Pe 31 martie, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care clienții Gazprom din așa-numitele „țări neprietenoase”, listă care include toate țările UE, trebuie să plătească în ruble. În practică, cumpărătorii pot plăti în valuta convenită în contractul inițial, euro sau dolari, care este ulterior schimbată în ruble înainte de a fi vărsată în contul Gazprom.
Este o decizie gândită de Moscova pentru a sprijini masiv moneda națională, care a suferit fluctuații dramatice de la lansarea invaziei rusești în Ucraina.
Comisia Europeană avertiza însă săptămâna trecută că această schema ar putea fi o încălcare a sancțiunilor internaționale.
Primele reacții
În aceste condiții, țările UE s-ar putea confrunta cu o alegere dificilă: fie plătesc în ruble și încalcă sancțiunile (pe care tot ele le-au impus), fie riscă să piardă gazul rusesc.
Olanda și Germania au declarat deja că firmele importatoare de gaze nu trebuie să se supună cerințelor Kremlinului.
Italia, și ea important client al Gazprom, mai analizează evaluarea Comisie în timp ce Ungaria lui Viktor Orban a anunțat deja că va plăti în ruble.
Cum sunt încălcate sancțiunile
Potrivit analizei Institutului de Studii Energetice de la Oxford, firmele importatoare de gaze trebui să deschidă două conturi la Gazprombank: unul în valută și altul în ruble. Plata inițială se face în valuta convenită (euro sau dolari) după care Gazprombank vinde acea valută străină pe piața valutară internă și transferă ruble în celălalt cont al firelor importatoare, cont din care se achită gazele cumpărate de la Gazprom.
Potrivit unei evaluări juridice preliminare a Comisiei Europene, făcută săptămâna trecută, această schemă ar putea fi o încălcare a sancțiunilor, relatează Politico. Motivul: Rusia controlează momentul și rata de conversie a valutei străine. În consecință, Gazprombank ar putea ocoli sancțiunile care au ca scop să limiteze „deținerea și gestionarea monedei și instrumentelor financiare”. Este vorba de pachetul de sancțiuni vizând blocarea sistemului bancar rusesc. Germania evaluează situația identic.
„Opinia experților este că cel de al doilea cont, cel în ruble, ar fi o modalitate de eludare a sancțiunilor”, a declarat ministrul ministrul pentru Economiei și german al Climă, Robert Habeck, pentru POLITICO.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene apreciază că 97% dintre contractele din țările Uniunii Europene cu Gazprom sunt în euro sau dolari, în total cam 150 de contracte.
Luna mai, un moment cheie
Președintele rus s-a plâns deja joia trecută că unele companii nu au plătit pentru gazul primit. „Observăm o întrerupere a plăților pentru livrările de resurse energetice rusești. Băncile din țările neprietenoase întârzie transferul plăților. Vă reamintesc că decizia este ca plățile să se facă în ruble”, a avertizat Putin.
Multe din contractele existente urmează să fie reînnoite în mai. „Dacă rușii insistă [ca plata să se facă în ruble]”, atunci reînnoirea contractelor „va fi complicată”, a apreciat ministrul german al Economie, Robert Habeck.
Olanda și-a sfătuit joi companiile importatoarea de gaz să nu semneze noile contracte cu Gazprom.
Guvernul italian a anunțat că mai așteaptă clarificări de la Bruxelles, la fel și Polonia.
Guvernul de la Roma a lăsat însă de înțeles că plata gazului în ruble nu ar fi, în sine, o încălcare a sancțiunilor, dar cu siguranță o încălcare a contractelor cu Gazprom.