Într-un interviu acordat la sfârșitul lunii septembrie unei publicații ucrainene, noua ambasadoare a Uniunii Europene în Ucraina, Katarina Mathernova a spus că blocul cu 27 de membri nu dorește să integreze state cu conflicte pe teritoriul lor.
Ea a opinat însă că procesul de aderare în sine este un catalizator al rezolvării unor asemenea conflicte.
Declarațiile au venit la doar câteva zile după ce președinta Maia Sandu sugera într-o emisiune TV că nerezolvarea conflictului transnistrean nu va fi un obstacol de netrecut în calea aderării la UE.
„Nu cred că au fost asemenea asigurări”
Ambasadoarea Mathernova, care și-a depus săptămâna trecută scrisorile de acreditare la Kiev în prezența președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost întrebată de reporterul publicației ucrainene Evropeiska Pravda dacă este adevărat că Moldova ar fi fost asigurată de UE că va putea adera cu sau fără rezolvarea conflictului transnistrean.
„În primul rând, nu prea cred că cineva din UE ar fi dat Moldovei asemenea asigurări. Aș spune că dimpotrivă, experiența extinderilor anterioare este că nimeni nu-și dorește în UE conflicte teritoriale. Cred că UE este foarte prudentă în această privință”, a răspuns Mathernova.
Pe de altă parte, diplomata europeană a spus că „dinamica extinderii UE și perspectiva aderării pot deveni o motivație importantă pentru integrare”.
„Cu alte cuvinte, perspectiva aderării atât a malului drept, cât și stâng al Nistrului ar putea fi o motivație pentru reintegrare. Mai degrabă așa văd lucrurile, decât aducerea (în UE) a unei țări cu o dispută teritorială”, a spus diplomata.
Maia Sandu: Nu ne mai pot opri
În ultima săptămână din septembrie, președinta Maia Sandu a declarat la emisiunea „Новая неделя с Анатолием Голя” de la TV8, preluată de IPN, că prioritatea Chișinăului este aderarea la UE, iar conflictul nesoluționat transnistrean nu mai poate stopa procesul.
„Dacă în 3-4 ani nu vor exista circumstanțe geopolitice grație cărora să soluționăm conflictul transnistrean, noi deja am analizat acest subiect. Republica Moldova nu poate sta pe loc, trebuie să devenim membru al Uniunii Europene, iar Uniunea Europeană nu spune că, dacă nu va exista reintegrarea, este imposibilă aderarea la UE”, a spus Maia Sandu, adăugând: „Problema va fi soluționată ulterior, dacă nu o vom putea soluționa până la aderarea Moldovei în UE”.
- Te-ar putea interesa și: Maia Sandu la ONU: Rusia s-a aliat cu bandiți corupți pentru a ne destabiliza
Maia Sandu a adăugat însă, în ton cu ambasadoarea UE la Kiev, că perspectiva aderării la UE ar putea grăbi rezolvarea conflictului, oferind o motivație pentru reintegrare celor de pe malul stâng al Nistrului.
Ce spune de fapt raportul?
Documentul făcut public la 19 septembrie vorbește despre „principiul rezolvării conflictelor” în următorul paragraf:
„Din motive de securitate și stabilitate, țările cu conflicte militare de durată nu pot adera la UE. Același lucru se aplică țărilor aflate în conflict teritorial cu altă țară candidată sau cu un stat membru UE. Pe de altă parte, dacă este bine gestionat, procesul aderării poate fi un vehicul pentru relaxarea tensiunilor și rezolvarea conflictelor dintre țările candidate și ar trebui văzut în această lumină. Aderarea țărilor ce au teritorii disputate cu o țară din afara UE va trebuie să includă o clauză că acele teritorii vor putea să adere la UE dacă locuitorii lor vor dori acest lucru”.
Cum interpretează editorul european al Europei Libere?
Rikard Jozwiak: „Uniunea Europeană încă nu are o poziție fermă în ce privește rezolvarea conflictelor în țările candidate. Strategia ei este de expectativă. Nimeni nu se așteaptă ca Moldova, Ucraina sau Georgia să adere de îndată, iar în Uniunea Europeană are loc un proces așa de amplu de rescriere a unor politici, încât cel mai bine este să așteptăm ce aduce timpul.
Așteptăm să vedem cum se termină războiul din Ucraina (în speranța că se termină), cum reușește UE să se reformeze și cum își va îndeplini trioul Moldova-Ucraina-Georgia sarcinile pe care i le-a încredințat Uniunea”.