Participanții la procesul de judecată discută, trei ședințe la rând, despre criticile publice ale premierului la adresa a doi din cei trei judecători care examinează dosarul. Avocatul Vasile Nicoară, care îl reprezintă pe fostul șef al Băncii de Economii, Viorel Bîrca, a declarat recuzare procuroarei Mariana Leahu, acuzând-o că „a generat un conflict între puterea executivă și cea judecătorească”.
Mai exact, el s-a referit la faptul că Procuratura Anticorupție a fost cea care a anunțat, printr-un comunicat de presă, decizia instanței, din 22 ianuarie, de a conexa dosarele lui Plahotniuc și al bancherilor și de a atrage Banca Națională a Moldovei (BNM) în proces ca parte civilmente responsabilă.
„Comunicatul nu redă esența și motivul deciziilor. S-a adus atingere imaginii justiției”, a spus Nicoară. Avocatul susține că, prin astfel de comunicate, procurorii „încearcă să placă publicului”, în loc să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil al inculpaților.
La ședința Guvernului din 24 ianuarie, premierul Dorin Recean a calificat drept „inacceptabile” deciziile judecătorilor, spunându-le pe nume la doi dintre ei. Asociația Judecătorilor și Consiliul Superior al Magistraturii au spus că intervenția premierului reprezintă un atac la independența sistemului judecătoresc.
Cel de-al treilea judecător, care nu a fost menționat de Recean, a înaintat, ulterior, în instanță o cerere de abținere. Solicitarea lui a fost respinsă pe 8 februarie.
Avocatul Ion Vâzdoaga, care îi reprezintă pe foștii șefi ai BNM, Ion Sturzu și Dorin Drăguțanu, a numit cererea lui Vasile Nicoară „neîntemeiată” și un „abuz de drepturi procesuale”. „Este o posibilă tentativă de tergiversare a dosarului”, a spus Vîzdoaga.
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a susținut cererea lui Vasile Nicoară. Apărătorii celorlalți învinuiți au lăsat decizia la discreția instanței.
Procuroarea Mariana Leahu a declarat că „prima dată se află în așa situație”. „Nu știu de unde ați luat dumneavoastră că eu raportez [premierului informația despre ședințe]. Eu acționez liber de influență. Întotdeauna am fost corectă”, a spus acuzatoarea.
Avocatul Nicoară s-a arătat convins de această explicație și a renunțat la cererea de recuzare.
O judecătoare din complet a fost schimbată
Nicoară a declarat recuzare și judecătoarei Ludmila Beșliu, pe motiv că aceasta a făcut parte din completul care l-a condamnat, pe 29 ianuarie, pe clientul său, Viorel Bîrca, la 10 ani de închisoare într-un alt episod a fraudei bancare. „Nu am nimic împotriva doamnei judecător”, a precizat avocatul.
Procurorii nu au adoptat nici o poziție cu privire la această solicitare și nici nu s-au prezentat la ședința în care aceasta a fost examinată și admisă. La ședința din 23 februarie, judecătoarea Angela Catană a anunțat că Ludmila Beșliu a fost înlocuită cu Liliana Cușcă, care va fi judecător-raportor în acest dosar.
În dosarul examinat la Judecătoria Buiucani, fostul guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, și foștii vice-guvernatori, Emma Tăbîrță și Ion Sturzu, sunt învinuiți că ar fi acționat în interesele „grupării criminale” a oligarhilor Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.
În dosar figurează și reprezentanții celor trei bănci comerciale: fostul administrator al Băncii de Economii (BEM), Ion Ropot; fostul președinte interimar al BEM, Viorel Bîrca; fostul președinte al Unibank, Dumitru Țugulschi, și fosta președintă a Băncii Sociale, Natalia Rahuba.
Inculpații nu recunosc vina.