La fel cum s-a întâmplat cu secretarul de stat Blinken, vizita doamnei Yellen urma să aibă loc în ianuarie, dar a fost amânată după ce un balon al Chinei, considerat de spionaj a traversat teritoriul Americii, în februarie.
Vizita va prilejui întâlniri ale ministrului american cu oficialități de rang înalt, Janet Yellen urmând să prezinte în esență viziunea sa cu privire la raporturile economice sino-americane, care a mai fost formulată într-un discurs ținut în februarie. Până acum nu este programată o întâlnire cu președintele Xi, pe durata vizitei. Se anticipează că ministrul va explica un ordin executiv care urmează, cu privire la investițiile străine.
„Speranța mea în călătoria în China este să restabilesc contactul”, a spus ea într-un interviu pentru MSNBC săptămâna trecută, înainte ca călătoria să fie anunțată. „Există o nouă serie de lideri, trebuie să ne cunoaștem reciproc,” a conchis șefa trezoreriei americane. În trecut, Yellen a folosit întâlnirile cu oficialități de la Beijing pentru a evalua starea economiei chineze și explora maniera în care cele două țări pot coopera în soluționarea provocărilor comune, cum ar fi creșterea economică globală și modificările de climă.
Experți arată că liderii celor două țări păreau să intenționeze, după summitul G20 de la Bali, să încerce să îmbunătățească raporturile bilaterale, demers înghețat însă pentru o perioadă după incidentul cu balonul. Vizita recentă a lui Blinken a fost caracterizată drept „constructivă”, dar unul dintre principalele obiective, reluarea comunicării directe dintre cele două armate nu a fost realizat. Apoi, tensiunea a reapărut când președintele Biden l-a caracterizat pe omologul său chinez un „dictator”. Au urmat proteste ale ambasadei chineze și Biden care a apreciat că cele spuse nu ar fi avut o „consecință reală”.
Una dintre nemulțumirile Chinei e legată de restricțiile impuse de Statele Unite la exporturile de materiale semiconductoare. Administrația finalizează un ordin executiv pentru a restricționa investițiile externe în industriile chineze de cipuri, computație cuantică și inteligență artificială.
Așa cum s-a întâmplat și cu recenta vizită a lui Blinken, administrația are așteptări reduse cu privire la impact, acum spunând că prezența lui Yellen nu va rezolva toate problemele dificile, încercând cel puțin să reia canalele de comunicare.