Decizia principalei organizații non-guvernamentale care luptă pentru drepturile omului, Amnesty International, de a nu-l mai considera pe Aleksei Navalnîi un „prizonier de conștiință” (“prisoner of conscience”, «узник совести» în rusă) din pricina unor „remarci trecute” (dar fără a preciza care sunt acelea), a luat pe toată lumea prin surprindere.
În Anglia, țara de origine a organizației, și unde se și află cartierul general Amnesty, la Londra, marele expert, politolog și jurnalist specializat în Europa de Est și Rusia, Edward Lucas, publică un comentariu în The Times în care spune limpede: „Amnesty greșește retrăgându-i sprijinul lui Navalnîi”.
The Guardian (care oferă un link către un interviu cu Navalnîi din 2017), scrie că șefa actuală a Amnesty, Julie Verhaar, a mai și căzut pradă unei farse sau înscenări, fiind obligată să șteargă miercuri seara o postare pe Twitter în care ea îi mulțumea unei persoane care o contactase imitându-l pe colaboratorul apropiat al lui Navalnîi, Leonid Volkov.
The New Yorker oferă la rândul său o întreagă anchetă, semnată de specialista Masha Gessen, despre cum s-a ajuns aici și care au putut fi presiunile și manevrele insidioase, chiar în interiorul organizației Amnesty, pentru ca lui Navalnîi să-i fie retrasă calitatea de „prizonier de conștiință”.
În paralel cu toate acestea, în Italia, Corriere della Sera are astăzi (numai în ediția pe hârtie) un mic studiu despre felul în care Navalnîi „revoluționează limbajul politic la Moscova; din celulă, cu familia (și pe Instagram)”. Familia Navalnîi: un roman rusesc e titlul articolului din Corriere, care descrie în detaliu sprijinul enorm pe care i-l aduc dizidentului membrii familiei sale: soția Iulia (44 de ani) și copiii, fata Dașa (20) și băiatul Zahar (13).
Amnesty îi acordase titlul de „prizonier de conștiință” lui Navalnîi exact în ziua în care el a fost arestat pe aeroport, la întoarcerea la Moscova, pe 17 februarie, așa cum a anunțat-o imediat chiar Amnesty. Retrăgându-i titlul abia o săptămână mai târziu, Amnesty continuă însă să ceară insistent eliberarea lui.
De altfel, cum o amintește la München Süddeutsche Zeitung, încă acum câteva zile, pe 20 februarie, Amnesty cerea cu insistență eliberarea lui Navalnîi.
Analizând cadrul mai larg al Rusiei, cotidianul conservator francez Le Figaro scrie astăzi despre «Inflația care alimentează nemulțumirea rușilor». „Manifestațiile în favoarea lui Navalnîi sunt și pentru că rușii s-au săturat de traiul ăsta și de inflația permanentă. /.../ Anul trecut, euro a crescut cu 30% față de rublă, iar dolarul cu 20%. Asta, evident, afectează negativ prețul produselor de bază.”
La rândul său, cotidianul stângii intelectuale pariziene Libération rezumă astfel, citând chiar din textul Amnesty: Navalnîi e „persecutat din rațiuni politice”, dar „nu mai este un „prizonier de conștiință”. Ciudat! Libération scrie că decizia Amnesty „ridică o serie de întrebări”. Trecutul naționalist al lui Navalnîi era foarte cunoscut. „La începutul anilor 2000, dizidentul difuza fără vreo ezitare tot felul de idei xenofobe și anti-imigrație în videourile lui, idei de care s-a îndepărtat încetul cu încetul pe măsură ce se angaja politic.” Amnesty știa toate aceste lucruri când i-a acordat titlul de „prizonier de conștiință” la întoarcerea la Moscova, pe 17 februarie.
De unde vine, întreabă Libération, această bruscă răsturnare de situații? Libération îl citează pe Alexander Artemyev, purtător de cuvânt al ONG-ului, care spune că Amnesty a primit „un val de cereri” ca lui Navalnîi să i se retragă titlul. Atunci, spune el, serviciul juridic al Amnesty a analizat declarațiile trecute ale lui Navalnîi și a decis că într-adevăr unele conțineau un „discurs de ură”, incompatibil cu calitatea de „prizonier de conștiință”.
Artemyev, purtătorul de cuvânt al Amnesty, scrie Libération, amintește că „organizația i-a luat înapoi acest titlu chiar și lui Nelson Mandela, în anii 1960, pe când acesta justifica folosirea forței în lupta împotriva apartheidului.”
