La ședința din 13 februarie, de la Judecătoria Buiucani s-a prezentat avocatul Valentin Caisîn, care i-a fost oferit Partidului Șor de către stat, și lichidatorul Ion Popa. Primul a declarat instanței că a primit rechizitoriul de învinuire cu o zi mai devreme și are nevoie de timp pentru a studia tot dosarul. La rândul său, Ion Popa a spus că nu mai are împuterniciri legale pentru a reprezenta partidul din momentul în care acesta a fost lichidat, pe 23 ianuarie 2024. El a precizat că a venit la ședință fiind citat de procuror și doar pentru „a respecta procedura”.
Avocații deputatei Marina Tauber susțin că legea nu prevede oferirea unui avocat de stat unei persoane juridice lichidate. În opinia lor, nici lichidatorul nu mai poate reprezenta formațiunea în instanță. Avocatul Sergiu Moraru crede că Agenția Serviciilor Publice ar urma să decidă cine o poate face în continuare.
Judecătoarea Olga Bejenari a solicitat procurorilor să asigure prezența la ședința următoare a lui Serghei Burgudji. Acesta a fost desemnat în calitate de reprezentant al Partidului Șor vara trecută și a participat la proces până la lichidarea formațiunii. Avocații Marinei Tauber susțin că împuternicirile lui au expirat odată cu radierea partidului din registrul de stat al persoanelor juridice.
- Te-ar putea interesa și: Incertitudine în instanță: Partidul Șor a fost lichidat și nu e clar cum va fi judecat
După ședința de judecată, procurorul Ghenadi Epure a declarat jurnaliștilor сă legislația procesual-penală nu prevede desemnarea unui reprezentat pentru o persoană juridică lichidată: „Este un vid legislativ”. El crede că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este de ajuns să i se ofere un avocat de stat.
Procurorul a mai spus, că în mod normal, după ce o persoană juridică este lichidată, procesul penal împotriva ei poate înceta. Dar în acest caz, instanța a ajuns la etapa de cercetare a probelor și nu mai poate dispune încetarea procesului penal. Potrivit procurorului, dosarul trebuie să fie examinat în judecată până la capăt.
Pe de altă parte, avocatului Marinei Tauber, Iulian Balan, consideră că procurorul ar fi trebuit demult să renunțe la învinuirea adusă fostului Partid Șor, pentru că acesta nu mai există. „Soluția ar fi încetarea procesului împotriva Partidului Șor și achitarea doamnei Tauber”, a declarat el.
Partidul Șor a fost declarat neconstituțional în iunie 2023. În august, Ministerul Justiției a creat o comisie pentru lichidarea formațiunii, iar în ianuarie 2023, aceasta a fost lichidată și radiată din registru. Membrii comisiei au constatat că nu există bani sau active care pot fi utilizate pentru stingerea datoriilor.