Linkuri accesibilitate

UE încearcă să faciliteze exporturile ucrainene și să protejeze interesele fermierilor din „grupul celor 5”


Un fermier recoltează în apropiere de Kiev. În scurt timp, campania de recoltare va atinge nivelul maxim, dar posibilitățile de export se restrâng, Kiev, Ucraina, 18 iulie 2023.
Un fermier recoltează în apropiere de Kiev. În scurt timp, campania de recoltare va atinge nivelul maxim, dar posibilitățile de export se restrâng, Kiev, Ucraina, 18 iulie 2023.

Uniunea Europeană va căuta să ajute la finanțarea și extinderea rutelor alternative de export pentru cerealele ucrainene, după ce Rusia s-a retras pe 17 iulie din acordul care a permis exporturile prin Marea Neagră, a declarat pe 25 iulie un înalt oficial european, citat de AP.

La reuniunea de marți a miniștrilor agriculturii din UE nu s-a luat însă nicio decizie cu privire la cererea celor cinci state „din prima linie” (Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia) ca interdicția pentru importurile de cereale ucrainene în aceste țări, care expiră pe 15 septembrie, să fie prelungită cel puțin până la sfârșitul anului. Inițiativa celor 5 este condusă și coordonată de Polonia, și nu afectează tranzitul prin aceste țari a cerealelor ucrainene, spre alte piețe, din UE sau din restul lumii. A fost negociată cu Comisia Europeană, după valuri de proteste ale fermierilor din aceste țări, care se confruntă cu concurența neloaială – susțin ei – a cerealelor ucrainene mai ieftine decît cele autohtone.

Comisarul european pentru agricultură, polonezul Janusz Wojciechowski, a declarat că în Comisia Europeană se discută modalități de a susține financiar companiile de transport dispuse să ajute la exportul cerealelor ucrainene, o idee care nu este însă agreată de Germania.

Grupul „celor 5” și criticile Germaniei

„Nu este normal să primești compensații de la Bruxelles pentru pierderile suferite (de fermierii autohtoni) din cauza cerealelor ucrainene și, în același timp, să-ți închizi granița pentru importul acestor cereale, dar și al altor produse din Ucraina, care treceau legal granița înainte de război”, a declarat ministrul german al Agriculturii, Cem Özdemir, la prima reuniune a miniștrilor agriculturii din UE de la retragerea Rusiei din acordul privind exporturile de cereale prin Marea Neagră.

„În cele din urmă, acest lucru nu face decât să submineze solidaritatea cu Ucraina, și singurul care se bucură este Vladimir Putin”, a mai spus Özdemir.

În acest moment, culoarele fluviale, rutiere și feroviare prin Europa sunt singurele căi pe care Ucraina, un furnizor global important de grâu, orz, porumb și ulei vegetal, își poate exporta produsele în siguranță. Dar cu multe costuri suplimentare.

Recentele atacuri ale Rusiei asupra porturilor ucraine de la Dunăre, Reni și Ismail, în imediata apropiere a României, ridică semne de întrebare cu privire la securitatea acestei rute-cheie, pe care au fost exportate lunar, milioane de tone de alimente ucrainene în porturile României la Marea Neagră.

Rutele rutiere și feroviare prin țările învecinate, pe de altă parte, sunt foarte scumpe pentru fermierii ucraineni.

„Trebuie să luăm în considerare sprijinul pentru transport. Acest lucru este necesar”, a spus comisarul pentru agricultură Wojciechowski. „Voi prezenta această poziție în Comisia Europeană, trebui să găsim o modalitate de a finanța parțial cu banii UE costurile de transport”.

Lituania își oferă porturile de la Marea Baltică

Ministrul Agriculturii al Lituaniei, Kęstutis Navickas, a sugerat că exportul de cereale ucrainene ar putea fi transferat de la granița dintre Ucraina și Polonia către porturile lituaniene și alte porturi baltice, ca o modalitate de a preveni blocarea cerealelor în țările din apropierea Ucrainei.

Lituania a trimis încă de luni Uniunii Europene o ofertă să folosească porturile baltice pentru a exporta cereale ucrainene, după ce Moscova a refuzat să reînnoiască acordul din 2022 privind exportul lor în siguranță prin Marea Neagră, relatează VOA.

O scrisoare a trei miniștri lituanieni către comisarii UE spunea că porturile baltice ar putea „servi ca alternativă sigură pentru tranzitarea produselor ucrainene, inclusiv cerealele”.

Scrisoarea, văzută de AFP, spunea că prin porturile baltice ar putea fi exportate circa 25 de milioane de tone de cereale anual.

La Bruxelles, marți, ministrul german al Agriculturii, Özdemir a lăsat de înțeles că susține acest plan, spunând că cerealele ucrainene ar putea fi transportate în containere sigilate spre porturile de la Marea Baltică.

„Sunt sigur că prietenii din Țările Baltice ar fi bucuroși să ajute și de acolo, cerealele ucrainene să fie transportate spre țările din Sudul Global”, a spus Özdemir.

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este la latitudinea țărilor baltice să decidă.

„Este un drept suveran al acestor state și nu avem aproape nimic de comentat”, a spus el. „Dar pentru noi este foarte important ca diversele căi de export să nu fie folosite de regimul de la Kiev în scopuri militare și în scopul organizării de atacuri teroriste pe teritoriul nostru. Vom continua să contracarăm asta.”

Ucraina încearcă să continue să exporte cereale prin Marea Neagră, dar Rusia a avertizat că orice navă de transport va fi considerată de Rusia drept potențial încărcată cu arme, implicit o țintă legitimă.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG