Cum o relatează la Moscova Kommersant, cotidian încă de opoziție, dar al cărui site devine din ce în ce mai greu accesibil, cererea Moldovei de a adera la UE a devenit pretextul pentru o cerere pe lângă ONU a Tiraspolului (anunțată pe 4 martie) de a deveni independent de Moldova.
Cum o amintește Kommersant (vezi mai jos câteva remarci despre starea presei ruse și cenzurii în ultimele săptămâni): Transnistria, sau «Republica Moldovenească Nistreană» (RMN) și-a declarat independența în 1991 și a trecut prin doi ani de “război civil” cu Chișinăul. Din 1992, trupe rusești “de menținere a păcii” au fost desfășurate de-a lungul Nistrului. «Rusia nu a recunoscut oficial independența RMN, dar locuitorii de acolo nu și-au ascuns niciodată dorința de a integra Rusia într-un fel sau altul.»
Tiraspolul cere Organizației Națiunilor Unite, OSCE, mediatorilor și observatorilor în formatul 5+2 „să recunoască o realitate ce există deja de 30 de ani”, și anume: existența Transnistriei ca entitate independentă.
Kommersant citează un “responsabil” nenumit al guvernului de la Chișinău, care spune că nu vede acolo un alt risc de destabilizare regională: «Moldova se află într-o situație complet diferită de Ucraina. Republica noastră este neutră, noi nu vrem să aderăm la NATO și avem un dialog deschis cu Tiraspolul”. Toate astea ne fac să credem că Rusia nu ar căuta să ia măsuri agresive împotriva Moldovei.»
Le Monde are însă un mare reportaj scris și fotografic din Republica Moldova, în care prezintă o viziune mai sumbră despre viitorul imediat al Moldovei:
Cu 100% din gaze importate din Rusia și cu parte din energia electrică furnizată de o uzină aflată în Transnistria, Moldova este la cheremul Moscovei, scrie Le Monde. În octombrie 2021, Gazprom a umflat deja prețurile cu 40%, iar țara prezintă acum o rată a inflației de 20%. Mai mult, multe produse, inclusiv medicamente, sosesc din Odessa. Dacă acest port de un milion de oameni ar cădea în mâinile Rusiei, situația ar deveni dezastruoasă, atât în ceea ce privește aprovizionarea, cât și amploarea fluxului de refugiați.»
Ucraina: «culoarele umanitare»
Cum a scris-o de îndată, în Franța, același Le Monde: Kievul a refuzat să accepte «culoarele umanitare» propuse de Kremlin, deoarece ele duc cu toatele spre Rusia și Bielorusia.
La Moscova, din nou Kommersant (al cărui site este din când în când inaccesibil) o citează pe vice-președinta Ucrainei, Irina Veșciuk, care insistă că guvernul de la Kiev nu va accepta să lase ca refugiații să meargă spre Rusia pe acele “culoare umanitare”.
Kommersant o citează ca spunând că este vorba acolo de o “manipulare”, Kremlinul sperând să-i facă pe liderii mondiali precum Emmanuel Macron, sau chiar și pe Recep Tayyip Erdogan al Turciei, să creadă în dorința Rusiei de a accepta o soluție non-militată a conflictului.
La fel, The Economist, la Londra, o citează pe Ingrida Simonyte, șefa guvernului Lituaniei, care spune că Putin este un “mincinos patologic”
The Daily Telegraph amintește ceea ce poate fi considerat o crimă de război: în unele locuri, de-a lungul unor asemenea “culoare”, civilii sunt bombardați dinspre partea rusă,
Organizația Human Rights Watch a publicat chiar în această dimineață un protest oficial în care acuză forțele ruse — cu exemple precise — că omoară civili ucraineni care fug.
Dar la Moscova cotidianul pro-guvernamental Izvestia scrie mare că «Naționaliștii ucraineni au tras asupra coloanei de locuitori pașnici din Mariupol» (vezi mai jos despre amploarea propagandei oficiale din Rusia).
Pierderile în militari sunt mari și în partea rusă, ceea ce a început să ducă la proteste publice din partea mamelor de soldați, precum în acest video, împotriva guvernatorului din Kemerovo, în Siberia. Acesta explica alegătorilor situația militară din Ucraina, iar mamele au început să protesteze în sală că fiii lor sunt folosiți drept «carne de tun».
— «Unde este feciorul dumitale?» întreabă o mamă.
— «Băiatul meu studiază la facultate», răspunde stânjenit guvernatorul, printre murmure dezaprobatoare.
Ce-a mai rămas din presa rusă
În Rusia, remarcă Le Monde, jurnaliștii occidentali sunt acum de două ori mai prudenți ca înainte: «Sub amenințarea cu sancțiuni în cazul încălcării unei legi noi adoptate vineri, 4 martie, de către parlamentul rus, presa internațională caută soluții pentru a putea informa în continuare.»
Noua lege pedepsește cu închisoarea difuzarea de „informații false despre armată”. Deodată, corespondenții occidentali și trimișii speciali din mass media străine au început să-și măsoare cuvintele. Pentru unii, o soluție ar fi să se retragă de pe Twitter, exprimându-se de acum doar în organul de presă de acasă pentru care lucrează. Sau să nu mai scrie despre evenimentele de la Moscova, așa cum au anunțat încă de sâmbătă, 5 martie, că vor face RAI din Italia și ZDF și ARD germane, ba chiar cum a decis până și Libération duminică după-amiază, scriind: «Moscova face din jurnaliști niște criminali în acest război al informației, dar noi vom continua.»
