Linkuri accesibilitate

Oameni înțepați: țările în care vaccinarea e obligatorie


Începând de vineri 10 septembrie, Danemarca ridică absolut toate restricțiile din spațiul public, după ce s-a ajuns la procentul de 96% de vaccinați printre cei de peste 65 de ani. La asta, desigur, nu s-a ajuns fără un riguros program de vaccinare și de încurajare a testării regulate.

Oameni înțepați: țările în care vaccinarea e obligatorie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:32 0:00
Link direct

Obligativitatea vaccinării există deja de multă vreme, în mai multe țări, în unele sectoare ale economiei și administrației și serviciilor sociale sau medicale, apoi în rândurile personalului din învățământ, dar începând mai peste tot cu serviciile medicale.

Ultima țară care introduce vaccinarea obligatorie pentru toți angajații guvernamentali este, începând de astăzi, Statele Unite, dar deja mai devreme anul acesta, în Franța, Emmanuel Macron anunțase vaccinarea obligatorie pentru orice lucrător din sănătate, ba chiar și sancțiuni pentru cei care nu o fac, mergându-se până la îndepărtarea de la lucru și suspendarea salariului. O legislație similară care impune vaccinarea pentru lucrătorii din sănătate, sub amenințarea tăierilor din salariu funcționează încă din martie în Italia.

Australia a introdus în iunie vaccinarea obligatorie pentru lucrătorii din sănătate, mergând până la îngrijitorii din azilurile de bătrâni. O obligație similară va intra în vigoare începând din octombrie în Canada, în Grecia și, în paralel, în Marea Britanie, deși Boris Johnson a căutat multă vreme să evite introducerea unor reguli atât de stricte.

Până și mult reticenta Ungarie a decis în iulie să facă obligatorie vaccinarea lucrătorilor din sectorul sănătății.

„Covidari din toate țările, uniți-vă”: vaccinarea obligatorie în SUA

Sub titlul „Covidari din toate țările, uniți-vă”, la Moscova, cotidianul de (semi)opoziție Kommersant anunța în această că Joe Biden dorește un summit mondial destinat combaterii Coronavirusului prin vaccinare.

Asta, în vreme ce, cum o anunță The New York Times, Joe Biden a semnat un decret (executive order) care va obliga practic toți angajații federali, dar și contractanții, să se vaccineze sau să se testeze săptămânal, pentru a împiedica răspândirea tot mai rapidă a variantului Delta. „Un ton mai ostil decât până acum”, remarcă The Washington Post, care scrie că Biden se arată extrem de nemulțumit de cei nevaccinați, spunând că o minoritate încăpățânată frânează eforturile de combatere a pandemiei. E semnul unei “foarte mari nemulțumiri”, observă și Huffington Post. 64 % din americanii eligibili sunt deja vaccinați, dar multe milioane continuă să refuze.

Cum o explică CNN, din iulie încoace, funcționarilor federali li se cerea deja să se vaccineze sau să se supună unui depistaj regulat. De acum înainte, testarea săptămânală nu mai este opțională. La fel, întreprinderile cu mai mult de 100 de angajați vor trebui să-și oblige personalul să se vaccineze sau să se testeze în fiecare săptămână, riscând altfel amenzi care ar putea urca până la 14.000 de dolari pentru fiecare angajat. Cu totul, noile reguli privesc circa 80 de milioane de persoane în SUA.

Cum o amintește NPR, discursul intervine pe fundalul unui bilanț de 650.000 de morți și 40 de milioane de cazuri de la începutul pandemiei, însă miza este și politică, cu uriașe implicații pentru Biden și democrați. ABC semnalează că indicele aprobării publice a gestionării pandemiei de către administrația de la Casa Albă a scăzut cu șase puncte între iunie și august (coborând la 52 %).

Or, oprirea răspândirii virusului a fost una din principalele promisiuni de campanie, iar democrații consideră lupta împotriva pandemiei “ca fiind esențială pentru a păstra controlul asupra Congresului în 2022”, când vor avea loc alegerile de la jumătatea mandatului, insistă Politico.

Fox News revelează că „republicanii au explodat de furie” în urma discursului lui Biden. „Este absolut neconstituțional”, a denunțat Thomas Massie, deputat din Kentucky în Camera Reprezentanților. „A forța oamenii nu este un răspuns. A se vaccina sau nu este problema pacientului și a medicului său, nu a guvernului federal”, s-a plâns și colegul său din Florida Neal Dunn. Doug Ducey, guvernator din Arizona, a criticat o „abordare dictatorială” a problemei, „care va face mai mult rău decât bine”.