Răspândirea imaginii negative a lui Navalnîi în Occident
Adevărul este că în presa occidentală s-au răspândit rapid în ultima vreme detaliile și comentariile negative despre Navalnîi, inclusiv într-un săptămânal politico-satiric cum este Charlie Hebdo, care pe 1 februarie, înainte de întoarcerea lui Navalnîi la Moscova, a publicat un portret scris cu vitriol (Navalnîi:„super-eroul cu mantia flenduroasă”) scris de fondatoarea FEMEN, ucraineanca Ina Șevcenko, care scria:— „Navalnîi și-a început cariera politică în anul 2000 în partidul de centru-stânga «Iabloko» («Mărul»). A fost dat afară din partid în 2007, pentru «activități naționaliste» și acela a fost începutul unei lungi controverse în jurul persoanei lui. A scandalizat apoi pe multă lume creând mișcarea populară «Narod» («Poporul»), împreună cu celebrul naționalist rus Zahar Prilepin și sprijinind intervenția militară a Rusiei în Georgia. Mai recent, poziția sa asupra anexării Crimeii ucrainene a stârnit iarăși confuzie printre opozanți. Navalnîi a spus că dacă el devine președinte, atunci Crimeea anexată ilegal va rămâne parte din Rusia.”
Desigur, Charlie Hebdo nu neagă însă că Navalnîi și-a riscat autentic viața și că a devenit acum omul cel mai influent din Rusia.
Cum e văzut Navalnîi în Ucraina
La fel de amestecate și complexe sunt și sentimentele ucrainenilor față de Navalnîi, în primul rând datorită faptului că acesta justifică ocuparea Crimeei, în special într-un interviu cu radioul rusesc independent «Eho Moskvî» in octombrie 2014, la șapte luni de la ocuparea peninsulei de către Putin.
La fel, într-o postare din 2018 pe Twitter, Navalnîi îl făcea pe Putin vinovat de faptul că biserica ortodoxă ucraineană s-as separat de cea rusească, un lucru cu care el, Navalnîi, nu este absolut deloc de acord.
Totuși, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a sprijinit cererile protestatarilor și ale manifestanților ruși pentru eliberarea lui Navalnîi.
Cum reacționează presa rusă
La Moscova, Rossiiskaia Gazeta, considerat practic ziarul puterii, a menționat retragerea titlului lui Navalnîi de către Amnesty doar ca pe o știre care n-ar fi meritat un tratament mai larg.
Unele din ziarele care nu depind de putere, precum Kommersant, la rândul lor nici nu menționează retragerea titlului lui Navalnîi de către Amnesty International. Moskovski Komsomoleț, în schimb, are un comentariu foarte dur, semnat Dmitri Popov, care spune totul din titlu: «Retrăgându-i calitatea de „prizonier de conștiință” lui Navalnîi, Amnesty International i-a făcut un cadou Kremlinului».
Articolul amintește și despre influența asupra opiniei publice occidentale a așa-numitei „cancel culture” (культурa отмены) căreia, consideră autorul, i-a căzut victimă Navalnîi.
„Harry Potter”, scrie el pe un ton amar, este biblia noii generații de „revoluționari”, el amintind cu această ocazie scandalul stârnit anul trecut când autoarea romanelor Harry Potter, britanica JK Rowling a fost acuzată de mulți fani de „transfobie” și a primit toate insultele imaginabile, inclusiv prostituată și “feminazi”, sau noua etichetă infamantă de terf (trans-exclusionary radical feminist), termen prin care sunt desemnate feministele radicale care refuză să accepte feminitatea transsexualilor. Rowling doar atrasese sarcastic atenția asupra unui articol de presă în care, dintr-un exces de „corectitudine politică”, femeile erau calificate de „persoane cu menstruație”(people who menstruate), în loc de „femei” pur și simplu. JK Rowling întreba ironic în postare: cum atunci să spunem în loc de women? Să zicem: Wumben? Wimpund? Woomud?
Articolul din Moskovski Komsomoleț, foarte critic, dă și alte exemple de excese și pune întrebarea: „cum de s-a ajuns la asta”? „Noi aici ne luptăm cu Putin pentru libertatea noastră și a voastră, iar voi...” S-a ajuns că până și feministele îl acuză pe Navalnîi de sexism.”
Concluzia comentariului rusesc este: continuați atunci să vă luați principiile morale din Harry Potter.
(PS. În trecut, Amnesty International mi-a facilitat și mie interviuri, de pildă în 2015 cu Ensaf Haidar, soția bloggerului Raif Badawi, întemnițat din Arabia Saudită. Interviul din acest link, pentru Europa Liberă, a fost realizat în birourile Amnesty din Bruxelles.)