Libération mai scrie: «A lucra sub pseudonim și a face ca articolele să nu poată fi atribuite unui corespondent anume a devenit prea riscant în momentul de față», regretă conducerea ziarului într-un mesaj către cititori.
De altfel, Washington Post nu mai semnează articolele transmise din Rusia (nu mai apar nume, date și locuri în josul articolelor). Agenția France-Presse atribuie doar generic și vag depeșele sale din Moscova biroului de la fața locului și nu unui anumit autor. Cât despre televiziunea franceză BFM-TV, aceasta și-a retras cu totul corespondenții de la Moscova.
De altfel, o parte din presa occidentală și-a văzut activitatea suprimată de autorități: începând de duminica trecută, BBC World News, sau în partea franceză TV5 Monde, nu mai sunt difuzate în Rusia.
La fel se întâmplă și cu prea locală independentă: parchetul a blocat deja site-ul tele-canalului Dojd («Дождь») și a interzis ca radio-ul Eho Moskvî («Эхо Москвы») să mai emită.
Principalul cotidian de opoziție, Novaia Gazeta, a publicat un editorial în care se solidarizează cu cele două organizații mass-media, numind intervenția procuraturii «o intruziune grosolană (грубым вмешательством) în activitatea legitimă a presei».
În război, chiar și jurnalismul este o victimă
În această situație, publicul rămâne deseori cu rețele sociale, cu «zvonuri» și cu legende deseori absurde sau improbabile, chiar dacă ele sunt preluate și de o parte din presă, cum este legenda urbană cu: -- “o femeie din Kiev a doborât o dronă rusească, de la balcon, cu un borcan de murături”.
În cazul acesta, al unei povești devenite “virală” în presă și pe rețelele sociale, sursa este una singură: o postare pe Twitter a lui Liubov Tsybulska (Любовь Цыбульская), consiliera pe probleme de securitate a ministerului ucrainean de externe.
“Elevul dizident dintr-a șasea”: ce-a mai rămas din presa rusă
“Cu cărțile pe masă” este titlul articolului din Novaia Gazeta în care se analizează retragerea de pe piața să a marilor companii de cărți bancare VISA și MasterCard.
Novaia Gazeta e printre ziarele care continuă să reziste (redactorul șef, Dmitri Muratov, a primit anul trecut premiul Nobel pentru Pace), însă folosește obligatoriu vocabularul spus de autorități. Astfel, ziarul nu folosește niciodată cuvinte precum «război» pentru a descrie situația din Ucraina, ci doar «operațiune militară» (военная операция), pentru a da un singur exemplu.
Nemaiputând să scrie direct despre război fără a trece prin închiderea site-ului, Novaia Gazeta abordează acum mai ales faptele de societate legate de război.
Aflăm astfel că n Rusia un copil de 12 ani, din clasa a șasea, a fost persecutat și i-a venit poliția acasă pentru că în clasă, la școală, a arătat că nu acceptă poziția oficială, potrivit căreia nu se poate vorbi de război în Ucraina, ci de o «operațiune de menținere a păcii» (sau cel mult de o «operațiune militară», cum am spus anterior).
De altfel, cum a arătat-o și televiziunea pan-arabă Al-Jazeera, părinții ruși primesc acum avertismente de la școli și autorități să își supravegheze copiii pe rețelele sociale.
În schimb, cum o evidențiază întreaga presă occidentală, precum în această dimineață Washington Post, Rusia nu s-a prezentat ieri, luni 7 martie, în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga, pentru a-și prezenta argumentele n legătură cu presupusul “genocid” la care s-ar deda Kievul în Donbasul secesionist.
Rușii vor afla însă asta doar cu mare greutate. Presa favorabilă Kremlinului, care nu are probleme cu cenzura și nu-și vede site-urile interzise sau blocate, publică și furnizează doar istorii precum următoarea, care a fost lansată de Komsomolskaia Pravda și preluată de mai toată presa oficială: povestea bătrânului cu cârje Semion Vasilievici, care — ni se spune — abia își putea reține lacrimile de fericire atunci când armata rusă a intrat în satul său din Ucraina. «Bestiile naționaliste» ucrainene, spune el, îi bătuseră mama. După care el destăinuie presei Kremlinului un “secret”: multe sate din estul Ucrainei, dar aflate în afara Donbasului, ar fi votat încă din 2014 (!) să se “alăture Rusiei”. În satul lui, spune el, buletinele de vot au fost îngropate în «ceainice sovietice din porțelan».
Toate acestea, combinate cu cererea Transnistriei de a i se recunoaște independența, sunt semne ce arată că expansionismul lui Putin nu pare a se opri.
The New Yorker a arătat că cea mai mare parte a rușilor își iau informațiile exclusiv de la televiziunea și radioul de stat, și foarte puțin de pe internet sau din surse externe, străine, ceea ce e explică de ce (cum o arată sondajele) mulți ruși nu cred pur și simplu că armata Moscovei ar bombarda în Ucraina și insistă că militarii ruși sunt în realitate primiți acolo ca eliberatori.
Cum se vede, informația a devenit una din principalele victime ale războiului.