În alte state, situația este total diferită. La câteva ore numai după intervenția lui Biden, în bastionul democrat care este Los Angeles, s-a anunțat că școlile vor impune vaccinarea elevilor în vârstă de peste 12 ani. „Prima obligativitate de acest tip într-unul din sistemele școlare cele mai importante ale națiunii”, subliniază Los Angeles Times.

Deja înainte de anunțul acestor noi măsuri radicale, Slate ironiza: „dacă ai de-a face cu o opoziție politică înverșunată care te va numi un Hitler al vaccinurilor indiferent de măsurile luate pentru a opri pandemia, atunci măcar să fie obligații clare”.

***

Chiar dacă s-a atins o rată de vaccinare anti-Covid de doar puţin peste 20 la sută din populaţia adultă, autoritățile R. Moldova nu intenționează deocamdată să introducă obligativitatea vaccinării. Posibilitatea imunizării impuse în unele sectoare ale economiei şi administraţiei publice, dar mai ales în medicină, educație şi servicii sociale a fost examinată ocazional de către autorităţile sanitare, stârnind de fiecare dată valuri de critici. Până la urmă, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică, responsabilă de gestionarea pandemiei, a decis să formuleze doar o recomandare în adresa managerilor de întreprinderi şi instituții publice solicitându-le să-şi imunizeze angajaţii în proporţie de 70 la sută către luna septembrie.

Potrivit medicului epidemiolog de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică Veaceslav Guţu problema vaccinării obligatorii nu se pune la modul cel mai serios din mai multe motive.

„În primul rând, stocurile de vaccin încă sunt limitate. În cazul în care pui obligativitatea trebuie să ai acoperire, surse sigure că în ţară vor fi suficiente stocuri de vaccin. Acesta este unul din aspecte.”

Un alt motiv, precizează funcţionarul, este că impunerea vaccinării nu se numără printre recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). „Iar majoritatea deciziilor care se iau la noi în republică au la bază deciziile şi recomandările OMS.”

Vaccinul anti-Covid trebuie introdus în programul naţional de imunizare

Experta Ala Tocarciuc se numără printre specialiştii din sănătate care pledează pentru obligativitatea vaccinării în cazul unor categorii de angajați, cum ar fi cei din educație, asistență socială, comerț, servicii, transport și instituții de stat. Ea precizează că o astfel de decizie ar fi bine să fie precedată şi de adoptarea unor acte normative.

„Vaccinul anti-Covid trebuie introdus în programul naţional de imunizare, care să prevadă pentru ce categorii de populaţie el este obligatoriu. Astfel angajatorii vor putea să fie motivaţi să stipuleze obligativitatea acestui vaccin în contractele de muncă, documente care se semnează benevol şi bilateral de ambele părţi. Cu astfel de măsuri concrete, juridice se poate stimula acest proces în rândul angajaţilor în câmpul muncii. Trebuie să ţinem cont că avem mulţi oameni care nu lucrează deloc, nu sunt angajaţi oficial sau sunt zilieri. Pentru ei nu ai instrumente juridice să-i aduci la cabinetul de vaccinare. Pentru aceste categorii, trebuie de gândit alte măsuri”.

Ca să impulsioneze totuşi procesul de vaccinare, despre care experţii constată că a intrat într-un impas vizibil, autoritățile din sănătate au început să adopte soluţii alternative celei de a impune imunizarea. Una din ele fiind încurajarea testării regulate la Covid. Angajații din educație, bunăoară, cei care nu vor sau nu se pot vaccina sunt obligați să prezinte la fiecare două săptămâni teste negative pe care trebuie să le facă din bani proprii. Testarea persoanelor care nu s-au imunizat şi care nu au anticorpi devine obligatorie începând de sâmbătă, 11 septembrie, pentru accesul la evenimente publice desfășurate atât în aer liber, cât şi în spaţii închise. Ar putea fi impusă şi pentru a avea acces în localurile de alimentație publică şi în hoteluri. În ce priveşte lucrătorilor medicali care refuză să se vaccineze, Guvernul intenționează să nu le mai ofere unele ajutoare financiare, cum ar fi indemnizația unică de 16 mii de lei în cazul infectării la locul de muncă şi alocaţia de o sută de mii de lei în caz de deces asociat cu Covid.

Previous Next

XS
SM
MD
LG