politice. Fotografia sumbră de azi a Moldovei „se datorează” acestei caste conducătoare până acum intangibile, care a sărăcit poporul, i-a întunecat orizontul, alungându-i din țară pe cei mai buni – pe tinerii creativi, cu inițiativă, pe oamenii energici, cu potențial întreprinzător.
Votul probabil din această săptămână pentru investirea noului guvern, care și-a depus programul și CV-urile la parlament, este unul nesigur și imprevizibil. Avem o situație ambiguă prin însuși insolitul conjuncturii politice. Premierul desemnat Natalia Gavriliță și colegii ei au un program de guvernare ambițios, sunt gata să-și preia îndatoririle, dar își doresc alegeri anticipate, pentru a se putea bizui pe un parlament de oameni integri, devotați reformelor. Aceleași declarații le-a făcut mai devreme și președinta Maia Sandu.
Pe de altă parte, observăm comportamentul abscons al socialiștilor. Dodon și PSRM, care deși mai dețin controlul unor instituții prin oamenii lor din guvern, PG, CNA ș.a., o acuză pe Maia Sandu – un președinte cu atribuții limitate – că „se plimbă în străinătate”, că nu-și onorează promisiunile din campanie în ce privește combaterea crizei pandemice, majorările de salarii, ajutoarele pentru agricultori etc.
Dodon se face a uita că responsabilitatea pentru aceste obiective sunt ale PSRM și ale aliaților lor care au votat un buget pentru 2021 cu un enorm deficit la capitolul venituri, aruncând această „bilă fierbinte” în brațele noului șef al statului. Or, lupta cu corupția, obținerea vaccinului anti-Covid, combaterea crizei economice stau în sarcina guvernului în exercițiu, care este moștenirea lui Dodon, nu creația Maiei Sandu. Toate criticile socialiștilor sunt de fapt niște autoreproșuri și cetățenii înțeleg foarte bine acest lucru.
Țara nu „s-a oprit pe loc” din cauza Maiei Sandu și a „jocurilor sale politice”, așa cum pretinde fățarnic șeful PSRM. Țara a rămas încorsetată în schemele „statului captiv” al lui Plahotniuc și Dodon. Aici, da, nu s-a schimbat nimic.
Dacă vor eficiență, dacă vor rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă Republica Moldova după ani de guvernare oligarhică, socialiștii au posibilitatea să voteze guvernul Gavriliță, să voteze inclusiv instituirea unei Procuraturi Anticorupție și a unui Tribunal specializat în judecarea acestor dosare de rezonanță, dosare de care actuala conducere a Procuraturii Generale și judecătorii din sistem refuză să se ocupe. Iar după ce vor vota noul cabinet de miniștri să permită acestui guvern cu puteri depline să lucreze, nu să-l saboteze.
Orice scenariu e posibil, mai ales acela în care Executivul propus de Maia Sandu să nu fie votat, iar la a doua tentativă o majoritate oficializată – Dodon-Shor-Plahotniuc – să vină cu un guvern al său, anulând perspectiva anticipatelor, adică șansa ca țara să intre în sfârșit pe un făgaș al normalității, al construcției. Și atunci va începe un lung război de uzură între președinta Maia Sandu și majoritatea cleptocrată din parlament, război în care tocmai interesele omului necăjit din Moldova vor avea de suferit.
Dacă lumea civilizată, comunitatea internațională este gata să ne furnizeze vaccinul care să ne salveze de coronavirus, ea, din păcate, nu ne poate ajuta cu „vaccinarea morală” a clasei politice de la Chișinău. O pot face moldovenii înșiși, oamenii politici reformatori, doar că drumul până acolo e lung și minat de obstacole.
